"PUŢINE MAI SUNT PE PĂMÂNT LUCRURI SFINTE" A pierit Lucian Avramescu

MAKE
Miscellanea / 12 - 13 decembrie 2021

A pierit Lucian Avramescu
MAKE

Lucian Avramescu, poetul care a ştiut să spună în locul nostru "Bună seara, iubito!", a pierit dimineaţă, în cele mai frumoase ceasuri ale duminicii din 12 decembrie.

A fost seară şi a fost dimineaţă; ziua a şaptea.

Cunosc casa ţărănească a lui Avramescu din Sîngeru, unde s-a petrecut asta.

Ne-a ospătat odată acolo, într-un pridvor, la etaj, pe toţi membrii Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă, la care eram amândoi membri fondatori, (până când m-au dat afară destrămaţii, încălcând Statutul, prin 2001, după moartea lui Dumitru Tinu, - Avramescu a ţinut cu mine şi a votat contra maşinaţiei imaginate de Cristian Tudor Popescu care, pe atunci, îl servea fără ruşine pe Adrian Sîrbu; mai tîrziu, acesta i-a vândut ziarul falimentar "Gîndul", care a trecut în surle şi fanfare ca publicaţie on line).

Am fost prieten cu Avramescu, pentru că era prietenos şi generos - a donat Clubului Român de Presă un teren acolo, la Sîngeru (nu ştiu dacă donaţia s-a finalizat, dar ei, de fapt, nu o meritau) - era om cu stare şi cu mână largă.

Râdea cu poftă şi râdea şi când înjura.

Am fost abonat la agenţia sa de ştiri A.M.Press.

In 2006, purtarăm o polemică: el a susţinut (în România Liberă) că Zinedine Zidane şi-a compromis întreaga carieră când i-a dat un cap în gură/în piept italianului Marco Materazzi, în finala Campionatului Mondial de Fotbal de la Berlin; eu am sustinut (în BURSA) că Zidane mi-a câştigat admiraţia, pentru că nu s-a lăsat şantajat cu pierderea onoarei de fotbalist, când nemernicul i-a călcat în picioare onoarea familiei.

Într-un rând, Lucian Avramescu mi-a cerut un text în care să spun ce calităţi şi ce defecte cred eu că am, pe care să-l publice într-un volum de caricaturi desenate de fratele lui, Marian Avramescu, alături de autocaracterizările altor 100 de politicieni, artişti şi ziarişti (în total, 101).

Volumul s-a numit "Cum mă vezi şi cum te văd", editat de AM Press.

Am întocmit textul cu atâta grijă, încât, pe când cartea deja începuse sa se tipărească, l-am rugat pe Avramescu să o scoată din tipar ca să-mi schimbe un cuvânt.

A făcut asta şi de aceea merită să reproduc textul aici şi să i-l dedic; mi-a spus că i-a placut şi chiar dacă textul era despre mine, sunt convins, acum, că i se potriveşte şi lui.

LUI LUCIAN AVRAMESCU

"Ziaristul din pulover

Că-s genial, mi-am dat seama puţin după naştere. Faptul mi-a devenit evident când m-am îmbrăcat cu puloverul singur, fără nici un ajutor.

Puloverul este o haină labirintică, în formă de stea cu trei colţuri şi patru găuri, dintre care numai două sunt egale. Un fel de dihanie provocatoare, cu tainiţele ghemuite în lână complicată, atârnând pe marginea ţarcului. L-am prins în joacă, să-mi râd de propria nepricepere; maimuţărindu-mă, am ocupat întâi mânecile, conform regulii stabilite de mama, apoi am ridicat braţele cum ea îmi cerea şi îndrăzneţ, fără martori, m-am avântat cu capul înainte, în beznă care se căsca deasupra. Rătăcirea întunecată dinăuntru s-a întrerupt pe neaşteptate. M-am aflat, brusc, din nou, în lumină. Puloverul dispăruse smuls din mâini. L-am descoperit după cîteva clipe - era pe mine! În mod inexplicabil, regulile mamei funcţionaseră. Îl cucerisem! Pornisem în glumă şi uite ce ieşise. Mă îmbrăcasem de-adevăratelea.

De atunci m-am crezut superior - rezolv algoritmic necunoscutul, cu umor şi cutezanţă. Îmi place aventura în haos.

În jumătatea de secol care a urmat, părerea excelentă despre mine însumi a primit numeroase lovituri. Cea mai groaznică umilinţă vine, însă, iarna când toată lumea poartă pulovere şi ziua e mai scurtă.

Ce privilegiu să fiu ziarist!"

NOTITA BIOGRAFICA, DUPA AM PRESS

Directorul general al AM PRESS, poetul si jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut la 14 august 1948 în comuna Sângeru, judetul Prahova.

Studii: licentiat in arhitectură peisageră si ziaristică;

studii postuniversitare la Intercultura - Italia.

Cariera: debut in presa literară - 1970; redactor "Orizont" Vâlcea - 1971-1978; sef de sectie si redactor-şef adjunct la Scânteia Tineretului, unde, in perioada 1981-1985, a condus cenaclul "Serbările Scânteii Tineretului"; redactor-sef al revistei "Slast" in perioada 1986-1989; fondator si redactor-sef al ziarului "Tineretul Liber", primul ziar tiparit in zilele Revolutiei din '89 in fosta Casă a Scânteii; fondator al agentiei de stiri A.M. PRESS - 1991, prima agentie de presă cu capital privat infiinţată dupa '89.

Publicatii: volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri si pamflete jurnalistice. Intre altele amintim "Poeme" - Editura Albatros (1975), "Stele pe dealuri", Editura Scrisul Românesc (1976), "Transplantul de albastru", Editura Sport-Turism (1976), "Un liber albatros" (1978), "Ei, aş! Spunea poetul" (1979), "Nu cer iertare", trilogie (1981-1983, 1985), Editura Eminescu; "Această generaţie" - poezii in limba greacă, Editura Athena, Grecia (1985), "Bună seara, iubito", volumul I, Editura Eminescu (1986), "Bună seara, iubito", volumul II, Editura A.M. PRESS (2000).

Activitate socială: membru in Uniunea Scriitorilor din România (din 1979), Asociatia Culturala de Prietenie Romania-Israel(membru fondator), membru fondator si membru in Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă unde a îndeplinite şi funcţia de vicepreşedinte. Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti şi al oraşului Vălenii de Munte, unde a urmat liceul. Realizator al Muzeului Pietrei din Sângeru, Prahova, singurul muzeu din ţară care conţine lucrări în piatră realizate de ţărani, pus la dispoziţia publicului fără taxa, practice o donaţie de peste 3000 de piese din piatră.

Distinctii: premiul de debut pentru poezie, Editura Albatros (1975), Premiul pentru scriitorii tineri (1979). Premiul de Excelenţă "Nichita Stănescu" pentru întreaga operă literară. Peste 200 de poezii au devenit cântece iubite de un public larg.

Este tradus şi publicat în reviste literare sau în antologii din Polonia, Bulgaria, Rusia, Israel, China, Anglia, Irak, SUA, Germania, Franta, Olanda, Turcia, Iugoslavia. A fost tradus chiar şi în limba kurdă.

Alte volume tiparite: "Ciorne" - Editura A.M. PRESS, carte care conţine tabletele publicate timp de patru ani, sâmbătă de sâmbătă in cotidianul "România liberă", incepând din decembrie 1998. Apoi volumele de publicistică Ciorne 2, Ciorne 3 şi Ciorne 4, la aceeaşi editură şi care cuprind publicistica din anii 2005 - 2012, pamflete şi analize găzduite de Jurnalul Naţional şi alte publicaţii. Este cea mai corectă şi nemiloasă radiografie a vieţii politice din România pe aproape un deceniu.

La Cluj, în Editura Dacia i-a fost publicată selecţia de poezii de dragoste "Poetul ca o casă în flăcări", în 2011.

Publică apoi alte cărţi. Volumul de versuri "Să strigi femeia de numele ei de vers" (2014). Prima carte pentru copii, "Bucurii cu poezii", scrisă împreună cu fiica sa cea mică Ana Luciana Avramescu ( 2016), "Cartea cărţilor Borsecului", amplă monografie literară a unui izvor cât o istorie (2016).. Urmează un volum de aproape 600 de pagini care cuprinde şi prima piesă de teatru scrisă de Lucian Avramescu. Volumul se numeşte "Cartea fără nume", iar piesa de teatru care-l deschide, "Să nu furi niciodată o mireasă".

Surpriza literară pe care a face "poetul iubirii" cititorilor săi este romanul "Despre singurătate" (2018). Este un roman de dragoste, între două personaje numite generic Scriitorul şi Doctoriţa, cu inserţii autobiografice în care apare şi personajul Lucian Avramescu, povestind scene - unele dureroase - din viaţa sa. Postfaţat de filosoful Dumitru Velea, romanul este, cum remarcă acest "Noica al Petroşanilor", "scris cu sânge şi din această pricină e o carte care va rămâne".

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Dumnezeu sa-l ierte ! dar nu pot sa trec peste ... poetul care a stiut sa spuna in locul nostru " Buna seara iubito " ! tare , chiar tare de tot ! ....

    "Poetul Lucian Avramescu a murit, duminică dimineaţă, la locuinţa sa din localitatea prahoveană Sângeru, în urma unui stor cardio-respirator. Echipajul medical care a intervenit nu a putut să-l resusciteze, deşi a făcut timp de jumătate de oră manevrele necesare, au declarat pentru News.ro surse medicale. Sursele citate au declarat că un echipaj medical s-a deplasat duminică la o locuinţă din comuna Sângeru, pentru a acorda ajutor unui bărbat de 73 de ani, inconştient. Ajunşi la faţa locului, membrii echipajului medical au constatat că este vorba despre un bărbat aflat în stop cardio-respirator acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare. "

    Sa se odihneasca in pace. Era oare cunoscut ca fiind cardiac? La 73 de ani si viata activa, un astfel de deces este totusi o surpriza. Asta daca nu am trai un experiment despre care nu avem voie sa spunem nimic rau. 

    1. Ii urmeaza lui Fred Hiatt, 66 ani, acelasi atac de cord acum cateva zile.

      Fred Hiatt, Washington Post Editorial Page Editor, Dies at 66 

      Nu stiu ce se intampla, dar nu lasati aceste decese sa se petreaca degeaba. Vizitati un cardiolog cu prima ocazie posibila. Intrebati-l despre markerii mentionati de dr Steven Gundry.

       

      Abstract 10712: Mrna COVID Vaccines Dramatically Increase Endothelial Inflammatory Markers and ACS Risk as Measured by the PULS Cardiac Test: a Warning

      Steven R Gundry 

      Prietene, Lucian Avramescu a indurat in ultimii ani o suferinta al carei sfirsit nu a fost neasteptat.

      Comentariile nr. 2., 2.1. si 2.2. sint, toate, ale unuia si aceluiasi anonim. 

      Statistica poate fi obsesiva, dar prietene, fiecare face ce vrea cu sanatatea proprie. Cine se culca pe o ureche, se poate trezi mort (citat din Raluca Turcan).

       

      Romania: INSP decese boli sistem circulator i00-i99 

      2021: est 170000 (deja 141040 pana in oct) 

      2020: 162780 (m 47%) grupele de varsta care arata decese in exces sunt 60-75 de ani 

      2019: 145264 (m 45%) 

      2018: 149467 (m 47%) 

      2017: 150291 (m 46%) 

      2016: 148489 (m 46%) 

       

      Noi credem in stiinta. Noi stim ca decesele in exces din motive cardio sunt cauzate de efectele SARS-CoV-2 pentru ca exista dovezi stiintifice. Care parte din virus produce asta nu se stie cu precizie, insa proteina spike din vaccinuri este si ea responsabila. Din nou, noi credem in stiinta si asta spune si stiinta. 

      Cine se culca pe o ureche, se poate trezi mort. Cine vrea sa ingroase randurile celor 30-40 de mii de decese in exces din motive cardio-vasculare, atunci sa nu se adreseze medicului. Statistica arata ca cei intre 60 si 75 de ani sunt afectati de morti premature si in exces in Romania anilor 2020-2021. 

      Nu vrei sa înțelegi ca a avut o problema serioasă de sănătatea cu mult înainte de a începe perioada Covid?

      Domnul Lucian Avramescu nu putea vorbi de câțiva ani.

      Ti se pare ca momentul de reculegere la moartea poetului este potrivit cu imbecilitatile tale stiintifice?

      Te rog, lasa-ne sa fim tristi!

      Ai tot restul site-ului sa-ti publici statisticile, nesimtitule! 

    Sa se odihneasca in pace si Domnul sa il aiba in paza sa!

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pacea lui!

    Lucian Avramescu: Pot muri liniștit. N-am nicio boală! preluare AM Press 3 feb 2020

     

    Trimit acest mesaj prietenilor mei. Acum câteva minune am primit de la Neurologie-Colentina, ultima analiză care mai dospea în eprubete, culcușită la pândă ca un animal de pradă, gata să-mi sară în beregată sau să-mi lingă degetele, blajină ca o mâță. ”Anticorpi onconeuronali negativi”. 

    Sunt la Sângeru și rezultatul a venit prin generoasa atenție pe care mi-a acordat-o în cele trei zile de internare, domnișoara doctor rezident Alexandra Matei, o fată minionă, cu ochi luminoși, notându-și atentă nuanțe ale suferințelor mele, grijulie cu tot ce ar putea indica o cauză, fiindcă efectul e limpede – rostirea mea devine de la o zi la alta mai greoaie. 

    Am sunat-o, fiindcă mesajul a venit pe telefonul soției, al meu fiind destinat doar vorbirii care începe să nu-mi mai fie de folos. 

    Înseamnă că nu am cancer? – am întrebat-o pe doctorița obișnuită de acum cu vorbirea mea. 

    ”Nu, nu aveți cancer, este exclusă această variantă”. 

    Mi-e greu să strig de bucurie, mi-e greu să tac. Toate analizele mele au ieșit până acum bune. De sânge, de corzi vocale, de creier, de mațe, de oase, de stat cu ochii închiși într-un deșt, de… Ca-n zicerea aia comic-sinistră: analizele bune, pacientul mort! 

    Prietenul meu, ziaristul Mitică Cârstea, proprietar al ziarului Prahova, mă ceartă telefonic să merg în străinătate. Ai prieteni ziariști, scriitori pe tot globul. Ce naiba! Mai mergi și la alții, chiar dacă ai scris o carte despre greii medicinei românești. Poate nimeresc alții diagnosticul. Nu-i jignești pe ai noștri! Dar nu te duce, te rog, la Viena. Ai apropiați în Germania, ai prieteni în Israel, a fost la tine traducătorul lui Eminescu din China. Poate pune unul deștul pe cauza vorbirii tale care nu mai e a ta! 

    Voi vedea! Traducătorul din China, între timp a murit. Deocamdată fac această mărturisire prietenelor și prietenilor mei, îngrijorați sincer de starea mea de pseudosănătate: am primit toate analizele, am fost băgat în cincizeci de ace cuplate la ecrane care arătau cum funcționează anatomia mea obositor de complicată. Ele spun că totul funcționează normal! 

    Ca atare, vă mulțumesc cu drag pentru mesajele de încurajare. E tonic să știi că ai prietene, prieteni, că unii te mai știu, te mai vor viu, că însemni ceva, un pic, pentru ei. 

    P.S.

    M-a căutat cu mesajul – că acum nu mai vorbim cu vorbe, ceea ce ar fi în avantajul meu, ci prin taste – un coleg bucureștean să mă invite să vorbesc la o lansare de carte a lui. L-am sunat a doua zi dimineața să mă scuz că nu pot vorbi. N-am apucat să spun decât, cu vorbele mele greoaie : ”Nu pot veni Carolică, fiindcă”… Era în mașină. ”Ăsta e beat mort la nouă dimineața!” – a concluzionat fostul meu amic, către cineva de alături. Și mi-a închis, superior-scârbit. Să-l detest? Îl voi ignora, atât. 

    1. Lucian Avramescu: ”Că doar n-om rămâne noi idioții Europei” preluare AM Press 9 nov 2021

       

      Ieri am purces la Urlați spre a primi în popoul umărului doza a treia din vaccinul care a scos iar șoșocii și șoșoacele în bulevard, toți îmbrânciți afară de o sfântă și republicană mânie. Zic popoul de la deprinderea copilăriei când orice injecție venea fix acolo. 

      O duduie cu mască s-a aplecat cu duioșie spre umărul meu dezgolit în geamul mașinii, eu fiind un vaccinabil nedeplasabil. ”V-a durut?”, aud un glas plăcut de tânără femeie care mi-a aplicat pe umăr ca suvenir un fel de petic mic care părea de chilot. Îl am și acum, plasture într-un umăr care nu m-a durut și nu mă doare. 

      Scena s-a consumat sub un castan chel, în curtea Casei de cultură. Am aflat cu acest prilej că-s singurul client venit la respectiva oră – era cam zece – iar după trei zile de iureș, cu cozi ca la Crevedia pentru gheare de găină, chestiunea certificatului verde s-a cam dezumflat în galben. E o zi de toamnă târzie, în care vântul cotrobăie prin copaci după frunze care nu-s. 

      Acasă, seara, nevasta a deschis televizorul, ziarista din ea umblând în căutare de știri ca vântul de noiembrie după frunze. Recunosc vocea, fiindcă stau cu spatele spre aparatul cu imagini, lui Vasile Dâncu, pe care-l știu de când preda la o universitate clujeană. 

      Ne-ați făcut-o, ați întors lumea din drum, zice ironic un reporter, referindu-se la votul din Senat al pesedeilor. 

      A fost o nuanță care trebuia reparată în lege, pusă de frații liberali. S-a rezolvat. 

      Vreți să spuneți că votați cu certificatul… 

      Normal, au făcut-o atâtea țări, ”Că doar n-om rămâne noi idioții Europei”. 

      Măriți pensiile cu 40 la sută? 

      S-au mai mărit între timp și apoi nu era pandemie, sunt atâtea cheltuieli neprevăzute, nu putem să ne aventurăm aruncând țara în haos. 

      Scriu, cu un deget care rar nimerește clapa, timp de trei ore un articolaș pe care-l așterneam în zece minute. De ce nu dorm? Pentru bucuria de a vă spune buni zori și a contrazice vestea banală, deja împrăștiată, că aș fi murit. N-am murit, dar știrea asta are nevoie de trei confirmări și cine să ți le dea la trei noaptea? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb