Reuters: "Dolarul a recuperat întreaga pierdere din 2023, dar urmează teste importante pentru moneda americană"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 septembrie 2023

Reuters: "Dolarul a recuperat întreaga pierdere din 2023, dar urmează teste importante pentru moneda americană"

Indicele Dolarului are o creştere de 5% faţă de minimul atins la jumătatea lunii iulie

Steven Englander, Standard Chartered: "Ar trebui să apară o schimbare semnificativă a datelor economice din SUA, pentru ca investiorii să-şi schimbe sentimentul faţă de dolar"

English Version

Creşterea economiei Statelor Unite a alimentat o nouă apreciere a dolarului american, raliu ce va fi testat în această lună de datele economice ce urmează să fie publicate şi de deciziile Rezervei Federale ce vor fi luate la întâlnirea din 19-20 septembrie, conform Reuters.

Indicele Dolarului American, ce compară evoluţia monedei Statelor Unite faţă de un coş format din alte şase monede, avea ieri o creştere de 5% faţă de minimul atins la jumătatea lunii iulie, mişcare prin care a şters întreaga pierdere din acest an. De altfel, câştigurile recente ale dolarului american au pus presiune pe monedele celor mai mari economii ale lumii, ceea ce a dus yuan-ul chinezesc la cel mai scăzut nivel din 2007 şi a sporit aşteptările ca guvernul Japoniei să intervină pentru susţinerea yen-ului, potrivit publicaţiei amintite.

În ultimele luni, marile economii ale lumii au dat semne de slăbiciune, în timp ce economia Statelor Unite a fost relativ robustă. Acest lucru a susţinut ideea că Rezerva Federală va menţine ratele dobânzilor ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp, iar din minuta ultimei şedinţe a Fed a reieşit că nu sunt excluse noi creşteri de dobânzi, ceea ce a sporit atractivitatea dolarului american.

Potrivit Reuters, semnalele că dolarul va avea un randament superior altor valute au redus apetitul urşilor (n.r. traderi care văd o depreciere a cursului) pentru moneda Statelor Unite. Pariurile nete short (n.r. diferenţa dintre poziţiile short - în care se mizează pe scădere şi cele long - în care se mizează pe creştere) ale speculatorilor pe moneda SUA au coborât la 7,17 miliarde de dolari săptămâna trecută, faţă de maximul ultimilor doi ani, de 21,28 miliarde, conform datelor Commodity Futures Trading Commission.

"Este într-adevăr vorba despre puterea economiei Statelor Unite, făţă de restul lumii", a spus Vassili Serebriakov, strateg valutar şi macro la UBS, citat de trustul multimedia. "Pieţele au revenit la tema excepţionalismului american".

Conform Reuters, toate acestea vor fi testate în septembrie, când vor fi publicate date cheie legate de economia SUA, laolaltă cu reuniunea de politică monetară a Fed. Chiar astăzi va fi anunţat Indicele Preţurilor de Consum pentru luna august, o măsură cheie a inflaţiei care, dacă va da semnale că se temperează mai rapid decât aşteptările, poate face investitorii să-şi reevalueze opiniile legate de perioada pentru care Rezerva Federală va menţine dobânzile la nivelurile actuale.

De asemenea, mesajul preşedintelui Fed, Jerome Powell, după reuniunea de politică monetară de săptămâna viitoare poate influenţa traiectoria dolarului. Cei mai mulţi investitori cred că Fed a încheiat creşterea dobânzilor şi anticipează momentul în care banca centrală ar putea începe relaxarea politicii monetare - deşi aşteptările legate de finalul anului 2023 au fost transpuse pentru prima parte a lui 2024, pe fondul robusteţii economiei Statelor Unite.

Steven Englander, şeful departamentului de cercetare pieţe valutare la Standard Chartered, spune: "Probabil că investitorii ar trebui să vadă o schimbare semnificativă a datelor economice din SUA, care să susţină începerea reducerii ratelor de către Fed, pentru a-şi schimba sentimentul faţă de dolar".

Un dolar mai puternic poate afecta activele riscante, deoarece facilitează înăsprirea condiţiilor de creditare şi pune presiune asupra profiturilor exportatorilor şi multinaţionalelor americane. Indicele S&P 500 avea ieri o creştere de circa 17% de la începutul anului, dar raliul principalului coş de acţiuni din Statele Unite s-a împotmolit începând cu luna august.

Conform unui sondaj realizat de Reuters, 81% dintre analiştii chestionaţi văd riscuri care să le afecteze în sus prognozele privind evoluţia dolarului pentru restul lui 2023, deşi mulţi cred că moneda americană va fi mai jos peste un an decât este în prezent. Pe de altă parte, anumiţi investitori bearish (n.r. care cred că dolarul va scădea) sunt de părere că riscurile sunt asimetrice, în sensul că declinul dolarului poate depăşi cu mult potenţialul de creştere, după raliul multianual de 28% al monedei americane, de la minimul din ianuarie 2021. Faţă de maximul din septembrie anul trecut, Indicele Dolarului American are un declin de 8%.

Analiştii de la TD Securities spun că dolarul este vulnerabil la schimbările bruşte ale datelor din economie, iar cifrele privind vânzările cu amănuntul, ce vor fi publicate astăzi, se pot dovedi cu mult în afara estimărilor, conform publicaţiei menţionate.

Kit Juckes, strateg-şef de pieţe valutare la Societe Generale, are o perspectivă bearish pe termen lung asupra dolarului, dar totuşi se aşteaptă ca, pe termen scurt, moneda americană să mai aibă un impuls final ascendent.

"Piaţa a reevaluat pozitiv perspectivele de creştere într-un mod destul de semnificativ în timpul verii", a spus el citat de Reuters. "N-am de gând să stau în faţa acestui autobuz (n.r. în sensul de raliu) ... care te poate călca cu uşurinţă".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. in a 2a jumatate a lunii septembrie dolarul va scadea (corectiv 61.8% fibo din raliul anterior, nu impulsiv)

    nu cumparati varfurile de saptamana aceasta 

    Ban.Cher.Vali 

    1. ...

      Bine ai revenit Ban Cher Vali

    pana nu se face DXY 120, nu o sa vedem scadem majore pe USD, degeaba viseaza unii, vin vremuri complicate, o perioada de depresie economica ce va dura probabil pana spre 2030, aveti grija in ce va puneti banii si nu mai umblati dupa cai verzi pe pereti.

    1. nu 120, tinta multianuala e cuprinsa intre 159 si 162 dxy (pana in 2028)

      cumpara usd intre dxy 92 si 103 (acumulare very long term - ani de zile, nu luni sau un an) 

      Ban.Cher.Vali 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb