Reumplerea cartuşelor de imprimantă - o afacere profitabilă pentru francizat, client şi mediul înconjurător

Corina Driga, franchise consultantcontact@fbb.ro
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 13 iunie 2008

Reumplerea cartuşelor de imprimantă - o afacere profitabilă pentru francizat, client şi mediul înconjurător

Imprimantele şi copiatorele sunt astăzi arme indispensabile din "arsenalul" afacerilor. În ţările puternic dezvoltate, există milioane şi milioane de astfel de aparate, însă piaţa acestora a început să ia amploare şi în România. Până nu demult cartuşele cu ajutorul cărora funcţionau aceste aparate erau, după golire, aruncate. De relativ puţină vreme exis­tă posibilitatea reumplerii şi refolosirii cartuşului uzat fără a se pierde nimic din calitatea imprimării.

Marele avantaj al acestei operaţiuni constă în reducerea substanţială a cheltuielilor (până la 50%) pentru aceste consumabile. Dar nu numai clientul este câştigat, ci şi cel care oferă acest tip de serviciu. În ce priveşte mediul înconjurător, în prezent, în întreaga lume, sunt aruncate în fiecare an milioane de cartuşe goale care poluează - un cartuş al unei imprimante cu laser se poate descompune în aproape 450 de ani. Pentru fabricarea unui cartuş nou de imprimantă se utilizează 3,4 litri de petrol, iar în doar 12 luni reciclarea cartuşelor de imprimantă poate ajuta la economisirea a 4,3 milioane de litri de petrol într-o ţară cu 22 milioane de locuitori.

Cele mai multe dintre cartuşe (în special cele cu cerneală) nu pot fi reumplute la infinit. Din acest motiv a apărut necesitatea unui stoc de cartuşe noi care să satisfacă această parte a cererii şi de aici comerţul cu consumabile originale sau compatibile. Fiecare din aceste două componente ale activităţii îşi "aduc" clienţi una celeilalte asigurând constantă şi continuitate. Astfel clientul încarcă cartuşul până acesta nu mai poate fi reumplut şi este nevoit să cumpere unul nou care după golire va necesita reumplere etc.

Cererea pe piaţa de consumabile (refill, consumabil original etc) are un potenţial de creştere ridicat având în vedere utilitatea, necesitatea unui echipament de printare (pentru persoane fizice, dar mai ales pentru persoane juridice). Astfel, această activitate de reumplere a cartuşului a devenit o afacere profitabilă (având în vedere că profiturile în acest domeniu sunt de 600%) şi, mai mult, a fost francizată cu succes. Ca dovadă, în prezent, exis­tă deja trei francize din acest domeniu pe piaţa românească. Prima dintre acestea este franciza australiană Cartridge World, în prezent numărul 16 mondial şi nominalizată numărul 1 de prestigioasa publicaţie americană "Entrepreneur Magazine". Din cele aproximativ 1600 de unităţi în toată lumea, una este deja deschisă şi în ţara noastră. Această afacere nu doar reumple cartuşe, ci vinde cartuşe noi şi accesorii pentru imprimante. Pentru cei care doresc să devină francizaţi ai acestei companii, investiţia iniţială într-o astfel de unitate se ridică la 45.000 de Euro.

O a doua franciză din acest domeniu, în România este cea a celor de la cartuşe.ro, iar o alta este DLC Refill Cartuşe. Aceasta din urmă este o franciză românească şi are deja cinci magazine în ţară, în Galaţi şi Braila. Creatorii francizei DLC Refill spun că este o afacere de succes deoarece un astfel de magazin poate să-şi constituie rapid o bază de 300-500 de clienţi care pot aduce un profit net de 8.000 RON şi peste. Nu este vorba doar de clienţi-firme, mulţi care deţin un computer personal, având şi o imprimantă şi, bineînteles, vor prefera varianta mai ieftină a reumplerii, decât să achiziţioneze un cartuş nou. În cazul în care francizatul încheie contracte cu câteva instituţii de învăţământ sau alte societăţi private (cărora le pot acorda discounturi), doar o singură livrare într-o zi poate depăşi 70-800 RON.

Investiţia iniţială este relativ mică, aproximativ 11.000 Euro, din care aproape jumătate reprezintă primul stoc de marfă şi consumabilele. Taxa de intrare în sistem este de 10.000 RON, iar redeventele, care se plătesc abia din a şaptea lună de activitate, sunt de 250 euro pe lună. Francizatul DLC Refill beneficiază de exclusivitate teritorială pentru o perioadă de cinci ani, dar care se poate prelungi. De asemenea, la alegerea şi amenajarea locaţiei noii unităţi, francizorul îi va oferi asistenţă. Francizatul va mai primi şi training pentru reumplerea cartuşelor cu cerneală sau toner, manuale, prezentare video, dar şi asistenţă pe parcursul derulării afacerii. În plus, unităţii sale i se face reclamă pe web-site-ul companiei, iar francizatul va primi drept de a livra, în zona de exclusivitate, comenzile care vin prin magazinul virtual.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. In Romania de aproximativ 10 ani exista firme care recicleaza/refiileaza cartuse, eu lucrez in asa ceva de 8 ani din care 6 ca propietar de asemenea oferta.

    2. Nu inteleg de ce cineva trebuie sa plateasca 11.000 - 45.000 EURO pentru a lua o franciza, cand poti incepe singur fara sa dai atatia bani. 

    La un cartus reumplut se poate economisii pana la 600% si nu doar 60%, cea mai scumpa reumplere este mai ieftina cu 200% fata de un cartus nou original. 

    In ultimul timp profiturile sunt mai mici datorita invaziei de cartuse compatibile chinezeste care de multe ori sunt mai ieftine decat un cartus nou reumplut. 

    In primul rand succesul unei astfel de afaceri depinde de locatie si apoi de facilitatiile acordate potentialiilor clienti (transport gratuit, consultanta, etc). 

    1. DACA MAI SUNTETI IN AFACERE SI PUTETI DA CEVA INDRUMARI VA MULTUMESC

      TEL 0722-257843 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb