Războiul nu rezolvă nimic, niciodată

Nouă sute de zile şi nopţi de distrugere, oameni aruncaţi brutal în braţele morţii de stăpînii statelor moderne, adevăraţi proprietari de sclavi cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor lor. Mii, sute de mii de suflete lovite de o soartă care se exprimă prin suflul ucigaş al bombelor, obuzelor, al rachetelor şi dronelor, adevărate "minuni" tehnologice perfecţionate de înflorirea fără precedent a geniului ştiinţific al ultimelor două secole. Oameni, gospodării, comunităţi întregi bejenite, milioane de fire de viaţă rupte, aruncate în voia sorţii, la cheremeul întîmplării şi al unui viitor incontrolabil. Iată "pohta ce-a pohtit" puterea cîtorva oameni toropiţi de delirul propriei măriri, bîntuiţi de resentimente, spaime şi obsesii născute din cine ştie ce complexe şi traume ale vieţii personale, îmbătaţi de mirosul sîngelui şi de patima războiului.

Încercarea de a "raţionaliza" acest dezastru numit război este tot atît de veche ca războiul însuşi. Nu întîmplător. Este nevoie de o explicaţie cît de cît "raţională" pentru furtuna năpustită asupra lumii. Oricît de firavă, dar să fie măcar o încercare de a explica. Oamenii pot face faţă nenorocirii, dacă se pot sprijini pe un ciot de raţionalitate care sugerează rădăcina, motivaţia, sursa, cauza din care războiul a izvorît. Altminteri, oamenii fie devin inerţi, fie se răscoală împotriva celor care au pornit furtuna. În ambele cazuri, sclavii sunt nişte scalvi neproductivi şi ameninţă cu ruina pe stăpînii lor. Nu e de mirare că explicaţiile, raţionalizările războiului sunt fabricate şi răspîndite dinspre palatele stăpînilor. Aşa au stat lucrurile şi la "Războiul Troiei", aşa stau şi azi în Războiul Rusiei contra Ucrainei. Aşa au stat dintotdeauna.

Cea mai bătută cale a "raţionalizării" războiului este cea care sugerează cercetarea, descoperirea, decopertarea şi analiza aşa ziselor "cauze ale războiului". Dintr-o dată, întregul tablou capătă coerenţă. Trimite la ceva aflat dincolo de deciziile curente ale decidenţilor politici. La un fel de "autoritate" implacabilă, căreia nu poţi să i te împotriveşti, căreia nu poţi să îi reproşezi nimic. Acesta este felul ei de a fi. Implacabilă şi auto-realizantă. Un fel de maşinărie care se mişcă singură, peste şi dincolo de puterile oamenilor, fie ei şi cei mai importanţi oameni ai puterii. Nu vă uitaţi că Menelau şi-a pus în joc ambiţia şi, ca să îşi spele "onoarea nereperată" de fuga nevestisii cu primul făt frumos poposit la curtea ei, a hotărît că distrugerea Troiei este singura cale de urmat. Nu, aceasta este doar partea umană a povestirii. Homer are grijă să ne spună pe îndelete că sarabanda războiului împotriva Troiei o fost hotărîtă în altă parte, de puteri în faţa cărora oamenii sunt neputincioşi. În Cer s-a hotărît războiul, în iţele gîlcevei dintre Afrodita, Hera şi Atena. Mărul "otrăvit" a fost servit de data aceasta nu de un şarpe, ci de Eris, zeiţa discordiei, mînioasă că a fost omisă de pe lista invitaţilor la nunta lui Peleus cu Thetis. Astăzi, nu mai urcăm cu gîndul pînă la ceruri, pentru a găsi "cauzele războaielor". De la Hegel încoace am fost dresaţi să credem că trebuie să le căutăm în sacul fără fund al "Istoriei". Acolo, cine caută cu suficientă osîrdie, găseşte. Orice motiv, orice circumstanţă, orice fapt poate juca rol de explicaţie pentru declanşarea războiului, pentru perpetuarea lui pînă la ultimele consecinţe. Care sunt ultimele consecinţe? Distrugerea totală a potrivnicului, a cetăţii, a întregului stat. Germania celui de al Treilea Reich nu a fost doar înfrîntă, ci distrusă complet. Ştearsă de pe suprafaţa pămîntului. În locul ei a fost constituit un alt stat!

Cel de al doilea drum bătătorit al încercărilor de a raţionaliza războiul are ca sursă ideea soluţiei. Există o problemă, de regulă sub forma unui contencios, între două sau mai multe state, iar calea de a soluţiona problema este războiul. Vedeţi dumneavoastră, Împăratul Verde rîvneşte la pămînturile şi bogăţiile din ţinuturile Împăratului Roşu. Ba o mai vrea şi pe fata lui de soţie. "Vreo problemă Gicule?" Da! Ei, atunci se porneşte împăratul V cu oştile sale împotriva megieşului şi cine cîştigă bătălia cea mai importantă, acela ia totul. Aparent, unde este o problemă, războiul aduce şi soluţia, mai ales cînd este vorba de a acapara bunuri, pămînturi, sclavi, supuşi, avuţii şi glorie. Da, dar doar aparent! Şi ştiţi de ce? Pentru că, de regulă, una dintre părţi sau chiar amîndouă devin repede nemulţumite cu rezultatele războiului. Şi, la prima generaţie, cineva se mobilizează pentru a pune la cale un alt război, care să "repare" greşelile celui care l-a precedat. Al doilea măcel mondial este exemplul clasic al acestei secvenţe. Hitler a pornit cel de-al doilea război mondial, ne-a spus pînă la saţietate propaganda lui Gobels, pentru a "repara" greşelile şi nedreptăţile istorice făcute Germaniei prin tratatele încheiate la sfîrşitul primului măcel mondial. Ungaria umblă şi azi în politica ei oficială, după rectificarea aceloraşi Tratate!! La fel face şi Putin: vrea să rectifice greşelile istorice care au dus la prăbuşirea imperiului sovietic. Peste tot unde ravagiile războiului se dezlănţuie, propaganda vorbeşte despre problemele care trebuia neapărat să fie rezolvate, iar altă cale nu era, decît războiul. O minciună mai mare decît secolul!

Războiul din Ucraina nu are de soluţionat şi nu poate soluţiona nici un fel de problemă. Mai ales cînd aşa zisele probleme reprezintă doar o creaţie artificială a unui regim criminal, servind încercarea nătîngă de a "raţionaliza" decizii şi comportamente radical ilegale, iraţionale şi iresponsabile.