Raiffeisen Bank şi FC Steaua lansează un card de debit cu reduceri importante pentru toţi suporterii clubului de fotbal, primul pas al unui parteneriat pe termen lung între club şi bancă. Raiffeisen Bank donează 0,5% din valoarea tranzacţiilor efectuate de clienţii băncii la comercianţi către Centrul de Copii şi Juniori din cadrul FC Steaua, informează un comunicat remis redacţiei.
"Raiffeisen Bank doreşte să susţină sportul şi de aceea am creat un card care oferă atât reduceri pentru suporteri, cât şi condiţii mai bune de antrenament pentru tineri şi juniori", a afirmat Radu Topliceanu, Director Executiv Aria Clienţi Persoane Fizice, Raiffeisen Bank.
"Aşa cum şi-a obişnuit deja fanii, Steaua setează noi standarde în marketingul sportiv românesc prin crearea, în premieră pentru România, de produse şi servicii destinate suporterilor. Această colaborare între două branduri puternice nu poate fi decât un succes având în vedere că Steaua are, detaşat, cei mai mulţi fani dintre echipele româneşti, iar Raiffeisen Bank are un foarte mare număr de clienţi şi agenţii în toată ţara", a declarat Bobby Durbac, director de marketing al FC Steaua Bucureşti.