Război în contratimp

Nu există conflagraţie, conflict armat, în care factorul timp să nu fie esenţial. Dar un război în contratimp este realmente o provocare fără precedent în istoria recentă. Pentru a-şi maximaliza şansele şi pentru a minimaliza pierderile umane, în rândul propriilor militari dar şi în rândul populaţiei civile, Israelul şi-a luat un timp necesar, atât pentru pregătire cât şi pentru evacuarea civililor. Dar acest timp lucrează din plin şi în favoarea Hamas şi a susţinătorilor acestei organizaţii teroriste.

Armata israeliană se pregăteşte minuţios pentru un război crâncen de gherilă urbană, terestră şi subterană, căreia va trebui să-i facă faţă asumându-şi, din capul locului, numeroase pierderi în plan uman şi în planul mijloacelor de luptă. Acest spaţiu de timp este totodată extrem de important, pentru ca să se poate produce cel mai mare exod de populaţie din istorie într-o perioadă atât de scurtă. Cu certitudine, peste un milion de palestinieni sunt determinaţi, pentru a-şi proteja vieţile, să ia calea bejaniei. Unde se vor duce? Cum vor spuravieţui? Răspunsul la aceste întrebări poate înclina, într-o direcţie sau alta, nu atât soarta războiului propriu-zis cât, mai ales, soarta războiului psihologic.

Războiul clasic declanşat împotriva organizaţiei teroriste Hamas, care s-a înstăpânit în Gaza şi care, pentru moment, este un război local, s-a upgradat printr-un război psihologic în care se aliniază de-o parte şi de alta a unui front nevăzut, dar extrem de eficient, redutabile forţe ale mapamondului. Cu cât timpul de aşteptare este mai lung, cu atât la nivel global statele se poziţionează pentru moment la nivel psihologic şi propagandistic într-o tabără sau alta. În favoarea cărei părţi lucrează timpul?

Deşi războiul este în acest moment strict local, celălalt război, cel psihologic, a devenit în mod paradoxal un război mondial, care tinde să extindă confruntarea din zonă într-un război regional. Care sunt, din această perspectivă, părţile combatante? Libanul, dominat de organizaţia Hezbollah, se pronunţă ferm în favoarea Hamas şi ameninţă Israelul cu bombardamente de rachete dar şi cu un atac terestru. Deşi aflat la o distanţă apreciabilă la zona de conflict, Iranul acţionează furibund şi se angajează ca în cazul extinderii conflictului să intervină în sprijinul Hamas. Deşi stagnato, Turcia aduce grave acuzaţii Israelului şi pretinde, ca şi alte state de altfel, că acesta se face nevinovat prin aplicarea unor pedepse colective, în cazul invaziei preconizate în Gaza. China, deşi e greu de presupus că va participa militar în acest conflict, lansează aceleaşi avertismente. Pentru Vladimir Putin, acest război vine mănuşă pentru că îi uşurează sarcina în Ucraina şi, în acelaşi timp, ridică Federaţia Rusă la nivel de putere mondială. Siria este şi ea parte a războiului psihologic. Ca şi Iordania, ca şi Irakul, ca şi Pakistanul. Saudiţii au întrerupt tratativele cu Israelul în urma declanşării acestui conflict. În cealaltă parte, dacă punem în discuţie reacţia statelor, se plasează Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Europeană.

Factorul timp şi, de fapt, războiul în contratimp, poate genera trei potenţiale explozii. La nivelul statelor occidentale, unde demonstraţiile antiisraeliene şi pro Hamas iau o mare amploare şi încep să degenereze. În rândul populaţiei supuse exodului, cca. un milion de persoane cărora cineva, cine, trebuie să le asigure un adăpost, hrană şi asistenţă sanitară. Şi în Ierusalim, oraşul sfânt pentru trei religii, care, dacă lucrurile vor fi scăpate de sub control, poate declanşa nu numai un război regional, ci chiar un război mondial.

Când m-am referit la războiul psihologic, am făcut-o cu convingerea că el poate alimenta sau diminua războiul clasic. Şi iată un element extrem de alarmant al acestui război psihologic. Pentru populaţiile şi statele frontului anti-israelian dar şi pentru majoritatea protestatarilor din lumea occidentală, organizaţia teroristă Hamas este identificată cu palestinienii. Dacă observaţi, în toate aceste demonstraţii se vorbeşte despre necesitatea poporului palestinian. Ca şi când poporul palestinian este cel atacat. Şi nu teroriştii Hamas, care prin participarea la această organizaţie şi-au pierdut de fapt identitatea etnică. Această confuzie intenţionată, premeditată şi propagată energic oferă o încărcătură uriaşă de muniţie psihologică inamicilor Israelului din lumea întreagă.

În ceea ce priveşte războiul propriu-zis, prezenţa militară în apele israeliene, a flotelor navale şi aeriene americane, britanice şi franceze este de natură să dezamorseze situaţia şi să-i descurajeze pe potenţialii aliaţi militari ai Hamas. Dar tot acest echilibru din ce în ce mai fragil poate fi dat peste cap, poate fi aruncat în aer, dacă nu se găseşte rapid o soluţie pentru adăpostirea celor cca. un milion de refugiaţi palestinieni, de preferinţă nu în Egipt, ci undeva în sudul Fâşiei Gaza.