Puţină geometrie politică

Astăzi, despre pentagonul regulat. Acela cu unghiul la centru de 72 grade şi cel interior, dintre laturi, de 108. Figura cu pricina pare să fie numai bine potrivită pentru a descrie structura care organizează politica din România. Vom numi, cu totul convenţional, fiecare dintre cele cinci vîrfuri: S, J, M, P şi E. Orice legătură cu Servicii, Justiţie, Media arendată, Partide şi Electorat este, desigur, întîmplătoare. Aceştia sunt cei cinci factori principali de care depinde rezultatul alegerilor la noi. Din fundal, mai pot introduce semnale în ecuaţie, tot prin intermediul acestor cinci puncte remarcabile, starea economiei, voinţa, bunul plac sau interesele unor centre de putere din afara României, evenimente excepţionale de ordin economic (crize), de mediu (dezastre), medicale (pandemia), politice (conflicte deschise) etc.

Întrebarea cu care am plecat la drum şi la care vă invit să contribuiţi cu răspunsurile dumneavoastră priveşte distribuţia puterii între cele cinci puncte de arcuire a construcţiei puterii. Mai precis, să determinăm ce pondere are în rezultatul final al alegerilor omul cu votul în mînă, cel care ar trebui de fapt să aleagă. Singur! După capul lui, conform opţiunilor şi intereselor sale. Cît mai contează electoratul nostru în ceea ce se petrece în punctul cheie, nodal, al politicii şi democraţiei: alegerile? Nu de alta, dar în toate celelalte aspecte, el nu mai contează nici cît negru sub unghie. Controlul cetăţeanului asupra exercitării mandatului de către aleşi, asupra funcţionării instituţiilor politice, imputurile sale pe agenda temelor şi a soluţiilor puse în operă, capacitatea lui de a penaliza aleşii şi instituţiile puterii sunt egale cu zero. Din punctul de vedere al electoratului, am ajuns de mult în situaţia "Democraţie într-un picior, ghici ciupercă ce-i?" Votul pus în urnă şi atît! Cu totul remarcabil în pentagonal nostru, cel din România, este faptul că aceleaşi patru vîrfuri acţionează constant şi eficace, fiecare în parte ori conjugat, împotriva celui de al cincelea. SJMP contra E. Ilustrare!

Nu mai este demult un secret, pentru nimeni, faptul că ceea ce a fost o vreme doar o "colaborare" sporadică, pe caz sau la nevoie, între S şi J, a devenit în mandatul Preşedintelui Băsescu, prin autoritatea unei decizii CSAT cît se poate de neconstituţională, o regulă instituţională tare, "sanctificată" prin protocoale cu semnături şi ştampile în bună formă. J a devenit parte din cîmpul tactic al S.

De la selecţie, numiri, promovări de procurori şi judecători şi pînă la formarea dosarelor, respectiv conţinutul sentinţelor, totul şi toate au intrat sub controlul, desigur parţial, al S. În interesul suprem al binelui public şi al securităţii naţionale, desigur! Cine s-ar putea îndoi de asta?

Mă rog, ar fi unii, puţini la număr din păcate, cei care nu vor în ruptul capului să accepte că Interesul naţional s-ar putea reduce şi confunda vreodată cu interesul persoanelor şi al grupurilor care deţin la un moment dat posturile cheie din structura puterii de stat. S şi J au format repede un triunghi "de aur" al puterii extra-democratice, subordonîndu-şi direct sau indirect o parte din canalele de comunicare în masa cu tot cu vectorii umani necesari. Cine a uitat, să revadă episodul repede banalizat, dar care ar fi trebuit să producă un cutremur politic şi constituţional, cel al ziariştilor şi oamenilor din justiţie încadraţi cu acte în regulă de instituţii de tip militar şi dotaţi, în consecinţă, cu grade militare! Desigur, şi cu misiuni!! Personaje publice reprezentative, cum ar fi fosta şefă a DNA, actualmente procuror şef european sau unii jurnalişti de mare suprafaţă mediatică, şefi ori colaboratori importanţi ai agenţiilor de ştiri, pot să depună mărturie în acest sens. Rezultanta directă a realizării triunghiului SJM a fost întărirea controlului asupra P. De la alegerea liderilor partidelor şi pînă la propunerile de funcţii ministeriale, respectiv de la numirea candidaţilor pentru diferite funcţii elective, parlamentari, primari, consilieri, pînă la soluţia de vot în cazul diferitelor legi sau moţiuni, aproape tot ceea ce este important din punct de vedere politic a devenit parte din cîmpul tactic al S conjugat cu J şi sprijinit de P. Tot mai izolat, alegătorul nostru a devenit un soi de corp străin într-un complex de aranjamente instituţionale ale intereselor de grup, cu care nu are nimic de a face şi care, la rîndul lor, au prea puţin de a face cu interesele amărăşteanului ce ţine votul în mînă. În sfîrşit, P şi M şi-au dat încă de multă vreme mîna pentru a transforma pe E într-o simplă momîie electorală. Spulberat de covorul continu al "bombelor de presă", de afirmaţii şi susţineri care nu au nimic de a face cu realitatea sau adevărul, supus fără încetare unei campanii de infantilizare, suspendare a filtrelor raţionale de analiză şi decizie, împins brutal în teritoriul preferinţelor bazate pe opinii şi ţinut prizonier acolo, în locul alegerii pe bază de teme, idei, programe şi credibilitate politică, alegătorul nostru este tratat constant de partidele politice şi de candidaţii în alegeri drept o simplă figură de ceară într-un dărăpănat muzeu al democraţiei.

Va putea rotiţa supusă presiunii întregului mecanism să întoarcă mersul ceasului democraţiei noastre în teritorul timpului social real, sau vom rămîne prizonierii ficţiunii democratice în care ne-am scufundat? Iată întrebarea la care alegătorul cu votul în mînă va trebui să răspundă în cele două rînduri de alegeri cu care vom încheia acest "annus horribilis" 2020.