RECHIZITORIUL DIN DOSARUL LUI OPREA:  Fondurile operative ale DIPI, consumate pe acţiuni de protocol la întâlniri dintre şefii Parchetelor şi Preşedinţie

M.K.
Anticorupţie / 11 septembrie 2016

Gabriel Oprea

Gabriel Oprea

Bani din fondurile operative al DIPI au fost cheltuiţi pentru cadouri şi produse de consumaţie folosite la întâlniri festive şi de natură informativ-operativă, la care au participat şefii parchetelor, ai altor servicii de informaţii şi conducerea Preşedinţiei, potrivit declaraţiilor din dosar, informează Mediafax.

Informaţiile apar în rechizitoriul prin care fostul ministrul Gabriel Oprea şi fostul şef al Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) Gheorghe Nicolae au fost trimişi în judecată, alături de alte trei persoane, în luna mai a acestui an.

În documentul citat se notează că, în datele de 7 decembrie 2015 şi 18 decembrie 2015, au fost achiziţionate de la două centre comerciale din Capitală cu suma de 6.258 de lei, bani din fondurile operative ale DIPI, 78 de coşuri de cadouri, 4 sticle de vin şi 67 de sacoşe.

Întrebat cum justifică cheltuirea acestor bani, în declaraţia dată la DNA în faza de urmărire penală, Gheorghe Nicolae a susţinut că bunurile au fost oferite reprezentanţilor unor instituţii colaboratoare DIPI.

În rechizitoriu se arată: "Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303242/2015 au reprezentat cheltuieli de protocol în cadrul unor activităţi de natură informativ-operativă. Bunurile au fost oferite reprezentanţilor structurilor cu care D.I.P.I. cooperează în activităţile informativ-operative, cum ar fi S.R.I, S.I.E, D.G.I.A, S.T.S, S.P.P, Direcţia Naţională Anticorupţie, DIICOT, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ambasade, ataşaţi de interne, ofiţeri de legătură, precum şi beneficiari de informaţii, cum ar fi Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul".

Alţi 7.192 de lei ar fi fost folosiţi pentru produse de consum achitate, pe 4 decembrie 2015, la o masă festivă la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii din domeniul informaţiilor.

"Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303224/2015 au reprezentat cheltuieli de protocol în cadrul unor activităţi de natură informativ-operativă. Aceste bunuri au constituit o contribuţie a D.I.P.I. la un eveniment organizat de Comunitatea Naţională de Informaţii, respectiv o masă festivă, cu prilejul evaluării activităţii instituţiilor respective", se notează în documentul înaintat instanţei.

Fostul şef al DIPI a susţinut şi că aproximativ 20 de rame foto, achiziţionate cu aproape 500 de lei, au fost oferite reprezentanţilor unor strucuturi ca SRI, SIE, DNA, la un eveniment festiv, fiind cumpărate pe 28 ianuarie 2015.

"Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01303009/2015 au fost oferite participanţilor la eveniment festiv, respectiv reprezentanţilor următoarelor structuri: S.R.I., S.I.E., D.G.I.A., S.P.P., S.T.S., Direcţia Naţională Anticorupţie,D.I.I.C.O.T., Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ataşaţilor de interne străini şi ofiţerii de legătură de la diverse ambasade", notează procurorii DNA.

În luna iulie 2015 ar fi avut loc, la o casă de protocol a DIPI, o întâlnire de lucru între preşedintele Klaus Iohannis, conducerea M.A.I. şi D.I.P.I., conducerea S.R.I., S.I.E., D.G.I.A. şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Întrebat cum justifică cheltuirea a 2.000 de lei pentru cumpărarea din fonduri operative a băuturi alcoolice (vin, whisky, palincă, coniac, votcă, lichior), băuturi răcoritoare, cafea, zahăr, fostul şef Gheorghe Nicolae a declarat că au fost consumate la respectiva întâlnire de lucru, dar şi la o altă întrevedere cu conducerea SRI.

În rechizitoriu se mai arată: "Fiind audiat, inculpatul NICOLAE Gheorghe a declarat că achiziţiile aferente raportului nr. 01309059/2015 au reprezentat produse de consumaţie, produse care au fost consumate în cadrul unei activităţi de natură informativ-operativă, respectiv o întâlnire de lucru desfăşurată, în luna iulie 2015, la o locaţie de protocol a D.I.P.I. cu conducerea următoarelor structuri: Preşedintele României, conducerea M.A.I. şi D.I.P.I., conducerea S.R.I., S.I.E., D.G.I.A. şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Au fost analizate teme de securitate naţională în cadrul acestei activităţi. O parte din produsele cumpărate pe baza raportului ultim menţionat au fost consumate în cadrul altei întâlniri care a avut loc tot în luna iulie cu conducerea S.R.I., când au fost analizate mai multe activităţi în care cele două instituţii au conlucrat. Arăt că o parte din produse au rămas la acea locaţie de protocol, urmând să fie folosite cu destinaţie similară".

Bani din fondurile operative, 1.302 de lei, au fost folosiţi şi pentru protocol la organizarea zilei instituţiei, din 1 februarie 2015, unde au fost prezenţi reprezentanţi ai S.R.I., S.I.E., D.G.I.A., S.P.P., S.T.S., Direcţia Naţională Anticorupţie, D.I.I.C.O.T., Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ataşaţilor de interne străini şi ofiţerii de legătură de la diverse ambasade, se mai arată în rechizitoriu.

Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, în prezent senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb