Republica Moldova: Formaţiunea "Patria" a fost exclusă din cursa electorală

E.D.
Internaţional / 27 noiembrie 2014

Judecătorii Curţii de Apel Chişinău au decis joi ca partidul "Patria", pe a cărui listă este inclus şi Renato Usatîi, să fie exclus din cursa electorală, informează Unimedia.

Hotărârea poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova, care are termen până vineri să pronunţe o decizie definitivă, transmite Agerpres.

Comisia electorală a propus Curţii de Apel să anuleze hotărârea de înregistrare a concurentului electoral Partidul "Patria", în baza sesizării Inspectoratului General de Poliţie din Chişinău, potrivit căreia partidul "Patria" ar fi folosit contrar legii, în campania sa electorală, resurse financiare din străinătate. Sursele financiare nu ar fi fost declarate în raportul financiar de la CEC.

În sesizarea sa, Comisia electorală a cerut ca resursele financiare, colectate de formaţiunea în cauză în timpul campaniei electorale să fie confiscate în folosul statului şi a permis forţelor de ordine investigarea juridică a candidaţilor de pe lista electorală a partidului "Patria".

Completul de judecată a respins ca nefondată contestaţia partidului "Patria" privind anularea deciziei din 26 noiembrie a Comisiei Electorale, a admis cererea Comisiei Electorale şi a anulat înregistrarea concurentului electoral "partidul politic Patria". De asemenea, completul a hotărât ca mijloacele din străinătate, în valoare de 8.158.506 lei moldoveneşti, folosite de formaţiunea "Patria" la finanţarea campaniei sale electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie să fie confiscate în folosul bugetului de stat.

Înainte ca judecătorii Curţii de Apel Chişinău să-şi facă publică decizia, Renato Usatîi declara că este sigur că aceştia vor admite cererea Comisiei Electorale şi din acest motiv el intenţionează să o conteste la Curtea Supremă de Justiţie. De asemenea, Usatîi atenţiona că nu se va retrage din cursă "cu una, cu două". "Miting va fi. Usatîi nu va pleca cu una, cu două", a declarat controversatul om de afaceri.

Cotidianul rus Kommersant scria recent că Moscova are în Republica Moldova şi aliaţi mai puţin evidenţi, pe lângă socialiştii pe care mizează. Unul dintre ei, nota ziarul rus, este omul de afaceri Renato Usatîi, care nu se pronunţă direct nici pentru Uniunea Vamală, nici pentru UE, propunând ca problema să fie decisă în cadrul unui referendum. În acelaşi timp, Usatîi promite că va trimite la puşcărie aproape toată elita politică actuală, inclusiv pe liderii partidelor proeuropene.

Principalele partide incluse în cursa electorală din Republica Moldova au comentat pe marginea acestui caz. Potrivit Partidului Naţional Liberal (PNL), instituţiile statului trebuie să demonstreze până la alegeri veridicitatea acuzaţiilor formulate la adresa formaţiunii "Patria", atenţionând că în caz contrar simpatizanţii acesteia ar putea ieşi în stradă. "Să nu fie o provocare prin această acţiune. De aceea, organele de drept trebuie să prezinte probe nu doar instanţei de judecată, dar şi cetăţenilor, opiniei publice. Eu cred că aceste probe, aceste învinuiri sunt adevărate", a spus liderul PNL, Mihai Ghimpu.

La rândul său, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, şi-a exprimat convingerea că Renato Usatîi lucrează pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei. În opinia lui Filat, atât Usatîi, cât şi organizaţia "Antifa", precum şi alte organizaţii extremiste ce activează pe teritoriul Republicii Moldova, fac parte dintr-un proiect al serviciilor speciale ruseşti numit "Moldova" şi care urmăresc destabilizarea situaţiei din republică.

Într-o acţiune de amploare împotriva organizaţii "Antifa", una cu un vădit caracter paramilitar, trupele speciale au confiscat miercuri arme, grenade, carabine, lansatoare de grenade, cocteiluri Molotov şi sume mari de bani. În timpul percheziţiilor, efectuate la Chişinău şi în alte oraşe, forţele de ordine au descoperit planurile unor clădiri publice care, după cum au spus autorităţile, urmau să fie atacate în preajma alegerilor parlamentare de duminică. Aproximativ 15 membri ai grupării extremiste "Antifa" au fost reţinuţi în urma raidului poliţiei. Autorităţile de la Chişinău spun că planul acestora era să preia puterea în Republica Moldova.

Ultimele sondaje de opinie creditau partidul "Patria" cu 8,7% din voturi la alegerile parlamentare de duminică (30 noiembrie). Autorităţile de la Chişinău încearcă să prevină o posibilă destabilizare a situaţiei politice în contextul alegerilor de duminică, pe fondul evenimentelor din Ucraina vecină.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb