Realitate şi politică

De cînd s-a trezit în epoca democraţiei, politicianul român are dureri de cap. La toate cele găseşte el soluţie, decît la una! Nu ştie prea bine regulile! Se descurcă, improvizează. Nu are obişnuinţele formate! Învaţă repede! O mai ia pe lîngă drum, prin păpuşoi! Cine stă să-i numere pocinoagele? Una spune, alta face! Păi, aşa-i politica la noi de cînd ne ştim. Singura problemă la care nu a găsit răspuns, pentru că nu a putut nici măcar să o formuleze, necum să o înţeleagă, este veşnicul decalaj între "agenda politicii" şi "agenda populaţiei". Să luăm de exemplu, realitatea acestor zile.

Ce zice agenda cetăţeanului? Apă maică, potop! Ţara geme sub consecinţele dezastrelor produse de inundaţii. Cu mici sincope spaţio-temporale, ele răvăşesc viaţa cîtorva milioane de oameni, de mai bine de trei luni. A început în vest şi nord, acum continuă în est şi sud. Oricît de prost ar funcţiona comunicarea într-o societate de tranziţie, ca a noastră, mai tot omul ştie şi a înţeles că nu-i de glumă. Iar aici, nu-i vorba doar de pierderile materiale, de sutele de miliarde la care se ridică valoarea distrugerilor produse de neghiobia umană, conjugată cu furia apelor. Aici este vorba de vieţile oamenilor, de destinele lor. De implicaţii economice masive. Recolte, drumuri, căi ferate, poduri, şosele, ajutoare directe şi indirecte, medicamente, clădiri, rezerve de stat etc.

Cocoţaţi pe rămăşiţele insulei Utopia, răsărită ca Bucureştiul dintre apele unei ţări inundate, politicienii noştri au agenda lor.

Şef al Partidului Liberal şi Prim ministru, domnul Tăriceanu are o problemă de adecvare. De adecvare a trei sau patru articole, din maldărul de legi pentru care şi-a asumat răspundere în faţa Parlamentului, la propriile sale idei. Sau mai precis, la ideile Ministrului justiţiei, singurul a cărui opinie pare să conteze în disputa cu opinia Curţii Constituţionale. Nu contează că opinia ministrului este o simplă opinie, în timp ce judecata, fie şi strîmbă, ori interesată, a Curţii are valoare de lege, deci nu mai poate fi clintită! Prea puţin contează pentru politicianul din vîrful piramidei executive că Preşedintele s-a înclinat în faţa evidenţei şi a căutat o soluţie de compromis, cerînd Parlamentului să "remaieze" articolele ciuruite de obiecţiile autorităţii constituţionale. Prea puţin contează că Parlamentul şi-a făcut de urgenţă lecţiile şi a găsit o soluţie. Pentru politicianul nostru nr.1 contează doar problema lui de adecvare. Ba, nu! Mai contează ceva, "să nu fie ca Băsescu". A vrut el anticipate, nu mă las eu! S-a înmuiat el cu anticipatele, îmi dau eu demisia! Nu mai vrea deloc anticipate, îmi iau jucăriile şi plec acasă! Şi ca să nu mă plictisesc, mai dau o tură pînă la Bruxelles. În fond, premierul are dreptate. Nu poate fi sigur că intră în istorie după un mandat care a durat doar şase luni şi nu s-a remarcat prea mult dincolo de gafe. Aşa, are o şansă: va fi primul şi probabil singurul sef de guvern demisionar al unei ţări non-bananiere, care se duce într-o vizită oficială la Bruxelles! Prea puţin contează că va avea dificultăţi să explice pînă şi portarului din clădirea Uniunii Europene, cum ar putea un cetăţean particular să vorbească oficialilor de la UE în numele unui guvern care nu mai există!

Ce face opoziţia? Are şi ea, agenda ei!

Prima grijă a fost ca nu cumva să cadă guvernul Tăriceanu la extemporalul "asumării răspunderii". Nu de alta, dar se pomenea PSD-ul cu anticipatele în braţe! Iar braţele sînt încă firave! Şi braţele cu care sînt cărate de obicei fondurile "gri" pentru campanie; şi braţele cu care erau pînă mai deunăzi cărate comisioanele ministeriale; şi braţele cu care baronii locali cărau pomana electorală; ba chiar şi braţele care stăteau ridicate pe margine de drum să aclame trecerea furtunoasă a liderilor de partid şi de stat, scoborîţi cu hîrzobul şi "merţanul" prin cătunele patriei, ca să vadă lumea ce populari sînt miliardarii noştri social-democraţi! Noroc cu braţul noului lider, călit cum este de lungile partide de tenis, dar se pare că asta nu e suficient. A doua grijă a opoziţiei a fost tot prima, adică să nu cadă guvernul Tăriceanu, pentru că nu i-au ieşit articolele la legea justiţiei. Drept pentru care opoziţia a mobilizat un sprijin masiv de patru sute şi ceva de voturi în favoarea guvernului, după ce a rezolvat obiecţiile Curţii Constituţionale, în locul lui!

Cine a spus că politica este un mecanism de adecvare a acţiunii sociale la realitate, probabil că nu a vizitat încă Eterna şi Fascinanta noastră ogradă cu politicieni!