Consumul intern de energie electrică a crescut semnificativ în luna iulie a acestui an, din cauza temperaturilor foarte ridicate, ajungând la o medie lunară de 6.474 MW, foarte aproape de cea mai mare valoare din ultimii patru ani, care s-a înregistrat în iulie 2012 şi care a fost de 6.635 MW, conform unui raport publicat de Transelectrica.
În iulie 2012, temperatura medie zilnică la nivelul întregii ţări a variat între minim 20,5 grade Celsius şi maxim 27,6 grade Celsius, iar în iulie 2015 - între 18,9 şi 27,8 grade Celsius. De asemenea, în iulie 2012, media zilnică la nivelul întregii ţări a depăşit valoarea de 25 de grade Celsius în 21 de zile, iar în iulie 2015 în 15 zile, relatează Agerpres.
Cea mai mare valoare a consumului intern brut de energie (media zilnică) din vara lui 2012 a fost de 7.167 MW, în data de 10 iulie, când temperatura medie zilnică în ţară a fost de 26 de grade Celsius. În vara acestui an, cel mai mare consum intern brut, de 7.048 MW, a fost înregistrat pe 23 iulie, când temperatura medie zilnică în ţară a fost de 27 grade, iar cea medie în Bucureşti de 28 grade Celsius.
"Deşi în 23 iulie 2015 temperatura medie la nivelul ţării a fost cu circa un grad mai mare decât în 10 iulie 2012, consumul mediu zilnic de energie a fost cu peste 100 MW mai mare în 2012. Motivul l-a reprezentat temperatura din Bucureşti, care în 10 iulie 2012 a fost cu circa două grade Celsius mai ridicată decât în 23 iulie 2015. Având în vedere, pe de o parte, că aproximativ 15% din consumul total al Sistemului Energetic Naţional este reprezentat de cel din Bucureşti, iar, pe de altă parte, structura consumului din Capitală, cu o pondere foarte mare a aparatelor de aer condiţionat (atât din gospodăriile populaţiei, cât şi din birouri), în perioadele caniculare circa jumătate din creşterea de consum se produce în această zonă", explică specialiştii Transelectrica.
În luna iulie, producţia de energie electrică a fost de 5.316 GWh. Perioadele lungi de caniculă au dus la o reducere semnificativă a producţiei de energie hidro, la 21% din total, faţă de 33% în perioada similară a anului trecut. Scăderea producţiei hidro a fost compensată de creşteri în centralele pe hidrocarburi (plus 10%) şi în cele pe cărbune (plus 5%).
Conform sursei citate, în data de 23 iulie 2015, 36,3% din totalul energiei a fost produsă în centralele pe cărbune, 21,3% - în cele hidroelectrice, 19,3% - în cele pe hidrocarburi, 16,36% - de centrala nucleară, 3,05% - de centralele eoliene, 2,88% - de cele fotovoltaice şi 0,88% - în centralele pe biocombustibili.