RAPORT OCDE: Ţara noastră, hub regional în promovarea Agendei 2030

I. Ghe.
Miscellanea / 21 septembrie 2020

Ţara noastră, hub regional în promovarea Agendei 2030

Pandemia Covid-19 a sporit provocările guvernelor în ceea ce priveşte echilibrarea priorităţilor urgente cu cele de implementare pe termen lung a obiectivelor de dezvoltare durabilă, susţin experţii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în cadrul a două rapoarte care au fost prezentate în cadrul videoconferinţei "Cât de pregătită este România pentru dezvoltarea durabilă?", eveniment organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. Rapoartele conţin câteva recomandări pentru ţara noastră, printre care se numără integrarea conceptului de dezvoltare durabilă în procesele guvernamentale cheie şi integrarea indicatorilor sectoriali în setul de indicatori naţionali de dezvoltare durabilă.

"Demonstrăm consecvenţă şi determinare în implementarea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă. Cele două rapoarte reconfirmă poziţia României de hub regional în promovarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Am reuşit să construim un cadru regional solid pentru implementarea Strategiei. Câteva exemple sunt nucleele de dezvoltare durabilă, formate din aproximativ 100 de specialişti din instituţiile publice, Comitetul Interdepartamental prezidat de premier şi format din miniştri, dar şi Consiliul Consultativ pentru dezvoltare durabilă care va reuni 34 de experţi", a declarat, în cadrul videoconferinţei, Laszlo Borbely, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Cele două rapoarte întocmite de experţii OCDE sunt rezultatul unui proiect prin care au fost analizate mecanismele instituţionale, de planificare şi bugetare care pot contribui la implementarea "Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030" (SNDDR).

"Cu toate că trecem printr-o perioadă dificilă, trebuie să facem mai mult, atât la nivel individual, cât şi la nivelul comunităţilor. Vom continua să dezvoltăm în România acea masă critică care să îmbrăţişeze obiectivele pentru dezvoltare durabilă şi care să le promoveze mai departe. Nici noi, nici instituţiile europene partenere nu ne-am îndepărtat de la principiile sustenabilităţii. Dimpotrivă, relansarea economică europeană va pune accent pe reducerea emisiilor de carbon. De asemenea, raporturile de ţară din cadrul Semestrului European vor fi construite pe cele 17 obiective pentru dezvoltare durabilă. Cele două rapoarte ne vor ajuta să dezvoltăm cât mai bine mecanismele instituţionale şi să avem o planificare bugetară în concordanţă cu noile evoluţii internaţionale", a adăugat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Documentele prezentate de experţii OCDE arată că autorităţile de la Bucureşti au reglementat cadrul necesar pentru implementarea Agendei 2030 şi că bugetele anuale întocmite de către Guvern ţin cont de îndeplinirea ţintelor prevăzute în respectiva agendă.

Agenda 2030 cuprinde cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD), prin intermediul cărora ar urma să fie eradicată sărăcia extremă, să fie combătute inegalităţile şi injustiţie şi să fie protejată planeta.

Cele 17 ODD-uri sunt:

-Fără sărăcie - Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context.

-Foamete "zero" - Eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile.

-Sănătate şi bunăstare - Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă.

-Educaţie de calitate - Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi.

-Egalitate de gen - Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor.

-Apă curată şi igienă - Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi igienă pentru toţi.

-Energie curată şi la preţuri accesibile - Asigurarea accesului tuturor la energie la preţuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern.

-Muncă decentă şi creştere economică - Promovarea unei creşteri economice susţinute, deschise tuturor şi durabile, a ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi a unei munci decente pentru toţi.

-Industrie, inovaţie şi infrastructură - Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei.

-Inegalităţi reduse - Reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi de la o ţară la alta.

-Oraşe şi comunităţi durabile - Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile.

-Consum şi producţie responsabile - Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile.

-Acţiune climatică - Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor.

-Viaţa acvatică - Conservarea şi utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.

-Viaţa terestră - Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deşertificării, stoparea şi repararea degradării solului şi stoparea pierderilor de biodiversitate.

-Pace, justiţie şi instituţii eficiente - Promovarea unor societăţi paşnice şi incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile.

-Parteneriate pentru realizarea obiectivelor - Consolidarea mijloacelor de implementare şi revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb