Războiul lor şi alegerile noastre

"Era soare în San Francesco: o vreme fabuloasă. Dar Raymond Shaw nu era deloc conştient de vremea frumoasă de afară, de dincolo de conacul din vârful dealului, pe când ţinea inconştient strâns telefonul ca pe o icoană fără să-şi permită luxul de a se gândi la ceea ce se afla în afara acelei clipe: prin vreun salon pe undeva, într-un pat diferit sau oriunde în altă parte". Aşa începea romanul The Manchurian Candidate (Candidatul manciurian) scris de Richard Condon şi apărut în 1959. Un roman de politic şi de spionaj tipic pentru prima parte a Războiului Rece care sugerează atmosfera dominată de fricile şi teoriile conspiraţiei apărute după Războiul din Coreea. Este povestea palpitantă a maiorului Bennett Marco şi a sergentului Raymond Shaw al căror pluton a fost capturat de un comando sovietic în 1952 în timpul războiului şi supus unor experienţe psihologice înspăimântătoare. Membrilor plutonului li se spală creierul şi tot ce-şi mai pot aminti este eroismul sergentului Shaw care le-ar fi salvat vieţile. Pentru faptele sale acesta va şi primi, de altfel, la întoarcerea în SUA Medalia de Onoare. Doar că Marco începe să aibă coşmaruri în care Shaw îşi ucide cu sânge rece camarazii. Coşmarurile se tot repetă, iar Marco află că şi alţi membrii ai plutonului au aceleaşi coşmaruri, aşa că se hotărăşte să descopere adevărul. Iar adevărul este că Shaw, provenind dintr-o familie de politicieni (mama era o senatoare ambiţioasă, iar tatăl vitreg un influent senator) fusese programat să-l asasineze pe candidatul prezidenţial al partidului părinţilor săi.

Mult mai cunoscute decât romanul lui Condon sunt filmele: mai întâi cel al lui Johan Frankenheimer din 1962 cu Franck Sinatra în rolul lui Bennett Marco şi Laurence Harvey în cel al sergentului Shaw, iar mai recent filmul din 2004 al lui Robert Demme (regizorul Tăcerii mieilor şi al Philadelphia), cu Denzel Washigton în rolul maiorului Marco şi Liev Schreiber în cel al sergentului Shaw.

Dar nu despre Candidatul manciurian vreau să vorbesc în acest articol, deşi starea de spirit care domină astăzi lumea nu e departe de cea descrisă în roman. De la războiul din Vietnam trecând prin asasinarea lui JFK până la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, multe evenimente au modelat imaginarul american făcând din Statele Unite un fel de paradis al conspiraţionismului. Iar Hollywood a jucat rolul său în toată această istorie. Şi ca ironia să fiecompletă, Candidatul manciurian a fost printre filmele preferate de John F. Kennedy.

Dar nu numai despre candidaţii lor, ci şi la (in)dependenţa candidaţilor noştri la prezidenţiale ar fi să reflectăm. Recent, pe 5 septembrie, Politico a publicat un articol, "FBI dossier reveals Putin's secret psychological warfare in Europe" (Dosarul FBI care dezvăluie războiul psihologic secret al lui Putin în Europa), în care sunt prezentate operaţiunile ruseşti pentru manipularea politicienilor germani, francezi, italieni şi englezi. Iar scopul acţiunilor agenţilor ruseşti implicate în campania de manipulare, precumAgenţia de Design Social, era de a aplica aşa numitele "măsurile active" pentru a-i contracara pe inamici, cam cum se întâmpla şi pe vremea Sovietelor. Scopul, atins cel puţin parţial, era divizarea Occidentului şi discreditarea Americii, în special pentru a submina sprijinul pentru Ucraina. Iar FBI a prezent un dosar de 277 de pagini justiţiei americane în procesul a doi agenţi ruşi judecaţi pentru încercarea de a influenţa alegerile americane în care sunt prezentate o serie de documente ruseşti, memorii şi minute de la întâlnirile grupurilor de experţi ai Kremlinului specializaţi în război psihologic.

Or, Moscova nu urmăreşte să intervină doar în alegerile americane, franţuzeşti şi germane, dar şi în cele din România şi Moldova. Şi nu sunt doar operaţiuni de influenţă electorală recente. Deja în 2016 Rusia a influenţat referendumul pentru Brexit şi alegerile prezidenţiale americane, iar în 2017 din cei patru candidaţi cu şanse la alegerile prezidenţiale franceze, (Fillon, Le Pen, Melenchon, şi Macron) doar ultimul nu avea relaţii bune cu Kremlinul. Dar a plătit apoi cu vârf şi îndesat, iar articolul din Politico trece pe scurt în revistă metodele. În ce priveşte influenţarea alegerilor din Moldova ştim câte ceva, dar în România e linişte. O linişte aparentă! Căci metodele descrise în articol au fost folosite cu succes pentru a diviza societatea românească.

Acum, când ne apropiem de alegeri, se pune întrebarea: cine sunt candidaţii lor? Probabil că nu doar cei care reproduc mecanic temele propagandei ruseşti de la afirmarea valorilor aşa zis tradiţionale, a suveranităţii, până la stoparea ajutorului pentru Ucraina, dar şi unii care sunt mai subtili. Dar dacă în 2025 România va redeveni o ţară instabilă în care crizele se vor succeda, Rusia îşi va fi atins obiectivele. Căci o ţară în criză - a se vedea Bulgaria - este o ţară slabă.