REVISTA PRESEI 03.04.2017

Willy Homner
Revista Presei / 3 aprilie 2017

REVISTA PRESEI 03.04.2017

ADEVARUL

Pregătiţi-vă să înduraţi cozi uriaşe la frontieră!

Atenţie, români! Începând de vineri, 7 aprilie, vor creşte timpii de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor în punctele de frontieră fie ele aeriene, maritime sau terestre. Asta pentru că se vor înăspri controalele la graniţă atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire. Motivul: intră în vigoare Regulamentul de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Mai exact, începând de vineri vor fi verificate documentele de călătorie şi vor fi consultate bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE (şi anume cetăţenii UE şi membrii familiilor lor care nu sunt cetăţeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

NATO îşi deschide birou de contraspionaj la Bucureşti

Un Detaşament de Contrainformaţii NATO va fi înfiinţat la Bucureşti dacă solicitarea trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului va fi aprobată de Legislativ. Potrivit specialiştilor, apariţia unei asemenea structuri este necesară în contextul în care România se află în apropierea unor zone de conflict şi trebuie să facă faţă ofensivei războiului hibrid al Rusiei. Peşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului, prin intermediul unei scrisori, să aprobe înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului de Contrainformaţii Bucureşti, structură NATO care îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud Est din Bucureşti.

Poporul versus betonul: mai avem nevoie şi de iarbă

Periferia Capitalei are un inamic care se răspândeşte cu mare viteză, în ritmul dezvoltărilor imobiliare: betonul. În locul fostelor sate şi pepiniere au răsărit complexuri rezidenţiale moderne care nu mai lasă să se întrevadă nici măcar un fir de iarbă. În Popeşti Leordeni, zona rezidenţială cu cea mai mare dezvoltare, numai unele drumuri au rămas de pământ.

Minunile Ploieştiului: hipodromul fără cai si parcul fără plante in care intri prin gard

Ploieştiul poate intra in cartea recordurilor cu un parc uriaş uscat si gol si un hipodrom pe care nu se pot organiza curse pentru că... nu avem o autoritate care sa omologheze pistele. Ploieştiul deţine recordul la capitolul investiţii pe bani foarte mulţi. La marginea oraşului s-a construit un parc pe 54 de hectare. A costat 80 de milioane de lei. Deocamdată e pustiu. Plin de bălării si de copaci uscaţi. Uniunea Europeana cere ca fiecare cetăţean să beneficieze de 26 de metri de spaţiu verde. Un ploieştean beneficiază de doar 3,8 metri pătraţi.

Liviu Dragnea spune că va prezenta o evaluare a Guvernului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la România TV, că va prezenta la finalul săptămânii viitoare o evaluare propriu, ca şef al partidului, asupra activităţii miniştrilor, urmând ca acest subiect să fie discutat şi în primăvară, fără să excludă că în vară sau la toamnă să apară şi remanieri. El a afirmat că, având în vedere "perioada tulbure" din ultima perioadă, Guvernul "şi-a făcut treaba".

AFP: Ştirile false alimentează euroscepticismul în România

Agenţia AFP a publicat o analiză în care atrage atenţia asupra răspândirii ştirilor false în România, fenomen ce ar putea continua să ia amploare, în condiţiile în care ţara noastră este considerată "veriga slabă a proiectului european". "Câini plătiţi pentru a protesta faţă de Guvern. Un incendiu la un club de noapte soldat cu victime, comandat de un miliardar american. Aşa numitele «fake news» prosperă în România, alimentând euroscepticismul din fosta ţară comunistă", scrie AFP. Agenţia scrie că tentativele din ianuarie ale Guvernului social-democrat de a îmblânzi legislaţia anticorupţie a dus la un val de proteste fără precedent în ţară, dar şi la un val de ştiri îndoielnice la posturile de televiziune proguvernamentale.

Propuneri controversate ale Ministerului Energiei la Hidroelectrica

Ministrul Energiei Toma Petcu a transmis vineri lista ce conţine propunerile pentru cele şase poziţii de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, cea mai importantă companie de stat, numiri care sunt esenţiale pentru procesul de listare la bursă al companiei. Şi, deşi Fondul Proprietarea a transmis că speră ca ministerul să accelereze listarea prin asigurarea numirii membrilor unui nou Consiliu de Supraveghere pentru un mandat de patru ani, ministerul a decis stabilirea duratei mandatului celor şase membri la numai patru luni. Potrivit documentului transmis de Ministerul Economiei, cei şase propuşi sunt Ioana-Andreea Lambru, Dorin Liviu Nistoran, Gheorghe Gabriel Gheorghe, Dan Laurenţiu Tudor, Horia Marian Gâmbuţeanu şi Andreea Negru- Ciobanu.

Dragnea acuză atacuri "coordonate" împotriva sa

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că a observat în ultima perioadă o serie de atacuri "coordonate" împotriva sa, atât din partea unor politicieni precum Victor Ponta şi Daniel Constantin, cât şi din partea unor jurnalişti de la diferite publicaţii, afirmând că scopul acestora este vulnerabilizarea sa şi influenţarea procesului de abuz în serviciu în care este judecat. "Nu sunt numai din partea lui Victor Ponta (atacurile - n. red.). e o anumită coorodonare. Poate să fie o simplă coincidenţă. Ponta, Băsescu, Daniel Constantin, jurnalişti de la Evenimentul Zilei, B1, Hotnews, alte site-uri, publicaţii (...)Unii zic că ar fi o coordonare de la SRI, alţii că ar fi de la Soros, pe care l-am atacat şi o să-l atac până când ţara asta va scăpa de influenţa acestui om nefast", a declarat Liviu Dragnea într-o emisiune la România TV.

PRU, PRM şi Partidul Noua Dreaptă au format alianţa intitulată BINE

Trei dintre partidele româneşti care se autointitulează a fi naţionaliste - Partidul România Unită (PRU), Partidul România Mare (PRM) şi Partidul Noua Dreaptă (PND) - au anunţat dumincă formarea unei alianţe politice intitulată BINE - Blocul Identităţii Naţionale în Europa. Decizia a fost anunţată de Bogdan Diaconu, care a spus că alianţa nu va colabora cu Victor Ponta sau cu Daniel Constantin. Anunţul formării noii alianţe politice a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PRU din Bucureşti de către conducerile celor trei partide - PRU, PRM şi PND.

BANCHERUL

BRD scade la 15% avansul la creditele ipotecare, însă doar in anumite condiţii

BRD a diminuat avansul pentru creditul ipotecar standard (Habitat) de la 35%, la cât l-a majorat anul trecut, din cauza legii dării in plată, la 15%, nivelul dinaintea adoptării legii, fiind ultima dintre băncile mari care revine cu avansul la nivelul iniţial. Dar la fel ca alte bănci mari, precum BCR, Banca Transilvania, CEC Bank sau Raiffeisen Bank, avansul de 15% este acceptat in anumite condiţii. Mai exact, BRD oferă credite imobiliare standard cu avans de 15% doar dacă grandul de îndatorare al solicitantului este redus, adică rata la credit nu este mai mare de 50% din venitul lunar. De asemenea, avansul depinde si de tipul imobilului, putând urca la 20% si chiar la 35% daca este vorba de un teren.

CAPITAL

România, condamnată la o infrastructură deficitară

Proiecte întârziate, termene amânate, licitaţii contestate şi recontestate, fonduri de sute de milioane de euro pierdute şi blocaj. Infrastructura, unul dintre cele mai importante sectoare economice din România, înregistrează întârzieri majore în implementarea proiectelor de modernizare. După mulţi ani la rând în care s-a reuşit o absorbţie foarte redusă a fondurilor europene destinate infrastructurii, oficialii Ministerului Transporturilor au ca ţintă în acest an suma de 1 miliard de euro - fonduri decontate de la UE. Cu o reţea de autostrăzi în lungime de aproximativ 750 de kilometri, România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de kilometri de autostradă raportat la o sută de mii de locuitori. În cei 10 ani de când România s-a alăturat Uniunii Europene, reţeaua de autostrăzi a crescut cu mai puţin de 500 de kilometri.

Cei mai rapizi constructori din lume. România ar avea toate autostrăzile gata în timp record

China Comunications Construction este una din cele mai mari firme de infrastructură de transport din China şi a fost la un moment dat în cărţi pentru construcţia autostrăzii Piteşti-Craiova. Chinezii, nu doar construiesc rapid şi bine, dar şi ieftin. În trei ani au legat Jamaica de la Nord la Sud cu o autostradă, iar preţul a fost de 730 de milioane de euro. România ar fi trebuit să aibă în prezent circa 3.200 kilometri de autostradă, în loc de aproximativ 731 de kilometri, cât are în prezent. În perioada 1967 - 1969, Institutul de Proiectări în Transporturi (IPTANA) a realizat primul studiu dedicat construirii în perspectivă a unei reţele de autostrăzi.

Soarta românilor din Regatul Unit stă în mâna negociatorilor de la Bruxelles

Românii sunt a treia cea mai mare comunitate de minorităţi din Marea Britanie. Ce se va întâmpla cu aceştia, o dată cu Brexit-ul, este o necunoscută, mai ales pentru autorităţile de la noi. Peste 234.000 de români lucrează în Marea Britanie, ocupând locul al treilea ca naţionalitate, după irlandezi (322.000) şi polonezi (916.000), potrivit Bloomberg. Dintre aceştia, doar 14.000 au obţinut cetăţenie britanică. Domeniile în care lucrează românii sunt construcţiile, distribuţia, hotelurile şi restaurantele, domeniul bancar şi finanţe, precum şi administraţia publică, educaţia şi sănătatea, agricultură, potrivit datelor trimise de Ministerul Muncii. Salariile acestora sunt aproape la jumătate faţă de cele ale celorlalţi angajaţi, potrivit ultimelor statistici. Câţi români lucrează fără forme legale este greu de estimat, potrivit Ministerului Muncii.

COTIDIANUL

Criza televiziunilor şi a presei - Cornel Nistorescu

Toate televiziunile ar trebui închise, zicea un poet. Ştiţi că nu este departe de adevăr? Dimineaţa la 6.00, deschid cu morţii şi accidentele de peste noapte, cu recapitulări de ştiri de la miezul nopţii, inclusiv cu secvenţe de la diverse transmisii de lîngă sicriu. La 8.00, încep primele comentarii. Un invitat interpretează tragedia sau ştirea politică. La 9.00, se reia aceeaşi ştire comentată de altcineva. De regulă, abundă lideri de sindicat prin telefon şi redactori de-ai casei transformaţi în analişti de politică şi accidente. Chiar de inundaţii, de poduri prăbuşite etc. Pe oricare canal te-ai opri, rişti să începi ziua cu o nevroză. Tragedii, scumpiri, gafe, păreri tîmpite de politicieni care încurcă lumea. Legume infestate, produse pline de e-uri, mărci contrafăcute, incidente violente în şcoli.

Ponta schimbă foaia cu Dragnea, "Cârmaciul din Teleorman"

Victor Ponta răspunde acuzaţiilor aduse de Liviu Dragnea, la România Tv, afirmând că nu vrea să mai comenteze "prostiile Cârmaciului din Teleorman", dar că înţelege frustrarea şi laşitatea cu care este atacat în permanenţă. Totodată, fostul premier se apără suţinând că de fapt el nu îl atacă pe liderul PSD şi că ieşirile sale publice sunt reacţii la "murdării şi aberaţii". Comentariile lui Ponta survin în contextul în care Liviu Dragnea a declarat duminică seara, la România TV, că atacurile" la adresa sa, desfăşurate de politicieni precum Ponta, Băsescu şi Daniel Constantin, dar şi de publicaţii ca Evz, B1Tv şi Hotnews sunt coordonate şi că "unii" afirmă că ar fi coordonate de SRI, iar "alţii", de Soros.

Robert Turcescu o atacă pe Eugenia Vodă

Într-o postare pe Facebook, Robert Robert Turcescu o atacă pe Eugenia Vodă pe care o acuză pentru că nu a tăiat la montaj momentul în care jurnalista Emilia Şercan începe să plângă şi ulterior să părăsească platoul emisiunii "Profesioniştii". Invitată, alături de Cătălin Tolontan, la emisiunea "Profesioniştii" a Eugeniei Vodă, de la TVR 1, jurnalista Emilia Şercan a părăsit la un moment dat platoul emisiunii. Şercan a izbucnit în lacrimi după ce a fost întrebată de ce a acceptat să lucreze la Realitatea TV, unde avea un salariu de 8.500 de euro. "Am făcut un compromis", a precizat Emilia Şercan

Ministrul de Interne: Nu încetăm să facem demersuri pentru localizarea lui Sebastian Ghiţă

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a declarat că MAI face în continuare demersuri pentru localizarea fostului deputat Sebastian Ghiţă, pe numele căruia au fost emise două mandate de arestare în lipsă, informează News.ro. "Nu încetăm să facem demersuri pentru localizare, verificare a tuturor informaţiilor, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional, dar aşa cum ştiţi, este un dosar penal, toate verificările pe care le fac poliţiştii, le fac sub coordonarea procurorului de caz. Noi nu renunţăm", a spus Carmen Dan, precizând că nu a fost anunţată că ar fi fost găsite indicii privind locul în care s-ar afla Ghiţă. Sebastian Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016.

