Rafila: "Mai multe spitale întâmpină probleme în utilizarea sistemului informatic Hipocrate"

T.B.
Miscellanea / 12 februarie 2024

Rafila: "Mai multe spitale întâmpină probleme în utilizarea sistemului informatic Hipocrate"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că între 15 şi 20 de spitale din ţară şi din Bucureşti întâmpină probleme în utilizarea sistemului informatic Hipocrate, informează agerpres.

Potrivit sursei, "Este adevărat. Sunt mai mult spitale care întâmpină probleme cu utilizarea unui program informatic important în funcţionarea spitalelor - se numeşte Hiprocrate. Nu ştim exact câte spitale sunt în momentul de faţă. Nu avem informaţia, dar lucrăm împreună cu Centrul Naţional de Securitate Cibernetică pentru elucidarea cauzelor şi remedierea acestora. Din informaţiile pe care le avem până în momentul de faţă este că sunt afectate între 15 şi 20 de spitale din întreaga ţară", a declarat ministrul, pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, unităţile medicale nu mai pot raporta serviciile medicale, transmite sursa.

"Pe măsură ce vom avea informaţii suplimentare vi le vom furniza", a spus ministrul, precizează sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar Arseni", Florin Bica, a informat că sistemul informatic a fost "atacat", relatează agerpres.

"Informaţia a venit de la sistemul Hipocrate care se pare ca a fost atacat şi am oprit accesul la internetul public. În momentul de faţă funcţionăm în offline. Nu am trimis bolnavi acasă şi continuăm activitatea un pic mai greoi", a susţinut medicul, informează sursa.

Sistemul informatic medical Hipocrate contribuie la integrarea şi interconectarea tuturor activităţilor dintr-o instituţie medicală, precizează agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si medicii au uitat juramantul lui Hipocrate!

    La noi spitale utilizarea sistemului informatic "Ipocrit":-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb