Regimul semi-prezidenţial

De la o vreme, mulţi au păreri. Unii deplâng "prezidenţializarea" regimului politic şi vorbesc aprobator despre "parlamentarism". Evident, fiecare are dreptul să creadă ce doreşte. Însă dincolo de opinii s-ar cuveni să mai vizităm şi tărâ­mul ferm al ştiinţelor politice. Aşadar: ce tip ce regim este acela definit de actuala Constituţie?

Răspunsul: semi-prezidenţial. Pentru a înţelege de ce anume, haideţi să clarificăm mai întâi sensul expresiilor "regim parlamentar" şi "regim prezidenţial". Printre altele, pentru că în legătură cu acestea există o confuzie aproape totală.

Parlamentar este acel regim unde există principiul răspunderii parlamentare. Altfel spus, unde Executivul guvernează doar atâta vreme cât are încrederea Legislativului. Prezidenţial este acel regim unde Executivul nu depinde de încrederea Legislativului.

Ce înseamnă asta, în practică? În regimurile prezidenţiale, Executivul este condus direct de Preşedinte, care este ales prin vot direct. El are un mandat fix şi nu poate fi demis printr-o moţiune de cenzură de către Parlament. În regimurile parlamentare, şeful Executivului este Primul-Ministru. Acesta este învestit de Parlament (nu întotdeauna) şi poate fi demis de Parlament (printr-o moţiune de cenzură).

Regimul semi-prezidenţial este unul hibrid. Are caracteristici ale ambelor tipuri de regimuri. În principiu, acolo există un Preşedinte direct ales, care are unele atribuţii executive, precum şi un Prim-Ministru care conduce Guvernul.

În esenţă, aceasta este arhitectura regimului, aşa cum este definită de Constituţia din 1991, revizuită în 2003. Dar de ce cred unii că regimul ar fi parlamentar? Iar alţii că acesta ar fi deja prezidenţial?

Pe undeva, confuzia vine din complexitatea conceptului de "semi-prezidenţialism". Să privim mai de aproape la definiţia acestui regim. Ce atribuţii trebuie să aibă un Preşedinte pentru a ajunge la partajarea puterii executive cu Guvernul? Chestiunea nu este simplă.

Haideţi să privim la spaţiul dintre regimurile parlamentare şi cele prezidenţiale. În acest spaţiu, Primul-Ministru al unui regim semi-prezidenţial poate ocupa două poziţii. 1. Dependent de Parlament; 2. Dependent de Preşedinte.

Dacă este dependent de Parlament, atunci regimul este mai apropiat de cel parlamentar. Spunem, tehnic, că avem de-a face cu un regim "semi-prezidenţial atenuat". Dacă depinde de Preşedinte, atunci spunem că avem de-a face cu un regim "semi-prezidenţial consolidat".

Acum, să observăm un lucru ciudat. Regimurile semi-prezidenţiale atenuate sunt numite, frecvent, regimuri "parlamentare". Şi invers, cele semi-prezidenţiale consolidate sunt numite, la fel de frecvent, "prezidenţiale". De aici provine, pe undeva, confuzia de la noi. În realitate - profesional vorbind - ele sunt diferite de regimurile parlamentare şi prezidenţiale propriu-zise, care nu prezintă un aspect hibrid.

Care e situaţia de la noi? Dintr-un punct de vedere, regimul înclină clar către parlamentarism. Executivul răs­punde politic doar în faţa Parlamentului, iar Preşedintele (începând cu 2003) nu îl poate demite pe Primul-Ministru.

Din alt punct de vedere însă, regimul înclină clar spre prezidenţialism. Primul-Ministru, în acord cu prevederile (din 2003) ale Constituţiei, este desemnat doar de către Preşedinte, care nu are decât obligaţia de a se "consulta" cu partidele (şi doar după alegeri). Preşedintele poate numi chiar pe cineva din afara Parlamentului, aşa cum a fost cazul cu premierii Stolojan (1991), Văcăroiu (1992), Ungureanu (2012). Chiar şi Opoziţia (din 2009) a propus o soluţie extra-parlamentară (Johannis).

Pe undeva, nu e de mirare că unii au noţiuni neclare despre natura regimului. Acesta seamănă, în funcţionarea sa cotidiană, cu unul parlamentar. Dar în perioada alegerilor şi a crizelor de guvern, regimul îşi arată latura prezidenţială.

Este bine? Este rău? Pe moment, mă abţin să comentez. Evident că am opţiunile mele, private, dar acum mă rezum la o descriere tehnică.

Ce ar fi de făcut? Dorinţa unora este de a simplifica regimul. Într-adevăr, semi-prezidenţialismul nu este un regim simplu. Dar raţiunea sa de a fi este aceea de a distribui şi echilibra puterile. Mai precis, el împiedică concentrarea întregii autorităţi doar în mâinile Legislativului sau a Executivului. Semi-prezidenţialismul e complicat prin natura misiunii sale, nu pentru că cineva s-a amuzat să îl construiască astfel.

Fiecare este liber, desigur, să aibă simpatiile sau antipatiile sale politice. Dar nimic nu se scuteşte de obligaţia de a gândi raţional. Iar pentru asta trebuie să avem noţiuni limpezi şi să formulăm argumente coerente.

Pe de altă parte însă, trebuie să fim caritabili. Conceptul de "regim semi-prezidenţial" este o provocare chiar şi pentru specialişti. Literatura despre acesta este complexă. Să nu ne mirăm că unii membri ai publicului, tentaţi de noţiuni simple, nu au înţeles prea bine logica acestui tip de regim. Iată de ce trebuie să explicăm, măcar din când în când.