Raidul de la Naftogaz viza şi gazele destinate ţării noastre

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 martie 2009

Compania ucraineană este investigată de preşedintele Iuşcenko pentru confiscarea a 6,3 miliarde mc de gaz de la compania privată RosUkrEnergo

Jumătate din acţiunile RosUkrEnergo sunt deţinute de Gazprom

Raidul de miercuri al serviciilor speciale ucrainene la compania de stat energetică Naftogaz se referea la o cantitate de gaz pe care societatea ar fi luat-o ilegal de la intermediarul RosUkrEnergo şi destinată României, Ungariei şi Poloniei, scrie cotidianul Moscow Times în ediţia electronică. SBU investighează Naftogaz pentru confiscarea a 6,3 miliarde mc de gaz de la compania privată RosUkrEnergo, a declarat un şef adjunct al SBU, Valeri Horoşkovski. Gazul luat de Naftogaz urma să fie livrat de RosUkrEnergo clienţilor săi - România, Polonia şi Ungaria.

"Trebuie să vorbim despre crearea şi existenţa unui grup mare de oficiali publici, inclusiv câţiva lideri guvernamentali, care au făcut o tranzacţie mai degrabă ilegală", a declarat Horoşkovski în Parlament. Potrivit NewsIn, el nu a menţionat numele companiei care ar fi fost păgubită, dar Timoşenko a precizat că este vorba despre RosUkrEnergo. Compania a intermediat mai mulţi ani tranzacţiile dintre Gazprom şi Naftogaz, până anul acesta, când a fost eliminată prin contractul direct încheiat în ianuarie cu grupul rus, cu acordul lui Timoşenko.

Timoşenko declarase, miercuri, că serviciul vamal a decis ca 11 miliarde mc de gaz din depozitele subterane ale Naftogaz să revină acestei companii. Potrivit lui Timoşenko, Naftogaz cumpărase acest gaz de la Gazprom. Prin contractul din ianuarie, compania rusă a fost de acord să transfere către Naftogaz o datorie de 1,7 miliarde de dolari pe care RosUkrEnergo o avea faţă de Gazprom, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului de la Moscova, Serghei Kuprianov. Este posibil ca Naftogaz să fi preferat să îşi recupereze datoria sub formă de gaz, a adăugat el.

"Este o luptă pentru 11 miliarde mc de gaz care acum aparţin Ucrainei. Dubioasa companie RosUkrEnergo voia acest gaz, dar Guvernul nu va permite acest lucru", a confirmat Timoşenko, care l-a acuzat, în trecut, pe preşedintele Viktor Iuşcenko, rivalul ei, că ar avea interesul să menţină RosUkrEnergo ca intermediar.

Nu era clar, miercuri, de ce investigaţia se referea doar la o parte din cele 11 miliarde mc de gaz. Miliardarul ucrainean Dmitri Firtaş, care deţine 45% din RosUkrEnergo, a declarat că gazul disputat este deja contractat şi urma să fie livrat Poloniei, României şi Ungariei. Purtătorul de cuvânt al companiei a reiterat, miercuri, că RosUkrEnergo nu a fost de acord să dea Naftogaz o parte din gazul pe care îl avea. RosUkrEnergo este deţinută în proporţie de 50% de Gazprom, 45% din acţiuni sunt în posesia lui Dmitri Firtaş, iar 5% din acţiuni aparţin omului de afaceri ucrainean Ivan Fursin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb