Republica Federativă "Carpatia"

"Statul naţional unitar este un concept demodat şi nefuncţional, iar România este oricum, dacă nu un stat eşuat, unul foarte slab, incapabil să rezolve majoritatea problemelor comunităţilor şi ale cetăţenilor pe care pretinde că-i reprezintă. De la organizarea condiţiilor pentru dezvoltarea economică şi pînă la întreţinerea străzilor, de la asigurarea decentă a serviciilor sociale, la apărarea securităţii bunurilor şi a persoanelor, de la administraţie şi justiţie, la politică, totul este un eşec nedeclarat şi neconsumat încă în toate consecinţele lui. În loc să aşteptăm dramaticul final, o soluţie rezonabilă ar fi ca el, aşa zisul stat român, să cedeze de bună voie prerogativele administrării către comunităţile care sunt capabile şi vor să facă ceva pentru autonoma lor dezvoltare şi bunăstare. Cum aceste comunităţi sunt puternic inspirate de modelele şi soluţiile europene cele mai avansate, ele se vor dota cu Parlament, Guvern, Poliţie şi Justiţie proprii, iar limba oficială va fi limba maternă a comunităţii respective".

Chiar dacă acest preambul nu va fi inclus ca atare în documentul cu care liderii UDMR îşi vor susţine proiectul de lege privind crearea regiunilor autonome din România, conţinutul lui va fi acolo, mai mult sau mai puţin clar exprimat. Dificultăţile de traducere şi de înţelegere de către români a limbii maghiare vor fi făcute responsabile de posibilele confuzii şi neavenitele exageraţiuni!

În substanţa lui, proiectul pentru autonomia "ţinutului secuiesc" nu reprezintă nici o noutate, iar la faţa locului este o realitate aproape împlinită. Pe întreg parcursul lor politic, liderii UDMR au fost inspiraţi de idei foarte clare şi finalităţi cît se poate de precise. Conform acestora, comunitatea maghiarilor din România nu se poate mulţumi cu statutul de "minoritate", pe care-l consideră, de altfel, înjositor. În consecinţă, toate demersurile guvernelor României pentru a rezolva cerinţele acestei minorităţi, chiar dacă sunt bine venite, nu vor închide niciodată dosarul problemei maghiare din România. Poziţia politică a UDMR se bazează pe ideea că maghiarimea este deţinătoarea unui drept inerent de constituire statală pe teritorii care-i aparţin şi care, dintr-o uriaşă eroare politică şi impardonabilă nedreptate istorică, sunt incluse actualmente în componenţa unui stat numit România. Această eroare şi nedreptatea care-i este asociată trebuie remediate. Acesta este scopul unic al înfiinţării şi funcţionării UDMR ca organizaţie politică, niciodată pe deplin legală, în sistemul politic şi instituţional din România.

Pe cît de clare ideile şi finalităţile politice ale UDMR, pe atît au fost de confuze şi neproductive abordările partidelor politice care au interacţionat cu organizaţia maghiarilor din România, asociată la guvernare în ultimele două mandate. Atitudinea partidelor politice, cu excepţia PUNR şi PRM, a fost bazată pe premisa că reprezentanţii comunităţii maghiare au două seturi de cerinţe: unele acceptabile şi unele extremiste. Cele din urmă, folosite doar în bătălia internă pentru putere, pentru interese personale, sau pentru a stoarce bani şi sprijin din Ungaria, sau de la alte organizaţii ale comunităţi maghiare din diferite colţuri ale lumii. În consecinţă, "partea extremistă" a UDMR este considerată un soi de apendice incomod, dar pe fond controlabil. Metoda cea mai bună de a frîna ascensiunea tezelor şi a personalităţilor extremiste, au considerat politicienii României, este asocierea la guvernare a "părţii moderate" a UDMR, care menţine destul de ferm conducerea organizaţiei. Această abordare a fost puternic încurajată de partenerii externi ai României şi de organizaţiile internaţionale care s-au pronunţat în materie, începînd cu Consiliul Europei şi terminînd cu NATO şi UE. Pe acest temei, UDMR îşi arogă merite speciale pentru procesul de "europenizare" a României, susţinînd că, fără sprijinul liderilor săi, România ar fi bătut încă şi azi la poarta acestor instituţii. Ceea ce s-ar putea să nu fie prea departe de adevăr!

Considerîndu-se foarte abilă, clasa politică românească a refuzat să se confrunte deschis, din 1990 şi pînă azi, cu substanţa ideilor şi a acţiunilor politice ale UDMR. În consecinţă, nu are răspunsuri adecvate şi este mereu luată prin surprindere de fiecare nouă mutare a UDMR, cam tot aşa cum primarii şi prefecţii noştri sunt luaţi prin suprindere în fiecare iarnă, de iarnă şi zăpezile ei. Ridicolul este complet, pentru că în locul unei reacţii politice, autorităţile au aruncat pisica moartă în curtea SRI şi a Parchetului. Ele ar trebui să clarifice situaţia!

Cu siguranţă că nu o vor face, pentru că nu au nici ce, nici cum să clarifice. Lucrurile sunt limpezi ca lumina zilei, ştiute şi răs-ştiute, spuse şi răs-spuse. De lipsit, lipseşte un singur lucru, o poziţie politică coerentă, nu faţă de UDMR, ci faţă de ideologia şi programul politic pe baza cărora acţionează, avînd din cînd în cînd grijă să le nege, sau să le "nuanţeze".

De aici pînă la "Republica Federativă Carpatia", o ţară formată din regiuni autonome, cum ar fi cea a secuilor, a ceangăilor, a bănăţenilor, a moldovenilor, a ardelenilor, a oltenilor, a dobrogenilor şi eventual a ţiganilor, nu poate să mai fie prea mult drum. De altminteri, "moderatul" Marco Bela ne-a spus-o zilele trecute pe şleau, enervat probabil că înţelegem atît de greu: dacă nu sunt respectate drepturile comunităţii maghiare, ea este pregătită pentru scenariul iugoslav! Cu arme, rezistenţă disperată, refugiaţi şi tot tacîmul, probabil, mai ales dacă la conducerea României ar putea fi pus un politician gen Miloşevici.