CURIERUL NATIONAL

De ce a rămas Agricultura fără cercetători

În 2009, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" avea 1.044 de cercetători. În 2016 mai erau doar 467. Unul dintre motivele declinului sectorului cercetare-dezvoltare din agricultură este diminuarea constantă a subvenţiei de la bugetul statului începând cu anul 2013. Curtea de Conturi în sinteza Raportului "Performanţa activităţii de cercetare fundamentală şi aplicativă în domeniile agriculturii": Este greu de acceptat şi de explicat faptul că, timp de aproape 7 ani, guvernanţii au asistat indiferenţi la distrugerea bazei materiale şi genetice a academiei.

Producţia agricolă vegetală a crescut anul trecut la majoritatea culturilor

Deşi ne aflăm pe primele locuri în Europa, în 2016 s-au înregistrat şi scăderi la suprafaţa cultivată cu sfeclă-de-zahăr, cartofi, legume şi a crescut la leguminoase pentru boabe şi plante uleioase. Producţia agricolă vegetală a crescut însă la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, plante uleioase, cartofi şi a scăzut la sfecla-de-zahăr şi legume.

Oficial: Elicopterul H215M se face la Ghimbav

IAR Braşov şi Airbus Helicopters au discutat deja principiile unui acord general de cooperare pentru realizarea elicopterului de tip H215M la Ghimbav, la întâlnirea de la Ministerul Economiei participând ministrul economiei, Mihai Tudose, ambasadorul Franţei la Bucureşti, E.S. François Saint-Paul şi însărcinatul cu afaceri al ambasadei Germaniei la Bucureşti, Achim Troester. Airbus Helicopters a fost reprezentat de prim-vicepreşedintele pentru Europa, Olivier Michalon, iar IAR Ghimbav de directorul general, Neculai Banea.

Generalul Michael Flynn cere imunitate pentru a vorbi despre implicarea Rusiei în alegeri

Fostul consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, Michael Flynn, a cerut imunitate pentru a depune mărturie în audierile din Congres privind interferenţa rusă în alegeri. "Generalul Flynn are, cu siguranţă, o poveste de spus şi doreşte foarte mult să o facă", a declarat avocatul lui Flynn, Robert Kelner. Kelner a subliniat că nicio "persoană rezonabilă", asistată juridic, nu ar răspunde la întrebările comisiei fără asigurări că nu va fi urmărită penal, mai ales că unii membri ai Congresului au susţinut că generalul în rezervă ar trebui să se confrunte cu acuzaţii penale.

Cum poate fi transformat un smartphone într-un desktop

Samsung Electronics Co., Ltd. prezintă Samsung DeX, creat pentru îmbunătăţirea productivităţii profesioniştilor din zona de mobile, reducând nevoia de dispozitive multiple. Samsung DeX este compatibil cu Galaxy S8 şi oferă o experienţă desktop bazată pe tehnologia Android, care permite utilizatorilor să acceseze aplicaţii fără efort, să editeze documente, să navigheze pe web, să urmărească video-uri, să răspundă la mesaje şi nu numai, direct de pe smartphone, pe un display mai mare, cu tastatură şi mouse.

EVENIMENTUL ZILEI

Carmen Iohannis, alături de copiii cu autism

Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen, a participat, ieri, la Sibiu, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, spunând că "e important să nu avem prejudecăţi de niciun fel". Soţia preşedintelui a dat mâna cu copiii, a stat de vorbă cu ei şi s-a fotografiat cu micuţii.

Un PROIECT contra COMUNISMULUI, blocat de Ponta

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru, fost şef al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a declarat, la Digi 24, că Institutul avea un proiect de lege privind interzicerea simbolurilor şi propagandei comuniste, însă premierul de la acea vreme, Victor Ponta, s-a opus legii. Întrebat dacă ar trebui făcută o lege privind interzicerea simbolurilor şi propagandei comuniste, pe modul legii deja existente privind nazismul, Andrei Muraru a afirmat: "Fără doar şi poate". El a precizat că a fost făcut un astfel proiect de lege, dar că premierul de pe atunci, Victor Ponta, s-a opus acestuia.

Ingredient OTRĂVITOR pe care mulţi îl folosesc la gătit!

Un studiu condus de APC România în februarie 2017 a scos la iveală lucruri incredibile despre un ingredient pe care îl consumăm zilnic. Bulionul pe care mulţi îl cumpără din magazine este mult mai toxic decât ar fi crezut cineva vreodată. Conform studiului în cadrul căruia 71 de tipuri de bullion au fost analizate (bulion, pastă de tomate, roşii pasate, tomate decojite, roşii tăiate cuburi), 78% dintre acestea ar trebui retrase din reţelele de comercializare, deoarece sunt realizate din concentrate de tomate. Aceasta nu ar fi o problemă atât de mare, dar, provenienţa acestui concentrat este necunoscută. Producătorii diluează cu apă concentratul până se obţine un tip de bullion asemănător cu cel natural. În restul sortimentelor de tomate în conservă s-a indentifiat un singur aditiv alimentar şi anume acidul citric.

Pedeapsa unica in lume. Ce patesc persoanele din Coreea de Nord care urmaresc filme straine

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a decis marirea pedepsei cu inchisoarea pentru cei care urmaresc filme straine de la 2 ani la 10 ani. Aceeasi pedeapsa este aplicata si persoanelor care asculta muzica din alta tara decat Coreea de Nord. Phenianul creste, astfel, actiunile impotriva influentei puterilor straine. Incepand cu anul 2014, televiziunea publica din Coreea de Nord nu a mai difuzat filme chinezesti si rusesti, ca parte din campania de protejare impotriva influentelor straine. La finalul aceluiasi anului, mai multi oficiali au fost executati in public, pentru ca au urmarit seriale sud-coreene, fiind acuzati de "acte criminale grave".

JURNALUL NATIONAL

FCSB - Dinamo 2-1. Prima victorie pentru Reghecampf după zece derby-uri

FCSB (fostă FC Steaua) a învins-o pe FC Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal. FCSB a câştigat în faţa marii rivale la primul său meci sub actualul nume. Denis Alibec a deschis scorul pentru vicecampioana României cu un şut de la circa 25 de metri (10). Adam Nemec a egalat pentru Dinamo, cu o lovitură de cap, în urma unui corner (57). FCSB a marcat golul victoriei în minutul 75, când Fernando Boldrin, la mai puţin de un minut de la intrarea sa pe gazon, a reluat simplu o centrare a lui Marko Momcilovic.

Polonia, contract de 7,6 miliarde dolari pentru Patriot

Polonia va semna contractul pentru achiziţia de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, livrate de compania americană Raytheon. Nu au fost date amănunte legate de aranjamente de offset ale tranzactiei pentru livrarea a 8 sisteme Patriot. Discuţiile erau avansate încă din luna iulie 2016, cand defencenews.com anunţa optiunea fernă a Poloniei. Programul accelerat de modernizare a dotărilor militare ale Poloniei este sustinut de o alocare de 2 procente din PIB pentru cheltuielile de apărare. Polonia s-a orientat transant catre cumpărarea de armament american. In 2016 a renunţat la contractul de achizitie de elicoptere de de la Arbus Helicopters, fapt ce a cauzat o răcire accentuată a relaţiilor cu Franţa, presedintele Hollande anulând vizita programată la Varşovia.

Mircea Geoană despre Brexit: Românii cu studii medii vor fi cei mai afectaţi

Mircea Geoană a comentat în emisiunea News Magazine ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie după Brexit. Fostul ministru de Externe crede că românii cu studii medii vor fi cei mai afectaţi. "Negocierea va fi la pachet, Marea Britanie cu UE, este evident că piesa de schimb este şi statutul britanicilor din UE, sunt foarte mulţi cetateni britanici care lucrează şi locuiesc în ţările din UE. Nu putem să-i sacrificam pe ai noştri, iar britanicii să rămână cu avantajele de astăzi în UE. Vor fi introduse după doi ani de zile sisteme de cote şi sisteme de selecţii pe tipuri de profesiuni pentru accesul în Marea Britanie. Au nevoie în continuare de forţă de muncă înalt calificată. Au nevoie de studenţi şi de creierele noastre. Ca membrii UE aveam un discont, iar pentru cei care sunt cu calificîri medii, acolo va fi puţin mai dur", a spusel.

