Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 Neghiniţă a fost închis temporar, procurorii şi poliţiştii au descins astăzi în această locaţie pentru a ridica probe privind certificate false de imunizare, a informat primarul Radu Mihaiu, potrivit Agerpres.
"Începând de azi, centrul de vaccinare Neghiniţă se închide temporar. Deşi în contextul actual e nevoie ca de aer de fiecare centru, suntem forţaţi să întrerupem activitatea pentru o perioadă. Parchetul, împreună cu Poliţia, au descins azi la prima oră pentru a ridica probele de la faţa locului. Acest centru a ridicat o serie de suspiciuni privind certificate false. Am alertat imediat autorităţile abilitate, iar azi s-a confirmat că astfel de cazuri s-au repetat. Voi dispune schimbarea în integralitate a personalului din această locaţie. Până când procurorii nu vor finaliza cercetările nu putem risca să mai colaborăm cu nimeni de acolo", a scris Radu Mihaiu, pe Facebook.
El a menţionat că va schimba întreaga echipă de la Centrul Neghiniţă, iar în cel mai scurt timp activitatea va reporni în această locaţie, pentru că este mare nevoie de imunizare în această perioadă.
"Toate persoanele programate aici le vom redirecţiona către celelalte centre de vaccinare. La Cora Pantelimon am suplimentat cu un nou flux. La Piaţa Obor vom porni zilele acestea încă două fluxuri. Şi suntem în fază avansată pentru deschiderea unui nou centru la Mega Mall", a adăugat Radu Mihaiu.