Remeş vrea 15.000 de miliarde de lei vechi pentru agricultură la rectificare

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 17 mai 2007

Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, ar vrea ca, la rectificarea de buget, ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, să acorde 15.000 de miliarde de lei vechi ministerului său.

Remeş a declarat miercuri, la Palatul Victoria, că ministrul Agriculturii va finanţa sprijinul pentru irigaţii şi rezolvarea problemei spaţiilor destinate centrelor locale din bugetul propriu, dar că va trebui, numai în schimbul acestor costuri, să primească la următoarea rectificare cel puţin 5.500 de miliarde de lei vechi.

"Am jucat pe sumă nulă. Nu am primit nici un leu de nicăieri, mi-am mutat din câte buzunare are Ministerul Agriculturii bani dintr-o parte în alta. La rectificarea care urmează să vină, va trebui până în momentul de faţă cel puţin 5.500 de miliarde de lei vechi să îmi dea Ministerul Finanţelor pentru cele două direcţii", a explicat Remeş, subliniind, însă, că nu se va mulţumi cu atât.

"Nu mă voi putea mulţumi cu atât, domnul Varujan are obligaţii faţă de mine din perioada când eram eu acolo şi mă îndruma dânsul cum trebuie să dau. Acum, dumnealui e acolo şi eu o să îi cer ce trebuie să îmi dea. Undeva la 15.000 de miliarde de lei vechi la rectificare, cu mine face faţă", a declarat ministrul Agriculturii.

"Trebuie să aibă de unde să îi dea pentru că dumnealui are pregătire, experienţă, a condus comisii, a făcut şcoală multă şi i-am lăsat, totuşi, un minister mult mai sănătos decât în perioadele când dumnealui îl critica, iar acum economia merge cu adevărat", a spus ministrul Agriculturii, întrebat dacă el crede că Vosganian va avea această sumă."Cred că va fi chiar mult mai generos cu mine, dându-mi mai mult decât voi îndrăzni să-i cer", a glumit Remeş.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb