Raportul KPMG şi ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants), numit ,,Pregătire profesională la superlativ: talent managerial eficient în domeniul financiar" subliniază că recrutarea adevăratelor talente este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă directorii financiari (CFO), informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Ada Palea, HR Director KPMG România subliniază: "În climatul economic actual, companiile trebuie să evolueze de la metode informale, izolate, de gestionare a talentelor la un plan complet integrat pentru a dezvolta talentul în întreaga organizaţie, pentru a permite persoanelor calificate să îşi dezvolte potenţialul, pentru beneficiul propriu şi al companiei lor".