Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, a transmis astăzi poziţia preşedintelui privind amendamentul adoptat de Comisia de apărare, prin care sunt eliminate din procedura de numire a şefului DGPI avizul CSAT şi obligativitatea ca directorul acestei structuri să fie cadru militar în activitate.
Eliminarea CSAT este un demers cu o miză politică, a spus Mădălina Dobrovolschi, marţi, la Palatul Cotroceni.
Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis a spus: "E o nouă acţiune care pare că face parte dintr-un plan de limitare a atribuţiilor preşedintelui(...). Din punctul de vedere al modului în care ar trebui să funcţioneze statul de drept este problematic. Sunt influenţe negative în ceea ce priveşte arhitectura statului, arhitectura constituţională întrucât vorbim despre despre o instituţie care face parte din această structură a securităţii naţionale".
Dobrovolschi a adăugat: "Este grav şi îngrijorător modul în care se acţionează şi vedem că este deja o practică a modului în care această conducere, acest guvern de fapt, o aplică în mai multe contexte. E cu totul special faptul că vorbim despre CSAT, o instituţie care ar trebui să-şi dea avizul".