Reţele Electrice scoate la licitaţie lucrări de peste 118 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii energetice din Nădlac, Arad

A.B.
Miscellanea / 27 noiembrie 2024

Reţele Electrice scoate la licitaţie lucrări de peste 118 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii energetice din Nădlac, Arad

Compania Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, lansează, prin intermediul sistemului informatic de achiziţii publice, o procedură de achiziţie de lucrări, în valoare de 118,8 milioane de lei, fără TVA, pentru modernizarea reţelelor de medie şi joasă tensiune din localitatea Nădlac, judeţul Arad, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Conform comunicatului, lucrările vor consta în realizarea a două noi linii de medie tensiune ce vor avea o lungime de 13,5 km şi vor fi energizate din staţia de transformare Semlac. Aceste lucrări vor contribui semnificativ la creşterea siguranţei în alimentare a consumatorilor din zonă. Pe traseul celor două linii se va realiza şi un traseu de fibră optică pentru a facilita integrarea în sistemul de telecontrol SCADA a 18 posturi de transformare, dintre care 14 vor fi modernizate complet având în vedere relocarea acestora în cabine noi şi înlocuirea integrală a echipamentelor.

Reţeaua aeriană de joasă tensiune vizată de proiect, alimentată din cele 18 posturi de transformare, se va moderniza prin înlocuirea acesteia, pe o lungime de 140 km, iar în zona centrală a localităţii Nădlac, va fi introdusă în subteran pe o lungime de 16,68 km. Se vor instala analizoare de calitate în posturile de transformare pentru a avea un grad de monitorizare ridicat a calităţii serviciului de distribuţie.

Pentru peste 2.700 de consumatori din localitatea Nădlac, vor fi modernizate branşamentele şi se vor instala grupurile de măsură la limita de proprietate. Aceste grupuri de măsură fac parte din Planul Naţional de montare a contoarelor inteligente, asigurând o monitorizare mai precisă a consumului de energie dar şi conectarea utilizatorilor la o reţea electrică inteligentă.

Aceste lucrări de modernizare contribuie la creşterea siguranţei şi la îmbunătăţirea experienţei consumatorilor, oferindu-le acces la o reţea electrică modernă şi optimizată pentru nevoile actuale. Proiectul are o valoare totala de peste 122,5 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 85,9 milioane de lei.

Termenul de depunere a ofertelor este 15 ianuarie 2025, iar lucrările vor avea o durată de 22 de luni de la încheierea contractului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb