Autorităţile descoperă, din când în când, potenţialul culturii autohtone şi fac diverse gesturi de recunoaştere a celor care activează cu succes în acest domeniu. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a acordat la Muzeul Naţional al Literaturii Române, o serie de distincţii acordate de preşedintele Klaus Iohannis, prilej cu care şi-a exprimat convingerea că România "cu greu se poate numi o ţară săracă" cu un asemenea "potenţial creativ şi cu un patrimoniu cultural de excepţie": "Am avut astăzi onoarea să mă aflu alături de personalităţi marcante ale culturii româneşti: doamna Florica Dimitrescu-Niculescu, doamna Gabriela Adameşteanu, doamna Ana Blandiana, domnii Ion Dincă, Mihai Zamfir, Eugen Negrici şi Ion Pop, pentru a le oferi, împreună cu domnul consilier prezidenţial Sergiu Nistor, distincţiile acordate de Preşedintele României la propunerea Ministerului Culturii, precum şi întreaga noastră apreciere pentru rolul pe care îl au în viaţa culturală a ţării. Am convingerea că o ţară ca a noastră, cu acest potenţial creativ şi cu un patrimoniu cultural de excepţie, cu greu se poate numi o ţară săracă şi consider că ar trebui să vedem mai des lucrurile din această perspectivă. Avem de a face nu doar cu prestigioşi autori, oameni de litere şi personalităţi recunoscute în ţara noastră, ci şi cu voci respectate în spaţiul public care pot forma opinii, pot schimba atitudini şi pot promova valori autentice în rândul celor tineri". Raluca Turcan reaminteşte că, în calitatea pe care o are, "domniile lor sunt de departe cei mai valoroşi parteneri" pe care îşi doreşte să îi aibă "în demersurile sale şi ale Ministerului Culturii "de a creşte accesul la cultură şi consumul de carte în România, de a sprijini instituţiile de cultură şi de a investi în patrimoniul construit". Totodată, ministrul aminteşte "eforturile pentru ca România să participe la 10 târguri internaţionale de carte", sprijinul pentru organizarea târgurilor Bookfest şi Gaudeamus la Bucureşti, ca şi "bucuria de a promova cartea şi editurile româneşti la Chişinău, în cadrul ediţiei Bookfest": "De asemenea, programele de investiţii pe care le derulează Ministerul Culturii ne permit să folosim toate oportunităţile care ne sunt la îndemână pentru refacerea infrastructurii culturale din România, printre care şi vila "Ion I.C. Brătianu" din Bucureşti, sediu al Serviciului Colecţii Speciale al Bibliotecii Naţionale a României, Biblioteca Omnia din Craiova, unde lucrările sunt în desfăşurare şi sediul central al Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi, care va fi restaurat prin Programul RO-Cultura. Aceste investiţii vin să completeze portofoliul proiectelor finanţate din fonduri externe în România, care include muzee, teatre, săli de concerte din ţară. Prin toate aceste eforturi, dorim să sprijinim instituţiile de cultură să se pună în valoare şi să ofere publicului din România acces la carte, la spectacole şi expoziţii". Dincolo de aceste declaraţii, cultura autohtonă se confruntă în continuare cu numeroase probleme, în special de natură materială.
Raluca Turcan, convinsă că avem o cultură bogată
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 14 septembrie 2023