Restart Energy: A fost finalizată implementarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru compania Maragro SRL

D.R.
Companii / 19 iulie 2023

Restart Energy: A fost finalizată implementarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru compania Maragro SRL

Restart Energy, companie lider în servicii de tranziţie energetică, anunţă finalizarea implementării unui sistem de panouri fotovoltaice, în valoare de peste 300.000 de euro pentru compania Maragro SRL, informează un comunicat de presă, remis astăzi.

Proiectul constă în instalarea a 880 de panouri, pe o suprafaţă de 3.700 mp, cu o putere de 396 kWp. Investiţia urmează a fi amortizată în mai puţin de 4 ani.

Energia verde produsă acoperă aproximativ 35% din consumul intern al companie. În următorii 25 de ani, panourile solare vor produce 10.750 MWh, însemnând o reducere a costurilor cu energia de peste 2 milioane de euro. Se preconizează că, în acest interval, Maragro va reduce emisiile de CO2 cu aproximativ 3.375 de tone şi deşeurile radioactive cu aproximativ 32,5 kg.

Panourile sunt situate în perimetrul unităţii Maragro din comuna Giera, Judeţul Timiş. "Pentru că preţul energiei convenţionale rămâne instabil, am luat decizia de a investi într-un sistem de panouri fotovoltaice. Pe lângă scăderea costurilor operaţionale, un astfel de sistem are şi avantajul unui impact pozitiv asupra mediului", spune Dr. Francesco Del Maschio, administrator Maragro SRL.

"Sistemele fotovoltaice sunt o soluţie convenabilă şi sigură de eficientizare a costurilor operaţionale. Un astfel de sistem produce energie verde pe o perioadă lungă de timp cu costuri minime de întreţinere. Ne bucurăm să constatăm o creştere importantă a interesului pentru astfel de sisteme, atât din partea companiilor antreprenoriale, mici şi mijlocii cât şi a corporaţiilor", spune Armand Domuţa, General Manager Restart Energy.

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanţarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toţi clienţii finali. În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligaţiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti, având codul REO26.

În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât şi a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum şi de tranzacţionare directă între participanţi a atributelor de mediu şi a energiei regenerabile.

De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăţă o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acţiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă şi se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obţine echivalentul în bani. În acelaşi timp, o companie poate obţine credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienţii lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanţe de cumpărare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb