Război între palate pe rectificarea bugetară

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 august 2018

Preşedinţia: "Rectificarea bugetară - o încercare de a bloca activitatea unei instituţii fundamentale"

Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că rectificarea bugetară anunţată de Guvern reprezintă "o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca, prin constrângeri bugetare, activitatea unei instituţii fundamentale".

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, a precizat, ieri: "Consecinţele sunt grave asupra acţiunilor preşedintelui României şi, implicit, a reprezentării statului român. După ce în repetate rânduri actuala majoritate parlamentară a încercat să amputeze prerogativele preşedintelui României, acum Guvernul apelează la această formă de sabotaj bugetar. Indiferent ce cred decidenţii politici aflaţi la guvernare, aici nu este vorba despre Klaus Iohannis, aici este vorba despre statul român, dar şi despre cetăţenii săi".

Rectificarea bugetară nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este "un instrument de sancţionare bugetară a adversarilor politici şi instituţiilor nesubordonate PSD", consideră Administraţia Prezidenţială.

Mădălina Dobrovolschi a anunţat că Preşedinţia a aflat săptămâna trecută, din declaraţiile premierului şi, ulterior, dintr-un document publicat pe site-ul Guvernului, că figurează pe o listă în care se regăsesc instituţiile statului care vor avea o rectificare negativă de peste 10 milioane de lei.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a mai afirmat că liderul social-democraţilor Liviu Dragnea induce cu bună ştiinţă opinia publică în eroare susţinând că Administraţia Prezidenţială a cheltuit doar o parte din banii alocaţi: "Argumentul invocat public de Liviu Dragnea pentru justificarea acestei reduceri semnificative de buget este unul complet fals. Preşedintele PSD induce cu bună ştiinţă opinia publică în eroare, susţinând că Administraţia Prezidenţială a cheltuit doar o parte din aceşti bani alocaţi. În cursul zilei de vineri, 3 august 2018, în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului şi ai Administraţiei Prezidenţiale, purtate după publicarea documentului menţionat pe site-ul Guvernului, am aflat că, de fapt, bugetul ins­tituţiei prezidenţiale este propus pentru diminuare cu 11,109 milioane de lei, sumă rezultată din reduceri de 13 milioane lei, concomitent cu suplimentarea necesară a cheltuielilor de personal. Administraţia Prezidenţială a transmis către Guvern o adresă în care arată în mod explicit de ce o asemenea rectificare de amploare, aproximativ 19% din bugetul aprobat, ar bloca efectiv activitatea în acest an, prezentând în mod argumentat necesităţile de finanţare pentru trimestrul III din acest an. Cu toate acestea, Guvernul a ignorat cu bună ştiinţă toate argumentele şi a menţinut decizia reducerii creditelor bugetare, după cum rezultă din proiectul de Ordonanţă publicat aseară pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pentru consultare publică (...) Administraţia Prezidenţială are contracte în derulare şi sume angajate, până la data de 3 august, pentru plata acestora în cuantum de 80% din bugetul aprobat, adică 45,85 milioane de lei. Creditele bugetare disponibile, neangajate, sunt în sumă de 11,715 milioane de lei. (...) Repartizarea pe trimestre a influenţelor bugetare prevăzute în bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe anul 2018, comunicată, de altfel, la începutul acestui an către Ministerul Finanţelor Publice, indică (...) faptul că în trimestrul al treilea sunt planificate pentru a fi cheltuite cele mai multe dintre aceste credite bugetare, având în vedere calendarul încărcat în această parte a anului".

Domnia sa este de părere că Administraţia Prezidenţială va avea dificultăţi majore în a-şi onora obligaţiile contractuale aflate în derulare şi a sus­ţine activităţile instituţiei în semestrul al doilea al anului 2018, achiziţiile necesare pentru activităţile oficiale fiind imposibil de realizat la nivelul la care a fost planificat.

De asemenea, există riscul ca Administraţia Prezidenţială să fie acţionată în judecată de furnizorii şi prestatorii care nu vor putea fi plătiţi conform contractelor ce sunt în desfăşurare.

Potrivit domniei sale, în cursul zilei de ieri, Administraţia Prezidenţială a mai trimis, ieri, o adresă Ministerului Finanţelor în care a cerut modificarea fişei de rectificare bugetară conform celor convenite iniţial cu reprezentanţii ministerului.

Teodorovici: "Administraţia a trimis o adresă cu argumente privind sumele care ar trebui lăsate în bugetul instituţiei; azi răspunsul este nu"

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a confirmat, ieri, că Administraţia Prezidenţială a trimis o adresă către MFP cu argumente privind sumele care ar trebui lăsate în bugetul instituţiei, precizând că, "azi" răspunsul este "nu": "Azi (n.r. ieri), la două şi un pic, a intrat la noi în minister o adresă de la Administraţia Prezidenţială. Adresa conţine o încercare de argumentare pe fiecare titlu al bugetului vizavi de sumele pe care dânşii le doresc a fi lăsate la rectificare. La noi, poziţia este aceeaşi, pentru că, repet, argumentele acestea au fost şi la început de an, iar execuţia la 7 luni arată că nu s-a respectat ceea ce dânşii au promis la început de an. Azi, e nu. Pentru că nu avem niciun fel de argument să fie altfel, astăzi".

Sumele pe care Ministerul Finanţelor, pe întreaga administraţie, le-a identificat ca fiind necheltuite sunt undeva la 16 miliarde lei, a menţionat Teodorovici pentru o televiziune, adăugând: "Chiar în momentul când discutăm, colegii de la Administraţia Prezidenţială fac, practic, înscrierea în sistem, încearcă să ajungă la ceea ce dânşii au spus puţin mai devreme. Dânşii nu au avut semnat angajament pe toată suma cum au făcut declaraţia, că aşa au spus: «există în acest moment la Preşedinţie angajamente de 100%», ceea ce nu este adevărat (..) Până acum, angajamentele din întreaga sumă de 57 milioane sunt undeva la 36,5 milioane, până la ora 14:00".

Oficialul MFP a subliniat că în a doua parte a lunii iulie au avut loc dis­cuţii pe rectificare cu "colegii" de la Administraţia Prezidenţială, însă dis­cuţiile nu sunt finale, pe site fiind publicat un proiect în consultare publică, care poate fi modificat dacă structurile respective au şi alte argumente care nu au fost aduse.

Tăieri şi la SRI, SIE, Cercetare, MAE, MDRAP, STS, Turism, Energie, SPP

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat proiectul primei rectificări bugetare pozitive din 2018 cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB, conform comunicatului MFP pe subiect. Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării creşterii economice de 5,5% utilizată la fundamentarea legii bugetului de stat de anul 2018, arată documentul citat, menţionând: "PIB-ul nominal estimat s-a majorat la 945 miliarde lei, faţă de 907,9 miliarde lei cât s-a estimat iniţial.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu suma de 5,99 miliarde de lei. Prin rectificarea bugetară, veniturile au fost actualizate ţinând cont de încasările realizate pe primele 6 luni din acest an, precum şi de măsurile legislative aprobate în 2018".

Anunţul MFP arată că unele bugete componente ale bugetului general consolidat au înregistrat diminuări ale veniturilor (bugetul de stat scăzând cu 1,77 miliarde lei), iar altele au avut majorări ale veniturilor (de exemplu, bugetul asigurărilor sociale de stat, cu 897,1 milioane lei, bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu 245,9 milioane lei, bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, cu 1,2 miliarde de lei, bugetele locale, cu 3,48 miliarde de lei etc.), "rezultând per sold un plus de venituri de 5,99 miliarde de lei, deci o rectificare pozitivă".

Conform rectificării, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează per sold cu 7,09 miliarde de lei.

Astfel, au fost asigurate fonduri suplimentare bugetelor locale (1,13 miliarde lei), Ministerului Sănătăţii (333,6 milioane lei), pentru Ministerul Finanţelor Publice (1,28 miliarde lei), Ministerului Afacerilor Interne (366,3 milioane lei), Ministerului Educaţiei Naţionale (178,1 milioane lei), Minis­terului Transporturilor (170,5 milioane lei), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (73,4 milioane lei), Secretariatului General al Guvernului (147,8 milioane lei), Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (99,5 milioane lei), Bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (557,5 milioane lei), Bugetului asigurărilor sociale de stat (852,1 milioane lei).

Diminuări au fost operate la Serviciul Român de Informaţii (-113 milioane lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (-122,1 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (- 44,2 milioane de lei), Ministerul Energiei (- 47,7 milioane de lei), Ministerul Afacerilor Externe (- 35,1 milioane lei), Serviciul de Protecţie şi Pază (- 22,7 milioane lei), Ministerul Turismului (- 17,3 milioane de lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei).

Conform MFP, la instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost reduse corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene şi a lucrărilor de investiţii.

Gelu Diaconu: "Avem de-a face cu un simulacru de rectificare pozitivă"

Ca şi în anii trecuţi, avem de-a face cu un simulacru de rectificare pozitivă, este de părere Gelu Diaconu, fost şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Domnia sa ne-a precizat: "Dinamica din primele şapte luni ale anului a cheltuielilor bugetare cu salarii, asistenţă socială şi sănătate cu mult peste creşterea veniturilor colectate a impus tăieri masive de venituri bugetare de la unii ordonatori de credite, în unele cazuri după criterii eminamente politice, pentru asigurarea acestor cheltuieli până la rectificarea următoare.

Este o finanţare deşănţată a consumului şi a facilităţilor acordate diferitelor categorii sociale bugetofage, votanţi tradiţionali PSD, cu preţul blocării dezvoltării sustenabile a României.

Sumele suplimentare alocate la cheltuieli de capital, infrastructură rutieră, infrastructură IT, cofinanţări vor rămâne în mare parte necheltuite până la următoarea rectificare, din trimestrul al patrulea, când vor fi redirecţionate către aceleaşi salarii şi pensii. În acest timp, în România nu se mai duce la bun sfârşit niciun proiect de anvergură. Reţeaua de autostrăzi, metrou, cale ferată, infrastructură portuară, IT&C, irigaţii, dezvoltare urbană etc. va ramâne la nivelul unui stat african mediu dezvoltat sau la nivelul judeţului Teleorman".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Iohannis blocheaza Romania !! Sa se plimbe mai putin, sa fie presdinte dupa litera Constitutiei !! Si cu bugetul alocat a trisat, si a fost demascat: fals si uz de fals: pentru asta ii trebuie bani !!; pentru biciclete, schiuri, sau mingi de tenis !! Pentru #stag !!?? De ce nu transmiteti informatia corecta, va plateste Iohannis ?? Va credeti procurori ai informatiei ??; asa se pare !!!

    1. esti penibil. pe pesedei nu ii intereseaza decat sa le iasa lor pasentele, indiferent de consecinte.

      SGG pentru ce are nevoie de bani in plus? ANSVSA a gestionat bine criza porcina si primeste un bonus de premiere, nu? De Ministerul Culturii nu zice nimeni nimic, dar cheltuie 100mil RON pe statui, festivaluri, baloane cu aer cald si alte bazaconii. 

      Cireasa de pe "coliva" este Catedrala Aducatoare de Voturi, care primeste 120mil RON!!

      Este inuman. 

      dupa mintea ta care seaman ca doua picaturi de apa cu cea a lui diaconu (bolnava esential de oftica!)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb