Analiştii grupului austriac Erste sunt de părere că preţul petrolului va ajunge la 150 dolari pe baril, preconizând că inversarea trendului va avea loc în a doua jumătate a anului 2011. În scenariul pesimist, care prevede blocarea unor rute de transport, analiştii estimează că barilul de petrol va ajunge la 200 dolari.
"Evenimentele politice care au loc în unele ţări arabe reprezintă cel mai important factor al instabilităţii. Deocamdată, acesta nu se reflectă încă pe deplin în preţuri. Nu cred că situaţia se va stabiliza prea curând", precizează Ronald Stoferle, analist materii prime în cadrul Erste Group.
Experţii grupului austriac spun că nu poate fi ignorat efectul unei reacţii în lanţ în regiune, în condiţiile în care situaţia din alte ţări importante producătoare de petrol se înrăutăţeşte pe zi ce trece.
"Nu trebuie să subestimăm tensiunile sociale latente. Creşterea preţului petrolului alimentează nemulţumirile şi determină o şi mai mare creştere a inflaţiei. Dacă vor apărea şi alte întreruperi ale producţiei de petrol în Libia sau Algeria, chiar şi de scurtă durată, acestea vor duce la epuizarea de facto a rezervelor din Arabia Saudită. În plus, petrolul din Libia are un conţinut de sulf mai scăzut şi este mai uşor decât petrolul saudit, motiv pentru care nu poate fi înlocuit fără probleme. Arabia Saudită prezintă cel mai mare risc de declanşare a unei creşteri abrupte a preţului petrolului", arată analiştii.
Pe de o parte, nu există certitudinea că Arabia Saudită şi-ar putea extinde capacităţile suficient de rapid în cazul unei înrăutăţiri mai clare a situaţiei şi, pe de altă parte, există riscul latent al unui blocaj pe cele mai importante rute de transport al petrolului, cum ar fi Strâmtoarea Hormuz şi Malacca. În cazul unor blocaje pe oricare dintre cele două rute, preţul petrolului ar depăşi 200 dolari pe baril, estimează analiştii Erste.