REPREZENTANŢII MINISTERULUI ECONOMIEI: "Activitatea Fondului Suveran de Investiţii nu trebuie să afecteze deficitul şi datoria publică"

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 aprilie 2017

În acest sens, autorităţile vor solicita pentru FSDI o opinie ex-ante a Eurostat

Autorităţile vor acorda o atenţie specială tratamentului bugetar al Fondului Suvern de Dezvoltare şi Investiţii, în aşa fel încât activitatea acestuia să nu afecteze deficitul şi datoria publică, ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Economiei, precizând: "În acest sens, după elaborarea proiectelor de acte normative ce vor constitui baza legală de creare şi funcţionare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), se va solicita o opinie ex-ante a Eurostat.

Actele constitutive ale FSDI sunt în curs de elaborare, conform Ministerului Economiei, urmând ca, la sfârşitul lunii aprilie 2017, Comisia interministerială să prezinte aceste acte Ministerului Economiei, care să demareze procesul de consultare şi avizare a proiectului de lege şi actului constitutiv, iar ulterior să fie supuse aprobării Guvernului şi transmise Parlamentului spre adoptare.

La începutul acestei luni, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că le va cere miniştrilor lămuriri şi argumente pentru întârzierea constituirii Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, despre care el afirmase, anterior, că a generat un interes "uriaş" în mediile financiare internaţionale.

Guvernul României a aprobat, în 8 februarie 2017, Memorandumul pentru demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi constituirea grupului de lucru care să analizeze modalităţile şi forma optimă de înfiinţare. Ulterior, prin Memorandumul cu tema Continuarea demersurilor privind crearea FSDI, aprobat de Guvern în 2 martie 2017, a fost constituită, în acest scop, o Comisie Interministerială, coordonată de Ministerul Economiei, care să propună varianta optimă de înfiinţare a FSDI, precum şi proiectele de acte normative necesare.

Oficialii Ministerului Economiei ne-au transmis: "Membrii Comisiei au avut întâlniri la sediul Ministerului Economiei şi au analizat opţiunile viabile privind modalitatea de înfiinţare şi liniile directoare privind funcţionarea viitoare a Fondului Suveran.

Dintre acestea, amintim: întâlniri cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale, în cadrul cărora a fost prezentată viziunea asupra Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi s-a discutat despre posibilitatea unor eventuale colaborări punctuale în ceea ce priveşte guvernanţa, structura instituţională, posibilele surse de finanţare; întâlniri cu reprezentanţii Comisiei Europene, Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti şi Serviciul de Suport al Comisiei Europene, privind Reformele Structurale, în cadrul cărora s-a discutat despre posibilitatea unui suport tehnic al Comisiei Europene în domeniile investiţii, competitivitate şi creştere economică, precum şi a unui sprijin logistic privind designul instituţional şi analizarea cadrului normativ naţional şi comunitar aplicabil, pentru a maximiza beneficiile şi a minimiza riscurile pe care Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii le poate implica. De asemenea, pe acelasi subiect, reprezentanţi ai Guvernului au avut întâlniri cu Eurostat, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Mondială".

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este o măsură de stimulare economică care, în urma atragerii de capital din piaţa financiară, va deveni un instrument prin intermediul căruia să fie finanţate proiecte de investiţii profitabile şi sustenabile în sectoare competitive şi, pe cale de consecinţă, să antreneze un efect de multiplicare în economie.

Pe 15 februarie, Liviu Dragnea a anunţat că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), promovat de PSD în programul de guvernare, a generat un interes uriaş în mediile financiare internaţionale, din SUA până în Norvegia, şi că, odată cu acesta, va începe o reindustrializare a României.

Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), şi-a exprimat, recent, opinia personală potrivit căreia în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar trebui să intre numai companiile listate la bursă. El a mai spus că, sub aspectul politicilor investiţionale, companiile vor avea un tratament şi o strategie unică.

"S-a văzut că într-un fel administrează un minister o participaţie a statului, ministerul nefiind abilitat neapărat pe acest obiectiv, ci doar pe politici şi strategii, şi într-un fel un fond de investiţii, care va căuta totdeauna plasamentele cele mai bune, investiţiile cele mai rentabile. E o chestiune de manual care nu trebuie foarte mult dezvoltată", a explicat Ursache.

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, la rândul său, că termenul pentru finalizarea acestui proiect este finalul trimestrului al doilea.

Reprezentanţi ai gigantului american BlackRock, cel mai mare fond de investiţii din lume, s-au întâlnit, recent, la Palatul Victoria cu premierul Sorin Grindeanu şi cu ministrul Economiei, Mihai Tudose, discuţiile vizând o posibilă oferire de consultanţă sau expertiză părţii române, în proiectul de înfiinţare a fondului suveran de investiţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pentru ca Doamna Gheorghe Sa repare bilantul si acum consiliaza guvernul. Cata intelepciune...

    Alo! Ursache! Te-ai mai lamurit cum e cu listarea fondului suveran? Te-ai prins ca e un nonsens. Chestie de "manual". E bine ca te-ai "luminat", chiar daca mai tarziu, dupa ce acum o luna ai scapat "pasarica". Asa e cand din UASCR-ist ajungi barosan capitalist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb