Reducerea activităţii "Alro", dependentă de piaţă

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 14 noiembrie 2008

Conducerea "Alro" Slatina a precizat, ieri, că nu a fost luată nicio decizie finală privind reducerea capacităţii de producţie a companiei pentru anul viitor, deşi această posibilitate este analizată şi depinde de evoluţiile viitoare ale pieţei.

Reprezentanţii "Alro" au făcut această precizare la o zi după ce "Vimetco NV", care controlează 84,19% din companie, a anunţat, potrivit Reuters, că şi-ar putea reduce producţia de aluminiu din Româ­nia cu 65.000 tone în 2009.

Reprezentanţii "Alro" au menţionat: "Evaluarea unor astfel de măsuri face parte din cursul normal al activităţii şi este parte a responsabilităţii operaţionale a managementului cu scopul de a asigura abilitatea companiei de a concura în cadrul pieţei globale care este într-un declin abrupt. Măsurile în curs de evaluare se aliniază acţiunilor anunţate de către alte companii din cadrul aceleiaşi indus­trii, la nivel mondial".

Acţiunile "Alro" Slatina sunt tranzacţionate la categoria întâi a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul ALR, societatea având o valoare de piaţă de 2,1 miliarde de lei, potrivit preţului mediu de 2,95 lei/acţiune, înregistrat în şedinţa bursieră de ieri.

"Fondul Proprietatea" deţine 9,93% din companie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930