RECHIZITORIU DNA:  Tăriceanu, întâlniri la Guvern cu Tal Silberstein şi concedii cu Dan Andronic

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 11 iulie 2016

Procurorii susţin, în rechizitoriul prin care Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă, că acesta a minţit când a spus că nu are relaţii personale cu Remus Truică, Dan Andronic şi Tal Silberstein, arătând că a avut mai multe întâlniri cu cei menţionaţi.

Procurorii anticorupţie menţionează în rechizitoriul că declaraţia pe care acesta a dat-o în luna aprilie, fiind audiat ca martor în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a unei părţi din Pădurea Snagov, "este mincinoasă nu numai în privinţa relaţiei avute cu membrii grupului infracţional şi a cunoaşterii activităţii acestora, dar şi în privinţa intermedierii unor întâlniri cu alţi politicieni, aflaţi în conducerea statului după încetarea mandatului său, cu care doreau să intre în contact".

Astfel, "în anul 2008, Tal Silberstein a fost văzut în repetate rânduri la Guvernul României, vizitându-l pe premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu, vizite nejustificate prin prisma activităţii premierului, cu atât mai mult cu cât contractul de consultanţă era încheiat cu partidul. Deşi persoane din anturajul lui Călin Popescu Tăriceanu au declarat ca martori că Tal Silberstein l-a vizitat pe acesta la guvern, inculpatul a ascuns cu bună-ştiinţă în declaraţia dată ca martor acest aspect, declaraţia fiind mincinoasă prin omisiune", notează DNA.

Procurorii susţin în documentul citat că preşedintele Senatului ar fi negat că ar avea cunoştinţă despre afacerile derulate de Tal Silberstein în România, deşi în cursul anchetei a rezultat "chiar că cei doi să fie chiar parteneri în alte domenii decât cel investigat în dosarul 259/P/2015". De asemenea, fostul premier "a fost invitat în Israel la ziua de naştere a lui Tal Silberstein", susţine DNA.

În ceea ce priveşte relaţia lui Călin Popescu Tăriceanu cu Remus Truică, ambii au negat că ar fi amici, procurorii susţinând că au declaraţii potrivit cărora anumiţi martori au fost la întâlniri "la care au participat împreună cu cei doi şi asociaţii israelieni ai lui Remus Truică", existând martori care au declarat că fostul premier îl vizita acasă pe omul de afaceri Remus Truică.

"În ceea ce îl priveşte pe Dan Andronic, era binecunoscută relaţia cu Călin Popescu Tăriceanu, care i-a fost şi invitat la nuntă şi cu care a menţinut o legătură de prietenie după încetarea relaţiilor comerciale derulate între (.....) şi firma sa. Contrar declaraţiilor inculpatului, relaţia lui cu Dan Andronic şi Tal Silberstein a rămas în continuare una apropiată, Călin Popescu Tăriceanu participând la evenimente personale sau petrecând concediile împreună", mai spun procurorii, citaţi de Mediafax.

O un alt motiv pentru care DNA susţine că a fost necesară declaraţia lui Tăriceanu în dosarul privind retrocedările ilegale ar fi relaţia acestuia cu Marius Marcovici, fost consilier în cadrul Cancelariei lui Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când era premier. Procurorii spun că Marius Marcovici era omul de încredere al lui Tal Silberstein, în rechizitoriu menţionându-se că Marcovici "a fost perceput ca reprezentantul consultanţilor străini în Guvern, neavând astfel relevanţă postul pe care a fost angajat în măsura în care în realitate era consilierul lui Călin Popescu Tăriceanu, aspect negat de inculpat".

De asemenea, anchetatorii lasă de înţeles că fostul premier ar fi avut cunoştinţă despre vânzarea fermei Băneasa, făcând trimitere la o întâlnire din 13 octombrie 2008, dintre Remus Truică şi Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul căreia "au discutat despre vânzarea fermei Băneasa, despre perfectarea actelor notariale şi taxele datorate pentru această tranzacţie, (....) fiind contactată după discuţia respectivă în sensul celor discutate, respectiv pentru a încheia contractul".

Alături de Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului.

Privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unei părţi din Pădurea Snagov au fost trimişi în judecată Remus Truică, Marius Marcovici, Dan Andronic, Paul Philippe al României, trei oameni de afaceri israelieni, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi, dar şi alte persoane.

"Prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro", precizează DNA. Prejudiciul total este estimat la 145.398.569 de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Abia astept evenimentul, ca sa desfac o sticla de bere buna.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb