Retailerul român de încălţăminte şi marochinărie Leonardo, aflat în insolvenţă, şi-a deschis magazin online, potrivit unui anunţ al companiei. Leonardo, care a deschis primul magazin în 1994 în Oradea, are în administrare directă 98 magazine, situate în 59 de oraşe, potrivit datelor de pe site-ul companiei. În Bucureşti, retailerul are 12 unităţi.
În a doua jumătate a anului 2009, compania, cu datorii de 100 milioane euro, a intrat în insolvenţă din cauza scăderii cererii pe piaţa internă şi a reducerii vânzărilor.
În anul dinainte de intrarea în insolvenţă, 2008, retailerul avea peste 200 de magazine în principalele zone urbane din România, Ungaria, Bulgaria şi Moldova, peste 3.000 angajaţi şi afaceri de 500 milioane de lei. În 2012, Leonardo a înregistrat o cifră de afaceri de 219,7 milioane lei, pierderi de 27,7 milioane lei şi avea peste 1.100 de angajaţi, potrivit Mediafax.
Principalii competitori ai Leonardo sunt retailerul german Deichmann şi cel polonez CCC.
Retailerul este controlat de omul de afaceri Florin Panea din Oradea.