Restaurantele din parcurile Sectorului 1 se vor închide la ora 23:00

S.B.
Miscellanea / 27 octombrie 2023

Restaurantele din parcurile Sectorului 1 se vor închide la ora 23:00

Toate restaurantele care funcţionează în parcurile din Sectorul 1 vor avea programul de activitate până la ora 23.00, informează news.ro.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a decis ca toate autorizaţiile de funcţionare pe care administraţia locală le emite pentru unităţile comerciale cu activitate de restaurant în parcuri să se elibereze cu program de funcţionare ce nu poate depăşi intervalul orar cuprins între orele 07.00- 23.00.

"După cum ştiţi, am avut multe plângeri din cauza muzicii date la maxim în parcul Herăstrău de patronii unor aşa-zise cluburi de fiţe. Câţiva dintre aceşti afacerişti, care au sprijin politic tocmai în Guvernul României şi plătesc chirie unor firme controlate din Panama, s-au crezut stăpâni pentru parcurile noastre. Pentru că au ignorat ani la rând nevoia de linişte a comunităţii locale, crezând că nu li se poate întâmpla nimic, o să-i oblig eu să respecte legea şi bunul simţ", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

În cazul autorizaţiilor deja emise, cu depăşirea orarului 07.00-23.00, primarul Clotilde Armand a cerut revizuirea în regim de urgenţă a acestora, cu respectarea programului 7.00 - 23.00. De asemenea, edilul Sectorului 1 a mai solicitat funcţionarilor Serviciului Autorizaţii de Funcţionare şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Sectorului 1 să nu mai emită autorizaţii de funcţionare în interiorul parcurilor pentru unităţile comerciale şi de prestări servicii care prin natura activităţii acestora pot crea riscuri pentru sănătatea populaţiei sau disconfort comunităţii prin producerea de zgomot, vibraţii, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc.

Această decizie a fost luată în baza prevederilor "Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei", aprobate prin ordin al Ministrului Sănătăţii.

"Ani la rând, patronii cluburilor din Herăstrău au făcut legea în Sectorul 1, cu complicitatea fostelor administraţii. Eu şi echipa mea apărăm drepturile şi sănătatea locuitorilor şi redăm parcurile comunităţii locale", a mai precizat primarul Clotilde Armand.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. urmeaza 22 , 21 , si la 20 culcarea ca pe vremea lui ceausescu

    1. votati USR si veti avea woke din belsug !

    In nicio tara civilizata in parturition nu sunt restaurants, cluburi si nu se intra cu masina, ca in Romania. Aici smekerii plin I de bani si de ifose au dat spatiu si au acaparat parcel cu zeci de restaurante. Ghertoiala la maxim, in sfidarea tuturor. Ati fost in Central Park? Romania, tara de mana a doua.

    1. vorbesti de pe trotineta ? dai exemple din epicentrul woke ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2853
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9164
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8405

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb