Raiffeisen Bank - prima emisiune de obligaţiuni subordonate în lei cu o maturitate de 10 ani

C.B.
Bănci-Asigurări / 7 mai 2020

Raiffeisen Bank - prima emisiune de obligaţiuni subordonate în lei cu o maturitate de 10 ani

În premieră pentru piaţa de capital din România, Raiffeisen Bank a emis printr-un plasament privat în decembrie 2019, primele obligaţiuni subordonate în moneda locală având o maturitate de 10 ani, în valoare totală de 480 milioane de lei şi un cupon de 3,5% peste Robor la 3 luni, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Investitori unici au fost două instituţii financiare internaţionale: Internaţional Finance Corporation (IFC) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

"Obligaţiunile au primit aprobarea BNR pentru includerea în fondurile proprii ale băncii, întărind şi diversificând poziţia de capital a acesteia. Astfel, cu aceste fonduri, banca va sprijini clienţii săi în perioada dificilă pe care o traversăm şi va contribui la finanţarea sustenabilă a economiei româneşţi, inclusiv prin investiţii în proiecte verzi", a spus James Stewart, vicepreşedinte Trezorerie şi Pieţei de Capital Raiffeisen Bank.

Preocupată fiind de dezvoltarea pieţei de capital şi de transparenţă, Raiffeisen Bank a depus şi a primit aprobarea ASF pentru prospectul de listare a obligaţiunilor în data de 6 mai 2020, iar obligaţiunile urmează a fi tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşţi începând cu 14 mai 2020.

Procesul de emitere şi admitere la tranzacţionare a obligaţiunilor a beneficiat de consultanţă şi asistenţă oferite de echipa departamentului de Investment Banking al Raiffeisen Bank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb