RALUCA TURCAN: "Guvernul a semnat contractul pentru finanţarea celui de-al treilea Spital Regional de Urgenţă"

M.I.
Politică / 30 aprilie 2020

Raluca Turcan

Raluca Turcan

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat joi semnarea contractului de finanţare din fonduri europene a Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, cu o valoare totală a investiţiei de 2,85 miliarde de lei, potrivit unui comunicat transmis de guvern.

"În doar câteva luni, am reuşit să deblocăm cel mai amplu proiect din domeniul sănătăţii, cu finanţare europeană: construirea spitalelor regionale. Contractul semnat astăzi este cel mai important pas pentru realizarea Spitalului Regional de la Craiova, proiect care se lasă aşteptat de mai bine de opt ani. Unul dintre obiectivele acestui Guvern este consolidarea şi modernizarea infrastructurii spitaliceşti din ţară, folosind fondurile puse la dispoziţie de Comisia Europeană. Am început cu cele trei Spitale Regionale, dar investiţiile masive în spitale vor continua, mai ales că, din exerciţiul financiar următor, vom avea pentru prima dată un Program Operaţional de Sănătate cu o alocare de 4,5 miliarde de euro", a spus vicepremierul Raluca Turcan.

Potrivit sursei citate, Spitalul Regional de Urgenţă va fi construit în Craiova - Gherceşti, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va cuprinde un complex de construcţii cu 7 nivele, pe o suprafaţă totală construită de aproximativ 165.296 metri pătraţi. Spitalul va fi dotat cu heliport şi cu 1.195 locuri de parcare.

"De acum, ne dorim ca toţi paşii birocratici să fie parcurşi rapid, astfel încât să înceapă construcţia efectivă a unităţilor spitaliceşti. Vorbim despre nişte investiţii majore, îndelung aşteptate de cetăţeni, cadre medicale, dar mai ales de pacienţii din România. Vedem cu toţii, în contextul pandemiei COVID-19, ce nevoie vitală de investiţii avem în sistemul sanitar. Îmi iau angajamentul ca tot ceea ce ţine de ministerul pe care-l conduc să parcurgă paşii legali, rapid, pentru a vedea toate spitalele regionale funcţionale, cât mai repede", a declarat ministrul Ion Ştefan.

Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operaţie şi va fi construit în jurul unui concept organizaţional de specialităţi medicale grupate în 7 centre, printre care şi un centru de tratament pentru cancer destinat pacienţilor din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar şi un centru combinat pentru mamă şi copil, cu 100 de paturi pentru adulţi şi copii, într-o clădire cu intrare separată, se mai arată în comunicat.

"La fel ca la Cluj şi Iaşi, Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din regiune. Va fi dotat cu echipamente şi aparatură de cea mai înaltă performanţă pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic şi terapeutice. Urmează transmiterea în vederea aprobării de către Comisia Europeană, proiectul Iaşului fiind deja aprobat din data de 17 martie", a declarat ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, potrivit G4media.

Anunţul de participare pentru achiziţia de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuţiei lucrărilor aferente proiectului "Construirea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova" şi pentru servicii de asistenţă tehnică a fost publicat astăzi în sistemul electronic de licitaţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. 104 luni durata de implementare a proiectului Spitalul de... __Nu e bine, nu e bine.! ; de ce așa de repede? Să fie ^ implementat^ în 8 ani și 8 luni.!

    ; ca să iasă ceva mai strașnic.  

    1. 1195 locuri de parcare... aici felicitări! ; autoturismele oltenilor, cu așa drumuri proaste, se cam îmbolnăvesc, ; să meargă pentru internare, la analize, tratament. Însănătoșire benzinoaselor! ( 1195.???)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb