Vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov a susţinut marţi că dacă Occidentul subestimează determinarea Moscovei, acest lucru ar putea conduce la consecinţe "tragice şi fatale", întrucât Statele Unite şi aliaţii lor se confruntă cu o putere nucleară, consemnează Reuters.
Potrivit diplomatului rus, Occidentul deja a subestimat "pregătirea Rusiei de a se apăra şi de a-şi urmări interesele în orice situaţie". "Nici nu vreau să mă gândesc că această subestimare ar putea deveni tragică şi fatală", a indicat el în timpul unei conferinţe la Moscova, adăugând că Occidentul a ales confruntarea cu o putere nucleară majoră.
"Există diferite modalităţi de a răspunde acestei situaţii, retorice şi practice. Noi avem resursele de a transmite Occidentului semnale la capitolul descurajării nucleare, chiar şi în lipsa dorinţei adversarilor noştri de a purta un dialog calm. Dar există un pericol, acesta nu poate fi subestimat, ca partea lor să facă o greşeală. Noi vom încerca să nu facem (o greşeală)", a explicat vice-ministrul rus de externe, potrivit Reuters.
"Misiunea noastră comună este de a preveni ca lumea şi, în primul rând, lumea multipolară, să alunece către haosul nuclear", a insistat Serghei Riabkov.
Întrebat la respectiva conferinţă dacă Rusia îşi mai poate asigura securitatea nucleară într-o perioadă a competiţiei în domeniul Inteligenţei Artificiale, el a susţinut că progresele făcute de Rusia în descurajarea nucleară vor garanta securitatea acestei ţări "decenii la rând de acum înainte".
Declaraţiile sale vin la o săptămână după ce tot el a anunţat iniţierea unei revizuiri a doctrinei nucleare a Rusiei, având în vedere deteriorarea situaţiei internaţionale de securitate, în mare măsură ca urmare a reacţiei Occidentului faţă de conflictul din Ucraina.
El a subliniat atunci că experienţa acumulată în campania militară din Ucraina şi analiza modelului de comportament al Occidentului "arată că este necesară clarificarea anumitor parametri care se aplică situaţiilor descrise atât în doctrina militară ca atare, cât şi în fundamentarea politicii publice la capitolul descurajării nucleare".
Vice-ministrul Riabkov a precizat că această activitate "este în desfăşurare, dar nu s-a încheiat", şi deocamdată nu pot fi anunţate "termene, obiective sau programe ale acestei activităţi". "Specialiştii noştri responsabili cu componenta nucleară în sistemul militar al Rusiei urmăresc în primul rând să asigure că această activitate se desfăşoară sistematic şi cu maximă responsabilitate", a insistat el, mai transmite Reuters.
Aşteptarea Rusiei este ca atât partenerii, cât şi adversarii ei să "înţeleagă bine semnificaţia pe care o acordăm factorului de descurajare nucleară", a mai menţionat diplomatul rus.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat mai devreme luna aceasta că Rusia nu are nevoie să folosească armele nucleare pentru a câştiga conflictul din Ucraina, şi că nu vede existenţa unor condiţii pentru folosirea armelor nucleare, aşa cum sunt ele prevăzute în doctrina militară a Rusiei, deşi nu a exclus revizuirea acestei doctrine.
Doctrina militară a Rusiei, publicată în anul 2020, prevede posibilitatea folosirii armelor nucleare în cazul unui atac asupra Rusiei cu astfel de arme ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă, sau când în urma unui atac cu arme convenţionale însăşi existenţa statului rus este ameninţată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2024, 20:29)
Pute a disperare mesajul.
Putler e terminat. Nu e nevoie si RuZZia sa fie terminata odata cu el. Vestul nu cred ca subestimeaza nimic.
Dc putler e dispus sa sacrifice toata generatia de rusi tineri in Ucraina, cred ca i se va indeplini dorinta.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.06.2024, 22:26)
Nu e dispus, de aia a fost doar mobilizare partiala. Iar cei care sunt militari in termen nu iau parte la razboi. Cam ca in Ucraina, pana la urma. Se da prea multa importanta razboiului astuia de 2 bani. Care sper sa ramana cel mult asa.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 26.06.2024, 06:37)
Sovieticii noștri retrimit pe front soldați cu șrapnel în cap, cu fracturi. Mobilizare parțială înseamnă că bunicile sunt lăsate acasă!
2. Vorbărie goală
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 06:13)
Dacă nu dă cu nucleara nu îl crede nimeni.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Oarecare în data de 26.06.2024, 06:35)
Sancțiunile nu ating Rusia, tonul lui Riabkov și amenințarea infantilă subliniază această realitate, conform viziunii oficiale a aparatului de conducere sovietic. Totul merge bine și așa nu se mai poate! :
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 06:56)
Rusia a intrat intr-o bula… de au impresia ca sunt de neatins…
Este extrem de periculos… toate acuzatiile si afirmatiile din partea lor sunt cu amenintari posibile de cum ar “parii partile implicate”… dar de cum si ce ar putea partii chiar ei nici vb in discursuri… tipic colonism rusnac…
Mai bine sa aibe de grija la creanga pe care stau sa nu se rupa sub povara “idiotilor senili”….
Razboiul nu este bun … pe termen scurt mediu…
s c c r e t