Gaze mai scumpe de la 1 aprilie şi nu este o glumă

Preţurile gazelor naturale pentru consumatorii casnici vor creşte de la 1 aprilie, în medie cu 2%, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat joi preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru cei 38 de furnizori de gaze naturale, ajustarea pentru clienţii casnici fiind în medie cu 2%, cu începere de la 1 aprilie 2017. Potrivit reprezentanţilor ANRE, începând cu 1 aprilie 2017, gazele naturale de provenienţă internă se vor vinde pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, fără stabilirea unui preţ de vânzare. Conform sursei citate, chiar dacă producţia internă de gaze naturale este liberalizată, ANRE are în continuare obligaţia de a stabili preţuri reglementate pentru clienţii casnici şi, astfel, de a monitoriza evoluţia pieţei concurenţiale de gaze naturale.

NATIONAL

Prefectul Capitalei, avansat cu japca!

Prioritatea absoluta a mandatului Gabrielei Firea in fruntea Primariei Capitalei pare sa fie "inchiderea cercului" printr-o numire "prietenoasa" la conducerea Prefecturii Municipiului Bucuresti, in persoana Sperantei Cliseru. Adica nimeni altul decat omul de incredere al cuplului Forentin Pandele - Gabriel Firea. Insa singurul "bolovan" ramas pentru ca acest drum sa fie parcurs pas cu pas este Paul Petrovan, adica tocmai actualul prefect al Capitalei. In sistem se vorbeste ca, pentru ca Petrovan nu se da dus de la prefectura, pentru a-i face loc Sperantei Cliseru, se incearca indepartarea acestuia prin orice mijloc. Inclusiv printr-o traditionala avansare "cu japca". Si asa s-a ajuns la variante halucinante, precum oferirea functiei de viitor sef al DNA, dar si la unele mult mai pragmatice, cum ar fi un loc caldut de conducere in Parchetul Militar.

Reglare de conturi in PSD

Pesediştii nu-si revin după decizia de păstrare a Codruţei Kövesi la DNA. Ei aruncă responsabilitatea asupra lui Liviu Dragnea si chiar îl ameninţă pe acesta cu "dispariţia". Decizia ministrului Tudorel Toader i-a învolburat pe pesediştii din toata ţara, mai ales pe cei cu funcţii. "Ne laşi pe noi baltă ca să-ţi scapi ţie pielea. Vezi sa nu dispari de tot!", este sinteza mesajelor primite de Liviu Dragnea de la colegi in ultimele zile. Constatând că PSD a luat foc instant, Sorin Grindeanu a făcut o piruetă: a anunţat public că este mai nou bântuit de "dubii" legate de constatarea existentei unei "fracturi" intre raportul întocmit de Tudorel Toader si decizia de a nu se atinge de şefii DNA si PG. Pe pesedişti i-a durut in cot de piruetele premierului si s-au năpustit asupra liderului en-titre. Pe care îl somează să-l schimbe urgent pe Tudorel Toader de la Justiţie dacă nu vrea să fie schimbat el de la PSD.

UNGREXIT: Bastionul rusesc de la Budapesta îşi arată colţii

Ca toate tarile de pe planetă, si Ungaria are un buget. Din acest buget, Executivul maghiar a iniţiat o campanie anti UE, numita "Sa oprim Bruxelles-ul", in condiţiile in care tara lor e membru UE. Are boaşe, Orban ăsta, vor spune unii. Aşa o fi, dar acele boaşe sunt depozitate la Kremlin, in seiful lui Putin. Am văzut la un post TV cum ca Budapesta a fost "luminată" de gestul Londrei si că forţează un UNGREXIT, la umbra voinţei populare, care, nu-i aşa?, e suverană si trebuie respectată, democratic. Total greşit. UNGREXITUL va fi, in cel mai bun caz, un BREXIT pe dos. Altădată campioana la investiţii europene, mare exemplu pentru estul Europei, Ungaria azi stagnează periculos, economic nu zâmbeşte, investitorii rămân cei tradiţionali si resursele naturale nu există. Geopolitic, Ungaria nu sta pe roze: nimeni dintre vecini nu-i înghite, de când vrea pământ de la toţi.

ROMANIA LIBERA

Meleşcanu, la ordinele lui Erdogan: Autorităţile române au reţinut abuziv paşaportul unui cetăţean turc

Paşaportul unui cetăţean turc aflat pe teritoriul României a fost reţinut abuziv de Ministerul român al Afacerilor Externe, care s-a comportat ca un curier ce transmite şi pune în aplicare o comandă venită din partea autorităţilor de la Ankara. MAE nu a prezentat decizia unei instanţe româneşti, pe baza căreia să poată reţine paşaportul unui cetăţean străin. În iulie 2016, în Turcia a avut loc o lovitură de stat eşuată. Dincolo de controversele autenticităţii acesteia, evenimentul a prilejuit regimului condus de preşedintele Recep Tayyip Erdoğan să accelereze epurarea şi chiar arestarea simpatizanţilor clericului musulman Fethullah Gulen (începute în 2013). Gulen a fost acuzat de autorităţile turce că ar fi sprijinit lovitura de stat.

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan: Legea salarizării unitare este foarte necesară

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, că legea salarizării unitare este necesară, în regim de maximă urgenţă, pentru stabilitate şi sunt convins că, de la 1 iulie, se va implementa această lege. "Legea salarizării unitare este foarte necesară, în regim de maximă urgenţă, pentru a da stabilitate sistemului de salarizare din sectorul public din România. Azi, datorită moştenirii de care am beneficiat, sunt reglementări contradictorii, sunt reglementări imprecise, sunt decizii ale Curţii Constituţionale, ale instanţelor, care au făcut ca sistemul de salarizare să fie imprevizibil total", a spus Viorel Ştefan, la Antena 3. În ceea ce priveşte impactul bugetar, ministrul Finanţelor a menţionat că anvelopa suplimentară pe care o va genera această lege va trebui să se încadreze în 7,8% din PIB şi maximum 25,5% din veniturile bugetare.

ZIARUL FINANCIAR

De ce salariile în sectorul privat cresc atât de puţin şi sunt sub cele de la stat?

Creşterea economică din ultimii ani s-a datorat aproape exclusiv creşterii consumului, venită prin scăderea TVA, majorare de salarii, scăderea dobânzilor bancare sau din creşterea creditelor de consum. Investiţiile private şi cele ale statului sunt făcute la minimul necesar. Multe din investiţiile private sunt blocate nu de lipsa banilor, ci de problemele administrative, iar investiţiile statului sunt tăiate an de an, ajungând chiar la minimul ultimului deceniu, pentru că banii trebui să meargă la majorările de salarii din sectorul de stat. Acum aproape nimeni nu se mai bagă şi multe proiecte sunt moarte. Toată lumea se întreabă de ce, dar nimeni nu se uită în trecut, pentru a vedea ce hidră administrativă au crescut şi au hrănit. Această hidră administrativă, formată din instituţii şi oameni care trebuie să semneze hârtii, a ajuns mai puternică decât statul şi decât Guvernul.

Veniturile reţelei de magazine Penny Market au urcat la 675 mil. euro în 2016

"Penny International a înregistrat din nou cea mai mare creştere a veniturilor în România, de 12,5%. România a fost urmată de Ungaria, cu un avans de 6,6%." Retailerul de tip discount Penny Market, parte a grupului german Rewe, a avut anul trecut venituri mai mari cu 12,5%, ajungând la aproape 675 de milioane de euro, conform calculelor ZF pe baza celui mai recent raport al Rewe. În 2015 (ultimele date disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe), Rewe România, subsidiara locală a grupului german Rewe, a avut venituri de 2,66 miliarde de lei (600 mil. euro), similare cu cifra de afaceri.

Cum au ajuns SUA să aibă cea mai mare datorie din lume, 20.000 mld. dolari

Datoria naţională a Statelor Unite se apropie rapid de 20.000 miliarde de dolari, iar când va trece de acest prag, lumea vă căuta un vinovat, scrie MarketWatch. SUA se împrumută într-un ritm fără precedent de la alte ţări, în comparaţie cu cât se împrumută alte ţări de la cea mai mare economie a lumii. Iar această datorie se apropie de cotele de pericol. "Niciodată în istorie o ţară nu a datorat aşa de mult lumii", spune Joseph Gagnon, partener la Peterson Institute of International Economics şi fost oficial la Trezoreria SUA, notează The Wall Street Journal. Războaiele purtate, reducerile dramatice de taxe şi pachetele semnificative de stimulente economice au sporit povara datoriei de-a lungul anilor. În august 1981, când America se afla la începutul unei perioade de recesiune, preşedintele Ronald Reagan a aprobat reduceri majore de taxe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb