Ministrul Culturii, Raluca Turcan, care a participat la Abu Dhabi, la Conferinţa mondială privind educaţia culturală şi artistică, s-a întâlnit cu ministrul Culturii din Emiratele Arabe Unite, Sheikh Salem Al Qassimi, prilej cu care au fost discutate o serie de proiecte culturale comune, în domeniul restaurării patrimoniului. Potrivit ministrului: "Agenda discuţiilor a fost foarte consistentă. Am discutat despre proiecte culturale comune, schimburi de experţi în domeniul restaurării şi intervenţiilor în obiective de patrimoniu, expertiză pentru formarea în educaţie culturală. Am discutat şi despre relaţiile excelente dintre cele două ţări şi perspectivele de consolidare a cooperării în domeniul culturii pe teme din agenda UNESCO şi din agenda internaţională".
Ministrul român al Culturii s-a întâlnit cu directorul general UNESCO, Audrey Azoulay, pe agenda întrevederii figurând importanţa colaborării dintre Educaţie şi Cultură, mai ales în aplicarea soluţiilor practice de reunire a resurselor pentru conturarea unor programe care să ducă la creşterea accesului şi a consumului cultural. "O inteligentă repartizare şi planificare a competenţelor culturale poate eficientiza infrastructura existentă şi poate genera locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi. Doamna Azoulay a salutat iniţiativa şi a asigurat sprijinul pentru acest tip de abordare", a adăugat Raluca Turcan. Ministrul a subliniat angajamentul instituţiei pe care o conduce de a susţine programe culturale şi educative care contribuie la construirea unui viitor sustenabil, echitabil şi rezilient. Oficialul român a menţionat paşii făcuţi de ţara noastră în acest sens: revigorarea bibliotecilor, muzeelor, teatrelor sau a altor instituţii culturale, creşterea accesului echitabil la educaţie şi cultură, instituţionalizarea şi valorizarea ecosistemelor educaţiei culturale şi artistice, inclusiv din perspectiva tehnologiilor digitale, importanţa finanţării educaţiei şi culturii, fundament pentru politici culturale şi educaţionale în sprijinul formării tinerei generaţii, potrivit Ministerului Culturii.
Conferinţa din Emiratele Arabe Unite a fost primul eveniment UNESCO dedicat acestei teme, fiind organizat în conformitate cu Decizia 211/EX/39 a Consiliului Executiv UNESCO, în baza programului şi bugetului stabilite pentru perioada 2022 - 2025. Întâlnirea a avut drept scop adoptarea Cadrului UNESCO pentru educaţia culturală şi artistică, în vederea completării şi actualizării documentelor Road Map for Arts Education (Lisabona, 2006) şi Agenda de la Seoul.