Rafinăria Petromidia, operată conform legislaţiei în vigoare privind siguranţa muncii

Mina Irina
Companii / 29 iunie 2016

Rafinăria Petromidia este operată conform legislaţiei în vigoare privind siguranţa muncii, iar Rompetrol Rafinare va pune la dispoziţia autorităţilor documentele pe care acestea le vor solicita în eventualitatea realizării unor controale punctuale la rafinărie, informează astăzi compania, în contextul acţiunilor de control asupra condiţiilor de muncă efectuate de autorităţile abilitate, potrivit unui comunicat al Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, trimis redacţiei.

"Compania va pune la dispoziţia autorităţilor de control documentele pe care acestea le vor solicita în eventualitatea realizării unor controale punctuale la rafinăria Petromidia'', se arată în comunicat

De asemenea, compania dă asigurări că Rafinăria Petromidia este operată în condiţii de siguranţă, fiind asigurat un climat sănătos de lucru pentru angajaţi, iar platforma industrială este aliniată standardelor naţionale şi europene de siguranţă şi securitate a muncii.

Grupul KMG International, în calitate de proprietar al rafinăriilor Petromidia şi Vega, respectă toate obligaţiile stabilite în sarcina sa ca angajator, legislaţia în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor, acordând o atenţie deosebită pentru asigurarea siguranţei operaţionale şi a sănătăţii acestora.

"În acest scop, începând cu anul 2010, compania a investit peste 120 de milioane dolari pentru construirea de instalaţii noi şi modernizarea, retehnologizarea, automatizarea celor existente, respectiv a celor care au un risc operaţional ridicat (Cocsare şi Desulfurare Gaze). Investiţiile realizate au determinat creşterea nivelului de siguranţă în exploatare şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi", se spune în comunicat.

În urma acestor investiţii şi în contextul actualei legislaţii în domeniul acordării condiţiilor speciale de muncă, pe platforma Petromidia nu se regăsesc locuri de muncă în condiţii speciale.

Luând în considerare analiza internă a companiei şi feedback-ul angajaţilor, în 2017, compania intenţionează să iniţieze procedura de evaluare a locurilor de muncă din punctul de vedere al încadrării în condiţii speciale, pentru angajaţii din instalaţiile de Cocsare şi Desulfurare, se precizează în documentul citat.

Totodată, rafinăria Petromidia monitorizează în permanenţă parametrii de operare a instalaţiilor de pe platforma industrială, astfel încât respectă normele naţionale şi europene de mediu, fiind şi prima rafinărie care a obţinut Autorizaţia Integrată de Mediu, în 2013, fără plan de acţiuni, pentru o perioadă de 10 ani. Autorizaţia stabileşte şi condiţiile de funcţionare a activităţilor, respectiv nivelul emisiilor în aer, apa şi sol, măsurile de gestionare a deşeurilor, etc.

Investiţiile realizate de KMG International şi unicul său acţionar, KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, pentru creşterea capacităţii de producţie şi pentru modernizarea rafinăriei Petromidia depăşesc 1,4 miliarde dolari, începând din 2007. Rafinăria Petromidia este cea mai mare şi mai modernă unitate de profil din ţară, asigurând peste 40% din capacitatea de rafinare a României.

Performanţele rafinăriei Petromidia au fost îmbunătăţite constant în ultimii ani, pentru a ajunge la nivelul celor mai puternice unităţi de acest gen din Europa Centrală şi de Sud-Est. Petromidia este singura rafinărie din România situată pe malul Mării Negre, în urma investiţiilor ajungând la o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an. Prin intermediul Diviziei de Petrochimie, Rompetrol Rafinare este unicul producător intern de produse petrochimice, cu o capacitate anuală de producţie de peste 200.000 de tone de polimeri (polipropilenă, polietilenă de joasă şi înaltă densitate).

Rafinăria Vega este producător şi furnizor de produse şi soluţii speciale (solvenţi ecologici, bitum cu destinaţie specială etc), iar prin sinergia cu rafinăria Petromidia materiile prime asigurate integral de Petromidia permit obţinerea unor produse speciale cu o valoare adăugată ridicată, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb