Regio 2007-2013: impact pozitiv major asupra beneficiarilor de finanţare

Elena Deacu
Fonduri Europene / 11 mai 2015

Studiile de evaluare a Programului Operaţional Regional arată că Regio 2007-2013 are un impact pozitiv pentru beneficiarii care au apelat la finanţare, dublat de un efect de propagare în întreaga comunitate, pentru cele 5 domenii majore de intervenţie care au făcut obiectul unor analize de tip contrafactual, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013 - se apropie de final; ultimele proiecte aflate în implementare trebuie încheiate până cel târziu 31 decembrie a.c. În această etapă a programului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) urmăreşte, prin Autoritatea de Management a programului (AMPOR), să măsoare impactul programului asupra dezvoltării regionale în România.

Impactul programului Regio 2007-2013 a fost măsurat, într-o primă etapă, pentru 5 dintre cele 13 domenii majore de intervenţie (DMI) ale programului. În acest scop, AMPOR a contractat realizarea unor studii de evaluare a efectelor programului în care a fost folosită, pentru prima dată în România, metoda contrafactuală.

Astfel, Regio a contribuit într-o măsură semnificativă la creşterea calităţii vieţii în oraşele care au beneficiat de fonduri prin acest program, iar centrele urbane au devenit mai atractive pentru persoanele active şi pentru mediul de afaceri. Infrastructurile de servicii sociale finanţate prin Regio au fost de mai bună calitate, au avut utilizatori mai mulţi şi mai mulţumiţi decât cele care nu au atras o astfel de finanţare. Atragerea de fonduri Regio a dus la îmbunătăţirea infrastructurii şi dotării unităţilor din învăţământ beneficiare, contribuind astfel la creşterea ratei de participare şcolară. Pentru microîntreprinderi, impactul Regio se traduce în locuri de muncă nou create, performanţe mai bune şi de durată şi creşterea capacităţii antreprenoriale (capacitate crescută de organizare, de exploatare a oportunităţilor de piaţă, de diversificare şi reorientare a activităţii). În domeniul turism, fondurile Regio 2007-2013 au contribuit la creşterea spaţiilor de cazare, a numărului de turişti, a gradului de ocupare şi a cifrei de afaceri - în unităţile beneficiare faţă de unităţile care nu au implementat proiecte Regio.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb