RAFILA: "Cîţu a compromis campania de vaccinare şi ne acuză pe noi că facem un lucru greşit"

J.P.
Miscellanea / 10 decembrie 2021

"Cîţu a compromis campania de vaccinare şi ne acuză pe noi că facem un lucru greşit"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că discuţiile privind draftul proiectului referitor la introducerea certificatului COVID ar fi trebuit făcute în interiorul coaliţiei, susţinând că preşedintele PNL, Florin Cîţu, are o abordare 'politicianistă' când critică acest document şi 'a compromis campania de vaccinare', conform Agerpres.

"În primul rând, dacă domnul preşedinte Cîţu ar fi studiat cu atenţie documentul care i-a parvenit, un prim draft care putea să fie subiect de dezbatere în coaliţie, nu prin intermediul presei... Pe mine m-a surprins acea declaraţie, chiar am fost curios, cred că specialistul în economie Florin Cîţu l-a consultat pe specialistul în sănătate publică Florin Cîţu şi v-a transmis dumneavoastră această informaţie. Dacă era abordată cu seriozitate şi cu responsabilitate, cred că făcea subiectul unei dezbateri. Noi am fost, aşa cum s-a angajat şi prim-ministrul, am putut avea la dispoziţie un prim draft al acestui document, dacă este un draft în mod evident este discutabil, perfectibil", a afirmat Rafila, întrebat în legătură cu declaraţiile preşedintelui PNL referitoare la draftul proiectului privind certificatul verde.

El a explicat prevederile din draftul proiectului referitoare la asigurarea testării gratuite.

"Noi trebuie să stabilim, în primul rând, o perioadă în care o persoană care, de exemplu, se gândeşte să se vaccineze beneficiază de teste gratuite. Eu dau un exemplu: distanţa între două doze de vaccin este de maxim 42 de zile; dacă cineva se hotărăşte să se vaccineze şi se administrează doza I, doza II poate după 21 - 30 de zile, o astfel de persoană ar trebui să beneficieze, în mod evident, de testare şi atunci ne-am gândit să facem un sistem. Noi am spus 11 teste pe lună, pentru că o lună are în principiu 22 de zile lucrătoare, să-i asigure accesul la serviciu, despre asta a fost vorba", a adăugat Rafila.

Ministrul Sănătăţii l-a criticat pe Florin Cîţu pentru declaraţiile recente, arătând că acesta 'are o abordare politicianistă'.

"Domnul Cîţu este cumva preşedintele PNL? Premierul Nicolae Ciucă este PNL? Cred că ce am spus că este o abordare politicianistă este adevărat. (...) În ceea ce priveşte campania de vaccinare, a compromis-o prin declaraţii şi ne acuză pe noi că facem un lucru greşit, în condiţiile în care stabilim un mecanism predictibil, transparent de introducere a unui certificat care să poată să fie aplicabil în sectorul public şi în sectorul privat, în condiţiile în care proiectul depus de PNL se referea strict la personalul medical. Mi se pare pur şi simplu o chestiune care are mai degrabă o conotaţie politică, dorinţa de a pune în discuţie, probabil, funcţionarea acestei coaliţii, decât o chestiune care să ţină de sănătatea publică", a mai susţinut Alexandru Rafila.

Dacă nu se lucrează pe draftul acestui proiect, potrivit acestuia, se continuă situaţia de haos, de incapacitate a statului român de a lua măsuri în timp util.

"Discutăm, căutăm o soluţie. Discutăm doar de un draft. A fost un prim draft şi domnul preşedinte Ciolacu şi domnul prim-ministru au comunicat că vom avea un prim draft al acestui document. Dacă nu se doreşte să lucrăm, să avem un prim draft şi să continuăm această situaţie de haos, de incapacitate a statului român de a lua nişte măsuri în timp util şi distrugem de la prima încercare un astfel de document sau o astfel de intenţie, atunci, cu adevărat, cei care pun în pericol adoptarea unui astfel de document fac un atentat la sănătatea publică", a spus Rafila.

El a punctat că dacă nu erau luau măsuri de relaxare în luna iunie, când numărul cazurilor creştea, nu ar fi fost acum "bilanţul negru al valului 4".

"Aş vrea să dau un exemplu concret, ca să terminăm cu demagogia pe care aţi auzit-o ieri în mass media. Dacă noi ne-am fi găsit în luna iunie, pe 5 iunie, trei săptămâni de creştere consecutivă, ar fi însemnat că la începutul lunii august ar fi trebuit să introducem acest certificat şi, dacă l-am fi introdus la începutul lunii august, sutele de morţi care s-au înregistrat în fiecare zi nu ar fi fost în bilanţul negru al acestei pandemii şi al valului 4. Asta încercăm să facem, pentru că introducându-l, atunci nu am fi avut această creştere şi acum am fi fost cu mult sub incidenţa de unu şi am fi renunţat la certificat", a adăugat Rafila.

Ministrul a mai afirmat că măsurile pe care el le-a propus sunt criticate de "cineva care a introdus măsuri de relaxare pe o perioadă de creştere rapidă a numărului de cazuri".

"Eu vin, noi venim cu un astfel de model. El este contestat de cine? De cineva care nu a luat nicio măsură şi a introdus măsurile de relaxare pe o perioadă de creştere rapidă a numărului de cazuri. Am avut 16 săptămâni de creştere, iar măsurile de relaxare au fost introduse secvenţial în cursul acestei perioade de creştere. Noi venim cu nişte măsuri de armonizare şi de evitare a discriminării, apropo de măsurile care au fost luate de către Guvern de curând, într-o perioadă de scădere constantă a cazurilor de îmbolnăvire şi suntem acuzaţi de cei care au introdus astfel de măsuri în perioadele de creştere. E o chestiune care ţine şi de logică", a apreciat Rafila.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat joi că a primit o variantă a proiectului privind certificatul verde, pe care o va analiza cu specialiştii partidului, precizând că PNL nu susţine testarea gratuită nelimitată a celor care nu vor să se vaccineze şi că nu vede de ce ar fi schimbată propunerea, agreată până acum, cu testarea gratuită 45 de zile. Liderul liberalilor speră că nu se va tergiversa adoptarea acestui proiect.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Nu se implică bine Cum? : că musa - n lapte .

    singurul lucru bun facut de catzu , daca-i adevarat ce a spus trompeta oms .

    Marea voastra problema, nu e ca faceti un "lucru greşit", bai alogenule de la OMS, ci ca faceti un lucru criminal! Si unii si altii!

    da, ce sa spun, ati fi stricat concediile oamenilor in august. nu trebuia certificat in august, doamne fereste. trebuia doar sa va abtineti de la congrese si untolduri. cum sa pui egal intre alea si intratul cu certificat intr-un magazin de haine...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb