• Continuă procesul de concentrare a acţiunilor "Fructus" Timişoara
La prima categorie a pieţei Ras-daq, valoarea transferurilor a continuat să scadă şi în şedinţa de ieri, ajungînd la 2,23 miliarde lei. Cea mai mare lichiditate în cadrul acestei categorii au avut-o din nou acţiunile "Socep" (SOCP), valoarea transferurilor cu aceste titluri însumînd 38% din totalul categoriei. Au fost perfectate 39 de tranzacţii, cu o valoare totală de 850 milioane lei. Preţul acţiunilor SOCP a continuat să scadă, fiind mai mic cu 3,23% decît în sesiunea anterioară.
O evoluţie bună a preţului au înregistrat-o, în cadrul primei categorii, titlurile "Rompetrol" (VEGA), care au fost transferate la un preţ mai mare cu 7,14% decît cel din şedinţa precedentă. În ciuda evoluţiei pozitive, preţul nu a depăşit nici acum valoarea nominală a acţiunilor VEGA, de 1.000 lei, preţul maxim de tranzacţionare a acestor titluri fiind ieri de 640 lei/acţiune.
Vedeta categoriei a doua a fost, şi în şedinţa de ieri, societatea de asigurări "Asirom" (ASRA), cu ale cărei titluri au fost încheiate două transferuri în valoare totală de 26,66 miliarde lei, reprezentînd 98% din totalul aces-tei categorii. A fost transferat aproape 10% din capitalul societăţii, preţul de referinţă fiind de 4.500 lei/acţiune. Societatea a preliminat pentru 2004 o cifră de afaceri de 5.000 miliarde lei, dar nu a anunţat rezultatul net.
Cea mai mare variaţie pozitivă de preţ la categoria a doua au avut-o acţiunile "Romcarbon" Buzău (ROCE), cu care a fost perfectat ieri un transfer la un preţ de 58.000 lei/acţiune, mai mare cu 17,14% decît cel din şedinţa anterioară. Evoluţia bună a preţului se explică prin rezultatele bune raportate de companie pentru 2004 (o cifră de afaceri de 375,5 miliarde lei, în creştere cu 28% faţă de 2003 şi un profit net 19,18 miliarde lei, comparativ cu 1,83 miliarde lei în 2003).
În cadrul categoriei de bază, continuă achiziţia de acţiuni "Fructus" (FRUC). A fost transferat ieri un pachet de 373.100 acţiuni, la un preţ de 8.000 lei/acţiune, în scădere cu 5,58% faţă de sesiunea de vineri. Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la 2,98 miliarde lei, reprezentînd 27% din totalul primei categorii.
Titlurile emise de "Ductil" (DUCL) au fost transferate în număr de 247.000, valoarea totală a tranzacţiilor fiind de 1 miliard lei, respectiv 9% din totalul categoriei de bază. Preţul de referinţă a fost de 7.000 lei/acţiune, mai mare cu 3,2% faţă de şedinţa anterioară.
Acţiunile "Metex" Tîrgovişte (METG) au avut cea mai mare variaţie pozitivă de preţ la categoria de bază. Au fost tranzacţionate 3.000 acţiuni, la un preţ de referinţă de 163.000 lei/acţiune, în creştere cu 24,43% faţă de sesiunea anterioară. Trendul ascendent pe care s-au înscris acţiunile METG în ultimele luni este explicat de rezultatele obţinute de societate anul trecut. Astfel, "Metex" a preliminat o cifră de afaceri de 65,92 miliarde lei, mai mare cu 30% faţă de cea din anul precedent, iar profitul brut a crescut în 2004 cu peste 2.300%, ajungînd la 13,53 miliarde lei.
Cu acţiunile "Construcţii Feroviare Craiova" (CFED) au fost înregistrate tranzacţii la un preţ de referinţă de 12.100 lei/acţiune, majorat cu 21,94% faţă de şedinţa anterioară. Cotaţia acţiunilor este în creştere, deşi rezultatele preliminate de societate pentru 2004 sînt în scădere faţă de anul anterior (cifra de afaceri a scăzut de la 187 la 139 miliarde lei, iar profitul net de la 6,94 la 1,15 miliarde lei).