Reuters: Acord în cadrul OMC privind comerţul digital

R.S.
Macroeconomie / 26 iulie 2024

Reuters: Acord în cadrul OMC privind comerţul digital

Organizaţia Mondială a Comerţului a anunţat că aproximativ 80 de ţări au ajuns vineri la un acord privind reglementările care guvernează comerţul digital, inclusiv recunoaşterea semnăturilor electronice şi protecţia împotriva fraudelor online, dar Statele Unite nu au semnat documentul, transmite Reuters.

După cinci ani de negocieri, coordonatorii Australia, Japonia şi Singapore au distribuit ceea ce ei au numit "un text stabilizat", pe care Uniunea Europeană l-a apreciat ca fiind "istoric", iar Marea Britanie "revoluţionar".

"Am negociat primele reglementări globale privind comerţul digital", a scris vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, într-o postare pe platforma de social media X.

Oficialii din Marea Britanie au apreciat că acordul îi va determina pe toţi participanţii să facă procesele şi documente vamale digitale, recunoaşterea documentelor electronice şi a semnăturilor electronice şi va pune în aplicare protecţia legală contra fraudelor online şi informaţiilor înşelătoare privind produsele, potrivit Reuters.

91 din cei 166 membri OMC s-au angajat în negocieri, inclusiv China, Canada, Argentina, Nigeria şi Arabia Saudită.

Statele Unite au apreciat că noul text este un important pas înainte, dar încă nu răspunde pe deplin cerinţelor şi este necesară mai multă muncă, inclusiv în privinţa excepţiilor legate de interesele esenţiale de securitate.

Alte ţări, cum ar fi Brazilia, Indonezia şi Turcia şi-au exprimat rezervele, conform unor surse OMC, dar sunt subiecte minore în majoritatea cazurilor.

În final, participanţii ar putea să nu ajungă la un acord oficial deoarece ar necesita consens în rândul tuturor membrilor OMC. În special India şi Africa de Sud se opun acordurilor în care nu sunt implicaţi toţi membri, conform Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb