RAPORT: Ţara noastră oferă una dintre cele mai mari creşteri de salarii din Europa

Mina Irina
Macroeconomie / 27 iulie 2017

Ţara noastră oferă una dintre cele mai mari creşteri de salarii din Europa

Salariaţii români obţin una dintre cele mai mari majorări medii în termeni reali a salariilor din Europa, însă creşterea inflaţiei va influenţa negativ rata câştigurilor salariale în 2018, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicate ieri.

Conform Raportului de planificare a salariilor (Salary Budget Planning Report), efectuat la nivel global de Willis Towers Watson, anul acesta, România va înregistra o creştere medie a salariului de 4,5%, transmite Agerpres.

"Luând în considerare şi rata inflaţiei prognozată la 1,2%, ţara noastră va avea o creştere salarială reală de 3,3%", notează realizatorii studiului.

Datele centralizate arată că această rată ajustată este una dintre cele mai ridicate din Europa şi mai mult decât triplă faţă de media Uniunii Europene (UE), de 1%.

Raportul citat relevă, de asemenea, că rata inflaţiei din România nu este comparabilă cu nicio altă valoare dintr-o altă economie est-europeană: Ungaria (0,6%), Bulgaria (1,7%), Austria (0,6%), Cehia (0,6%), Croaţia (1,4%), Polonia (1,4%), Slovacia (1,1%) şi Slovenia (0,8%).

Acelaşi document subliniază că, în 2018, o prognoză mai ridicată a ratei inflaţiei româneşti de 3% va afecta în mod negativ şi creşterea nivelului mediu de salarizare la 4,6% care pare semnificativă.

Realizatorii cercetării comentează: "Însă în termeni reali, vorbim de o creştere de 1,6%. Chiar şi în aceste condiţii, România va fi peste media UE de 0,9%".

Raportul de planificare a salariilor este un document întocmit de serviciul de date al Willis Towers Watson. Cercetarea a fost întocmită în martie 2017, fiind realizată pe aproximativ 13.250 de respondenţi din companii din 139 ţări. Documentul rezumă concluziile sondajului anual al lui Willis Towers Watson privind studiile salariale şi practicile de revizuire ca mijloc de a ajuta companiile să îşi planifice planurile de beneficii angajaţi pentru anul 2017 şi ulterior.

Cifrele, reprezentând inflaţia indicelului preţului de consum (Consumer Price Index), sunt compilate şi preluate în aprilie 2017 de Economist Intelligence Unit (EIU).

Willis Towers Watson (NASDAQ: WLTW) este un lider mondial în domeniul consultanţei, al brokerajului şi al soluţiilor, şi care are, în prezent, 42.000 de angajaţi în peste 145 de ţări.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb