Regulament şi taxe pe timpul Festivalului "Sighişoara Medievală"

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 11 iulie 2005

Consiliul local Sighişoara a adoptat Regulamentul de desfăşurare a activităţilor comerciale pe timpul Festivalului "Sighişoara Medievală", desfăşurat în perioada 29-31 iulie, care interzice practicarea jocurilor de noroc şi comercializarea obiectelor de talcioc la ediţia din acest an, transmite Rompres.

În Cetatea Medievală nu vor putea fi comercializate băuturi alcoolice de orice fel, pe domeniul public. Regulamentul mai prevede obligativitatea servirii băuturilor răcoritoare în recipiente din plastic şi interzice servirea produselor alimentare care presupun prăjeli sau grătare. Nu se vor comercializa seminţe, vată de zahăr, porumb fiert, mere glazurate şi nici obiecte de talcioc - jucării, baloane, brăţări luminoase, bijuterii şi altele de acest fel.

Potrivit regulamentului, în Cetate se vor comercializa exclusiv produse de artizanat specifice epocii medievale (ceramică, pielărie, obiecte de îmbrăcăminte, podoabe, picturi, obiecte decorative din lemn, fier forjat).

Totodată, sunt interzise jocurile de noroc gen "roata norocului" şi "alba-neagra". În perioada de desfăşurare a festivalului este interzis accesul persoanelor fizice în Cetatea Medievală cu recipiente care conţin băuturi alcoolice. Accesul persoanelor însoţite de cîini de pază şi agrement în perimetrul de desfăşurare a manifestărilor este şi el interzis. Comercializarea de băuturi alcoolice este permisă doar în Piaţa Sigma. Taxa stabilită pentru comercializare de bere a fost stabilită la 500.000 de lei mp/zi (valoarea este exprimată peste tot în lei vechi), cea pentru alimentaţie publică cu băuturi alcoolice (maxim două dozatoare de bere) - 450.000 lei mp/zi, taxa de dozator, începînd cu al treilea aparat - 800.000 lei dozator/zi, de alimentaţie publică, fără băuturi alcoolice - 350.000 lei mp/zi, de comercializare produse nealimentare - 300.000 lei mp/zi, de comercializare băuturi nealcoolice - 400.000 lei mp/zi. Pentru terase se va percepe o taxă de 60.000 lei mp/zi.

Desfăşurarea activităţilor comerciale, în perioada festivalului se va face pe baza unor autorizaţii de funcţionare, pentru care se vor stabili o serie de taxe, în funcţie de domeniul de activitate: activităţi de artizanat - 200.000 lei, de alimentaţie publică, fără băuturi alcoolice - 300.000 lei şi de alimentaţie publică, cu băuturi alcoolice - 400.000 lei. Pentru comercializare de kurtos kolacs, produse alimentare preambalate se va percepe o taxă de 500.000 lei mp/zi, pentru băuturi răcoritoare - 500.000 lei mp/zi şi pentru obiecte de artizanat, artă - 400.000 lei mp/zi. Taxa pentru montarea de panouri / bannere publicitare se va ridica la 400.000 lei/zi.

În zilele de 29 iulie, 30 iulie si 31 iulie, accesul persoanelor fizice în Cetatea Medievală se face pe bază de bilete de intrare, care vor costa 10.000 lei, pentru fiecare persoană pe zi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb