Putin: jocul de mijloc

Convenţional oarecum, orice partidă de şah este împărţită în trei secţiuni cu teme şi soluţii de joc, respectiv contrajoc, foarte diferite: deschiderea, jocul de mijloc şi finalul. În "Partida ucraineană" Putin joacă cu albele. El a mutat primul. A mutat, dar deschiderea s-a dovedit slabă. Mai precis, complet neadecvată la adversar. Acolo unde se aştepta ca surpriza să asigure, în cîteva zile, înlăturarea de la putere a regimului Zelensky, considerat slab şi fără susţinere internă şi internaţională, a fost obligat să constate că, vorba românului, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg şi graba strică treaba. Acolo unde a calculat că o să găsească "găuri" masive în dispozitivul apărării adversarului, a întîlnit rezistenţă fără compromisuri. Acolo unde ar fi trebuit să-şi domine psihologic adversarul, a descoperit că el este cel dominat. Unde şi-a închipuit că doar el va avea resurse "incomensurabile" la dispoziţie, plus "consultanţă şi asistenţă de joc" de cea mai înaltă calitate, s-a văzut obligat să dea piept cu o uriaşă coaliţie internaţională care a pus la bătaie în sprijinul Ucrainei resurse şi material militar, asistenţă şi expertiză cu mult dincolo de ceea ce şi-ar fi putut imagina chiar şi cei mai optimişti dintre susţinătorii iniţiali ai lui Zelensky. Ceea ce Putin a cîştigat iniţial în plasarea pieselor pe tabla de şah a confruntării militare, a pierdut ulterior, relativ repede, prin cedarea iniţiativei, prin pierderi de material, calitate şi valoare poziţională.

Recuperarea pierderilor nu mai este posibilă. De aceea, pentru regimul lui Putin jocul de mijloc a devenit decisiv. Scopul: să creeze un avantaj major pentru Rusia în drumul către finalul cîştigător pe care "Regele de la Kremlin" îl aşteaptă, în care crede fanatic, dincolo de orice considerente raţionale, încă de la mutarea primului pion de pe tabla de şah.

Ce s-a întîmplat duminică? Ceea ce s-a întîmplat duminică a început cu ceva timp în urmă. Atunci cînd trupele Wagner au ieşit, practic, de pe frontul din sudul Ucrainei. Nu au lăsat locul gol, desigur, ci l-au cedat trupelor regulate ale armatei Rusiei, mult mai bine pregătite pentru o confruntare "clasică" în faţa atît de îndelung anunţatei ofensive ucrainene. Poate chiar prea mult trîmbiţate, dizolvînd astfel orice urmă de surpriză. Un ingredient preţios al oricărei acţiuni ofensive. Nu de puţine ori, decisiv.

În plus, trupele speciale de tip Wagner sunt prea preţioase pentru a fi lăsate în poziţii fixe, îngropate, pentru a fi "tocate" de baraje peste baraje de artilerie, rachete, atacuri aeriene şi "lupte corp la corp" în acţiunile ofensivei terestre a Kievului. Armata regulată trebuie să facă aici sacrificiile, să închidă poziţiile defensive, indiferent de costuri. Să dejoace planurile ofensivei, să reducă din efectele ei şi să-i anihileze şansa de a-şi realiza obiectivele propuse. Ideea de manevră a jocului de mijloc ales de Putin s-ar putea numi, generic, "Varianta Wagner-Belarus".

În planurile iniţiale ale "operaţiunii speciale" şi, pînă de curînd, Belarus a jucat doar un rol auxiliar. Politic, de sprijinitor fără condiţii şi fără limite ale lui Putin. Militar, doar ca spaţiu de manevră pentru a acoperi ofensiva din sud a Rusiei şi a menţine presiune pe toată frontiera de nord a Ucrainei. Acest rol a fost, însă, modificat radical în urma deciziei Kremlinului de a transfera în Belarus o parte din arsenalul său nuclear tactic. O măsură doar aparent şi înşelător defensivă. Duminică s-a jucat următoarea mutare fundamentală a dezvoltării din varianta Wagner-Belarus. Trupele lui Prigojin şi-au găsit o nouă şi valoroasă, aş spune chiar strategică întrebuinţare: vor merge în ograda lui Lukaşenko. În primul rînd pentru a asigura controlul absolut asupra arsenalului nuclear care a început să fie deja transferat. În al doilea rînd, pentru a-l "păzi" pe dictatorul de la Minsk de orice atac destabilizator la adresa regimului, acum pe final de joc. Toată sceneta "rebeliunii trupelor Wagner", a ameninţărilor la adresa regimului Putin, ba chiar simulata deschidere a porţilor către o posibilă cădere a regimului de la Kremlin sub asaltul "revoluţionarilor" Wagner este doar o clasică manevră de acoperire. O lovitură menită să doboare nu una, ci mai multe muşte dintr-o dată! Pentru Putin, "înfrîngerea rebeliunii Wagner" ar trebui să însemne dividente serioase la puşculiţa credibilităţii sale ca lider politic şi militar, grav deteriorată în urma eşecurilor din Ucraina şi a costurilor economice şi sociale interne, uriaşe. În plus, aşa zisa rebeliune oferă motivul ideal pentru relocarea forţelor Wagner în Belarus, acolo unde şi le-au dorit artizanii jocului de mijloc pentru partida ucraineană a lui Putin. Pe fondul confuziei şi a "indigestiei" occidentului, rezultată din înghiţirea pe nemestecate a găluştii servite de scenariştii dezinformării de la Kremlin, joncţiunea din Belarus dintre armele nucleare ale Rusiei şi trupele Wagner s-a estompat aproape total. Cînd îşi vor fi revenit din mahmureală, analiştii serioşi ai noii situaţiei create va trebui să constate cu cea mai mare îngrijorare că finalul partidei spre care au fost împinse piesele pe tabla de şah, în aceste cîteva luni, ţine nu metaforic, ci la propriu, de scenariul unui armaghedon nuclear. Păi, ce, nu putea Putin să treacă pragul nuclear al confruntărilor din Ucraina şi fără ajutorul Wagner? Putea, dar însemna să îşi asume şi răspunderea deciziei. Subtilitatea perfidă şi pericolul uriaş care rezultă din această nouă ecuaţie vin din faptul că responsabilitatea pentru o eventuală folosire a armamentului nuclear în finalul conflictului din Ucraina, fie şi pe scară tactică, este mutată de la entitatea politică şi statală Rusia, respectiv responsabilii şi oficialii regimului Putin, în cap chiar cu Putin, pe umerii unei entităţi non-guvernamentale, private, pe care Putin şi Rusia pot oricînd să declare că nu o controlează, deci nu poartă răspunderea pentru acţiunile ei. Să facă bine Statele Unite şi aliaţii lor occidentali să-l caute pe Prigojin şi să-i ceară lui socoteală, dacă distrugerile nucleare şi efectele lor vor face prăpăd în Ucraina şi în restul Europei. Putin nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i pute!

Cam asta s-a întîmplat duminică!