Putin suspendă oficial participarea Rusiei la Tratatul INF

T.T.
Internaţional / 4 martie 2019

Vladimir Putin (Sursa foto: Twitter)

Vladimir Putin (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, astăzi, un decret prin care suspendă oficial participarea Rusiei la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), semnat cu SUA la finalul Războiului Rece, a anunţat Kremlinul, citat de Reuters, AFP şi RIA Novosti.

Rusia a anunţat, luna trecută, suspendarea participării sale la acest tratat, după ce Statele Unite au declarat că se retrag din INF ca urmare a încălcării prevederilor sale de către Moscova. Rusia neagă încălcarea acordului şi acuză la rândul său Washingtonul de încălcarea pactului, acuzaţii respinse de către SUA.

"Vladimir Putin a semnat decretul privind suspendarea punerii în aplicare de către Federaţia Rusă a Tratatului încheiat între Uniunea Sovietică şi SUA privind eliminarea rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune", indică site-ul Kremlinului.

Conform textului decretului dat publicităţii de către Kremlin şi care a intrat în vigoare imediat după semnare, participarea Moscovei este suspendată "până când Statele Unite vor elimina încălcările obligaţiilor care le revin în temeiul tratatului sau până la încetarea valabilităţii acestuia".

Washingtonul va fi în curând informat despre această decizie, adaugă decretul.

Cele două puteri nucleare se acuză reciproc de încălcarea Tratatului INF, semnat de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american de la acea vreme Ronald Reagan în 1987. Acest pact crucial pentru securitatea europeană elimină folosirea de către cele două ţări a rachetelor cu lansare terestră cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.

Suspendarea participării SUA la Tratatul INF a fost anunţată de către Donald Trump la 1 februarie, iar a doua zi de către Moscova.

Vladimir Putin a ordonat imediat dezvoltarea de noi rachete terestre în termen de doi ani, în special adaptarea rachetelor cu rază de acţiune intermediară care există deja, dar cu lansare de pe mare sau de avioane.

Sistemul de rachete Kalibr, folosit pentru prima dată de Rusia, în toamna anului 2015, împotriva rebelilor sirieni, ar urma să fie adaptat la o variantă cu lansare terestră. Moscova a anunţat că va concepe un nou sistem de rachete terestre cu rază lungă de acţiune.

Putin a ameninţat, de asemenea, la sfârşitul lunii februarie, într-un discurs rostit în faţa parlamentului rus, că va desfăşura noi arme dezvoltate de ţara sa pentru a viza 'centrele de decizie' din ţările occidentale.

Semnarea Tratatului INF a pus capăt crizei declanşată de desfăşurarea în Europa a rachetelor SS-20 sovietice cu ogive nucleare şi care erau îndreptate către capitale occidentale. Suspendarea pactului generează temeri privind declanşarea unei noi curse a înarmării între Moscova şi Washington.

Viitorul tratatului START privind reducerea arsenalelor nucleare ale celor două ţări, care expiră în februarie 2021, este pus de asemenea în discuţie, notează AFP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb