Potrivit datelor RE/MAX România preţul mediu de tranzacţionare a locuinţelor a depăşit 100.000 de euro în primul semestru 2022, înregistrând o creştere cu aproximativ 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat remis redacţiei. Compania a intermediat un număr de peste 5000 de tranzacţii în primul semestru din acest an, dintre care circa 92% au fost pe segmentul rezidenţial. Dinamica pieţei, factorii de influenţă, respectiv principalele tendinţe şi perspective sunt reunite sunt forma Barometrului imobiliar RE/MAX România - o analiză de status a pieţei de profil, pe baza datelor înregistrate de companie, la intervale regulate de timp.
Potrivit sursei citate, birourile RE/MAX România au cunoscut o creştere de 48% în ceea ce priveşte valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare din primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, de la 113 milioane de euro la 169 milioane de euro. Totodată, preţul mediu de tranzacţionare pe segmentul vânzări a crescut în acest interval cu aproximativ 10%, de la circa. 94.000 euro la 103.000 euro.
"Creşterea înregistrată se datorează în mare parte inflaţiei, amplificată de un narativ al nesiguranţei venit odată cu războiul de peste graniţă. Interesul de achiziţie în imobiliare a rămas crescut în primul semestru al lui 2022, în încercarea cumpărătorilor de a face investiţii care să conserve capitalul împotriva inflaţiei. Totodată, deşi cererea a scăzut ca volum în ultimele două luni ale semestrului, am observat o determinare crescută a celor interesaţi să cumpere. Cu alte cuvinte, avem prospecţi cumpărători mai puţini, dar mai hotărâţi şi mai potenţi financiar", a declarat Răzvan Cuc, Preşedinte RE/MAX România.
Cele mai multe intermedieri au fost realizate pe segmentul rezidenţial, cca. 92% din total, urmate de comercial (4%), industrial (2%) şi office (2%). Dintre cele peste 5000 de proprietăţi rezidenţiale tranzacţionate, apartamentele de două camere (35%) şi casele (32%) au fost cele mai căutate tipuri de proprietăţi în S1 2022. Per total, 80% dintre apartamentele vândute/cumpărate sunt proprietăţi vechi.
Cele mai mari tranzacţii intermediate de birourile RE/MAX România în S1 2022 au fost: un complex de vile din Bucureşti, în valoare de 5 milioane de euro, o casă de 1,62 milioane de euro din Cluj-Napoca şi un teren în valoare de 1,5 milioane de euro din Bucureşti, subliniază sursa citată.
În ceea ce priveşte următoarea perioadă, reprezentanţii RE/MAX consideră că piaţa imobiliară va rămâne stabilă, fără să înregistreze scăderi de preţuri până la finalul anului.
"În contextul unui curent general de scumpiri ale tuturor componentelor de construire, cât şi de creşteri ale preţurilor la dezvoltatori, este puţin probabil să scadă cererea de aşa manieră încât să genereze o scădere a preţurilor în piaţă. Totuşi, este posibil ca unele pieţe/oraşe să înregistreze variaţii (creşteri/scăderi) mai mari, în funcţie de contextele locale", a adăugat Răzvan Cuc, se menţionează în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.08.2022, 13:52)
Specula, specula, specula.
Pana sa ajunga apartamentul la cumparatorul final trece prin 3 maini...
2. fără titlu
(mesaj trimis de antonim în data de 08.08.2022, 15:52)
O veste bună, segmentele de locuințe pentru sărăcuți nu se mai tranzacționează. În lipsa bazei creditelor ipotecare pentru tălpari, piața imobiliară e la ultima suflare.