Vaccinul HPV va fi compensat din această toamnă, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, conform agerpres.ro.
"Ea (compensarea - n.r) devine operaţională din această toamnă, probabil luna septembrie, septembrie-octombrie, va deveni operaţională. Nu e vorba doar de vaccinul HPV, e vorba şi de alte tipuri de vaccinuri de interes pentru public, cum e vaccinul gripal sau de vaccinuri pentru pacienţii cu boli cronice. E o schimbare şi aici, totală, de sistem. În primul rând, că nu era niciun sistem pentru pacienţii cu boli cronice. Îşi cumpărau vaccinurile şi păcat că nu sunt cei de la Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice aici, să vă spună ce eforturi financiare trebuiau să facă, ca să se vaccineze. Din această toamnă, sigur că depinde foarte mult şi de fluxurile financiare, dar vă garantez că în această toamnă vaccinul HPV va fi compensat. Şi, ceea ce este cel mai important va fi compensat, parţial, e adevărat, şi pentru femeile între 18 şi 45 de ani şi pentru băieţi", a declarat Alexandru Rafila, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2023, 16:49)
de ce tot trebuie impins si strans cu usa mortaciunea asta de rafila ca sa faca ceva bun pentru oameni ?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2023, 17:07)
probabil nu au altul mai bun.