REVISTA PRESEI 03.10.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 3 octombrie 2011

REVISTA PRESEI 03.10.2011

ADEVARUL

De ce vrea Marea Britanie să iasă din UE

Camera Comunelor (Camera inferioară a Parlamentului britanic) va lua în dezbatere şi va supune la vot o iniţiativă privind organizarea unui referendum în care britanicii să se pronunţe dacă mai vor sau nu ca Marea Britanie să rămână în interiorul Uniunii Europene. Un vot istoric în acest sens ar putea avea loc înainte de Crăciun, scrie cotidianul "The Telegraph". Ar fi pentru prima dată când Regatul Unit ar supune o asemenea decizie crucială la vot, după referendumul din 1975 privind rămânerea la Piaţa Comună. Guvernul nu poate fi obligat să organizeze referendumul, însă presiunea celor care vor ieşirea Regatului Unit din UE a crescut alarmant odată cu agravarea crizei şi cu puterile sporite pe care încearcă să şi le ia Bruxelles-ul, în raport cu statele membre.

Băsescu şi Boc vor decide remanierea

Democrat-liberalii au votat ieri-seară, la propunerea secretarului general Ioan Oltean, ca decizia privind o posibilă remaniere să fie tranşată exclusiv de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Emil Boc. Decizia s-a luat într-o reuniune ţinută de liderii PDL cu şefii organizaţiilor judeţene care a avut loc la o vilă de protocol din Bucureşti. Cei mai inverşunaţi "protestatari" au fost Dorin Florea, Radu Berceanu şi Sever Voinescu. "Nici pînă în ziua de azi nu ştiu cine-a pus-o pe Sorina Placintă ministru şi ce-o recomanda pentru aceasta funcţie.", a fost argumentul adus de Dorin Florea, primarul din Târgu Mureş. "Este o problemă de statut, care se încalcă dacă nu vom fi şi noi consultaţi", ar fi insistat şi Radu Berceanu.

Grecii amanetează trei-patru generaţii

Una dintre opţiunile luate în calcul de oficialii greci este introducerea obligaţiunilor guvernamentale cu scadenţa la 100 de ani, ce ar trebui să fie acceptate de creditorii care deţin deja obligaţiuni cu scadenţe mai reduse, a declarat pentru "Reuters" un bancher de la unul dintre grupurile financiare care consiliază Guvernul de la Atena. BNP Paribas, Deutsche Bank şi HSBC sunt băncile pe care Executivul elen le consultă în vederea realizării unei analize de restructurare a datoriei publice, alături de compania de consultanţă financiară Lazard. Propunerea a fost definitivată printr-un plan de a înlocui datorii în valoare de 135 de miliarde de euro (90% din datoriile care ajung la scadenţă înainte de 2020) cu obligaţiuni noi, garantate de fondul de urgenţă al UE (care are rating "AAA", cel mai bun posibil), cu scadenţe de până la 30 de ani. Înlocuirea se poate face doar cu implicarea creditorilor privaţi care deţin acele obligaţiuni.

300 de salariaţi ai Electroputere Craiova au fost disponibilizaţi

Vineri a fost ultima zi de muncă pentru 300 din cei peste 1.600 de oameni care lucrează în prezent în companie. Decizia de concediere colectivă a fost luată ca urmare a lipsei comenzilor. Potrivit liderului de sindicat de la Electroputere, Aurel Bojenoiu, decizia concedierii colective a celor 300 de oameni a fost luată în urmă cu două luni, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţiei. "Am încercat să negociem, să mai amânăm aceste plecări, în speranţa că vor mai veni contracte, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Încercăm să ne extindem pe pieţele externe, în Orientul Mijlociu şi Apropiat, însă este destul de greu, având în vedere că noi nu am făcut investiţii în modernizare",a spus Bojenoiu. Oamenii care vor fi disponibilizaţi vor primi cinci, şapte sau nouă salarii compensatorii, în funcţie de vechime, potrivit Contractului Colectiv de Muncă.

Buffett: Puţin probabil ca SUA să intre în recesiune

Când toţi economiştii se grăbesc să declare economia SUA în recesiune, Warren Buffet, acţionarul companiei Berkshire Hathaway Inc, inclusă în calcularea indicelui S&P 500, anunţă investiţii de miliarde de dolari. Warren Buffett a anunţat că Berkshire Hathaway a început să-şi răscumpere acţiunile şi că a investit miliarde de dolari în acţiunile altor companii în decursul ultimului trimestru. El a exclus posibilitatea ca economia SUA să se îndrepte spre o nouă recesiune. Într-un interviu acordat postului de televiziune CNBC, Buffett a refuzat să precizeze volumul exact al acţiunilor răscumpărate. El a adăugat că îşi va răscumpăra propriile acţiuni, dacă le consideră având un preţ suficient de mic. "Este la fel ca în cazul oricăror altor acţiuni".

Conservatorii germani sunt tot mai ostili păstrării Greciei în zona euro

În ciuda votului pozitiv obţinut în parlamentul german, politica de sprijinire financiară a Greciei susţinută de către Angela Merkel, este din ce în mai combătută de aripa conservatoare din coaliţia de guvernământ. Problema o constituie riscul de contagiune la nivel european şi intrarea într-o nouă etapă de recesiune globală. Vicepreşedintele Partidului Uniunea Social Creştină (CSU), Alexander Dobrindt, unul dintre cele trei partide din coaliţia de centru-dreapta aflată la putere în Germania consideră că ar fi mai avantajos pentru Grecia să părăsească zona euro, dacă nu poate să-şi însănătoşească sistemul fiscal.

Capitalizarea burselor la nivel mondial a mai pierdut 5.290 de mii de miliarde de dolari

Investitorii şi-au retras peste 18% din totalul plasamentelor în acţiuni, ceea ce a provocat pierderi în principal în Europa. Euro şi preţul majorităţii mărfurilor tranzaţionate la bursă au scăzut pe măsură ce investitorii preferă plasamentele în obligaţiuni emise de SUA şi în dolar. În plus faţă de înrăutăţirea datelor macroeconomice la nivel global în ultimele trei luni, sectorul industrial din China s-a contractat în luna septembrie, pentru a treia lună consecutiv, iar vânzările cu amănuntul ale Germaniei s-au redus cel mai abrupt faţă de toate scăderile trimestriale înregistrate în mai bine de un deceniu. Creşterea peste aşteptări a ratei inflaţiei din zona euro în luna septembrie, la 3% a redus mult din probabilitatea ca Banca Central Europeană să reducă în viitorul apropiat dobânda cheie.

ANALIZĂ Criza din Grecia scoate la iveală defectul tragic al UE

Este retragerea din zona euro o idee bună? Avertismentele privind consecinţele economice ale ieşirii Greciei din zona euro - care ar putea veni după intrarea în incapacitate de plată, dar nu este o consecinţă inevitabilă a acestui eveniment - sugerează că este un deznodământ pe care factorii de decizie vor vrea să-l evite. Cu toate acestea, deciziile se lasă aşteptate. Ar fi un "dezastru economic şi financiar nu doar pentru Grecia, ci şi pentru celelalte 16 ţări care vor rămâne în zona euro", arată Willem Buiter, economist-şef al Citigroup. Ar declanşa "fuga băncilor din fiecare ţară condamnată de către pieţe şi investitori", continuă Buiter. Investitorii şi creditorii acestor ţări vor intra practic în grevă. Efectele vor fi resimţite în întreaga lume.

Proteste din Europa şi până în SUA

Zeci de mii de unguri ­şi-au strigat nemulţumirea, la sfârşitul săptămânii trecute, faţă de noul Cod al Muncii, mii de newyorkezi au ocupat celebrul Pod Brooklyn ca şi mare parte din cartierul financiar al metropolei, peste o sută de mii de portughezi au ieşit în stradă la Lisabona şi la Porto, denunţând măsurile dure de austeritate impuse de guvernul de dreapta al lui Pedro Coelho. În diverse puncte ale globului, oamenii şi-au strigat la unison exasperarea din cauza deteriorării condiţiilor de viaţă ori a şomajului, a cărui rată a atins cote fără precedent.

CAPITAL

Grecii vând aurul românesc celor din Qatar. Vezi pe ce sume

Grupul grec Ellaktor, acţionar al European Goldfields - firmă care deţine drepturi de exploatare a minei Certej din România, va vinde jumătate din participaţia deţinută la European Goldfields către fondul suveran al emiratului Qatar. Conform unui comunicat al European Goldfields, Qatar Holdings va investi un miliard de dolari prin cumpărarea a 10% din acţiunile companiei, jumătate din participaţia deţinută de grupul elen, printr-o subsidiară. Mai mult, Fondul severan al emiratului Qatar va acorda companiei European Goldfiels, înregistrată la Londra, şi un împrumut de 600 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unor exploatări aurifere în Grecia, se mai arată în comunicat.

Cel mai mare dezastru imobiliar din lume: Arabii se pregătesc de faliment

Aflat la o conferinţă pe teme economice în Dubai, analistul financiar Nouriel Roubini a declarat că Dubai este în continuare cea mai mare bulă şi dezastru imobiliar din lume. Mai mult, un angajat al lui Roubini a declarat la începutul acestei săptămâni că pentru Dubai va fi din ce în ce mai greu să-şi refinanţeze datoriile din cauza deteriorării climatului economic mondial. Afirmaţia este făcută în contextul în care criza imobiliară din Dubai este abia la început. 40% din noile construcţii stau goale, iar cea mai nouă şi cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa se confruntă deja cu o bulă imobiliară de proporţii care-i vor putea fi fatale.

Un posibil candidat pentru Jucu, din China, estimează afaceri de 31 miliarde dolari în acest an

Ironia sorţii face că, în locul Nokia, care îşi relochează activităţile în Asia, ar putea veni la Jucu chiar o companie chinezească. Una dintre companiile care ar putea investi la Jucu, după plecarea Nokia, este compania chinezească Huawei. Compania este considerată al doilea mare producător de echipamente pentru reţele, pe plan mondial. Huawei Technologies estimează o creştere a cifrei de afaceri de 10% în acest an, până la 31 miliarde dolari. Anul trecut, veniturile companiei au crescut cu 24%, până la 28,2 miliarde dolari, două treimi din sumă provenind din divizia de produse destinate reţelelor de telefonie, potrivit China Daily.

Ionel Blănculescu: "Ieşirea din criză presupune asumarea de riscuri"

Cine nu riscă nu câştigă. Acest principiu stă la baza oricărei afaceri, dar rămâne într-un con de umbră atunci când vine vorba de minerit, domeniu în care statul râvneşte la profituri mari fără să-şi asume niciun risc. România trebuie să-şi asume riscul de a-şi exploata resursele minerale dacă doreşte să obţină venituri la bugetul de stat şi o creştere a produsului intern brut, este de părere consultantul economic Ionel Blănculescu, într-o dezbatere online despre utilizarea cianurilor în minerit, organizată de Evenimentul zilei. "În domeniul economiei şi afacerilor, cel mai mare risc este acela de a ­nu-ţi asuma niciun risc. Aceia care nu-şi asumă niciun risc sunt perdanţi", a afirmat Blănculescu.

DOVADA că nemţii sunt datori României.

Demonstrarea datoriei pe care nemţii o au către România este un demers al doctorului în economie Radu Golban, un român stabilit în Elveţia şi care în urma unei discuţii, ne-a pus la dispoziţie unul din documentele care atestă faptul că România se află printre statele care au de luat bani de la Germania. Radu Golban a explicat pentru capital.ro că în afară de Elveţia, toate celelalte state au renunţat la datoria de la Germania. Se pare că o formulare ce apare în Tratatul de Pace de la Paris, semnat la vremea aceea de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, ar demonstra faptul că România renunţă la alte obligaţii financiare ale Germaniei, cu excepţia datoriei de dinainte de Război.

CURENTUL

Ancheta privind piaţa carburanţilor a fost finalizată. Se aşteaptă răspunsul CE

Ancheta de pe piaţa carburanţilor, privind înţelegeri între companiile petroliere în stabilirea preţurilor, a fost finalizată şi se aşteaptă opinia Comisiei Europene pentru a emite o decizie, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. "Cel puţin o parte din anchetă este finalizată, se va termina anul acesta. Acum este la Comisia Europeană, unde stă maxim o lună. Vedem ce spune Comisia, se mai uită şi direcţia noastră de specialitate pentru anumite controale de calitate pe care le facem intern. În momentul în care vom avea răspunsul de la Comisie şi de la oamenii noştri din interior, definitivăm raportul şi îl trimitem companiilor pentru punctul lor de vedere", a declarat Bogdan Chiriţoiu, pentru "Curentul".

Operaţiunea "Troia" decapitează al-Qaida în Yemen

În mai puţin de jumătate de an, serviciile speciale americane au dat o gravă lovitură liderilor musulmani fundamentalişti conexaţi la activităţi teroriste întreprinse sub umbrela al-Qaida. Nu mai puţin de trei lideri importanţi ai aceştia organizaţii teroriste au fost lichidaţi de comandouri americane. După asasinarea teroristului numărul unu al planetei, Obama ben Laden, urmată apoi de uciderea tot în Pakistan a şefului pentru operaţiuni militare al organizaţiei al-Qaida, Abu Hafs al-Shahri, alţi doi terorişti importanţi au fost ucis la finele acestei săptămåni, de data aceasta în Yemen.

CURIERUL NATIONAL

Conservele se vor scumpi în această toamnă

Seceta şi lipsa ajutoarelor pentru producătorii locali scumpesc produsele româneşti. Preţul produselor, importate sau nu, va creşte din cauza scumpirii materiilor prime. Producătorii, bucuroşi că reducerea puterii de cumpărare este compensată de scăderea cantităţii produselor făcute în casă. Anul agricol, în general unul bun, nu se va traduce şi prin preţuri scăzute la conservele de legume şi fructe. Motivele principale: ploile puţine şi lipsa de putere financiară a producătorilor. Dar, chiar dacă producţia nu a fost compromisă, producătorii mai au o problemă mare: lipsa unei cereri puternice.

Înfiinţarea Companiilor Energetice Oltenia şi Hunedoara, supusă dezbaterii

Din CE Oltenia vor face parte SNLO, CE Turceni, CE Rovinari şi CE Craiova. CE Hunedoara va lua fiinţă prin fuziunea S.C. Electrocentrale Deva S.A. şi S.C. Electrocentrale Paroşeni S.A. Ministerul Economiei a postat pe site-ul său, spre dezbatere publică, cele două proiecte de înfiinţarea a Companiilor Energetice Oltenia, respectiv Hunedoara, soluţie de compromis care ar trebui să înlocuiască temporar înfiinţarea celor doi mamuţi energetici naţionali - Electra şi Hidroenergetica. Companiile Energetice Naţionale Electra şi Hidroenergetica nu s-au mai înfiinţat din cauza numeroaselor procese şi contestaţii iniţiate de o parte dintre companiile care ar fi urmat să fuzioneze şi de reprezentanţii societăţii civile.

EximBank trece la Finanţe

Guvernul a decis ca acţiunile deţinute de stat la EximBank să fie trecute din administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în portofoliul Ministerului Finanţelor, iar profitul nerepartizat aferent ultimilor trei ani să fie vărsat ca dividende la bugetul de stat, citează Mediafax. Sumele reprezentând dividendele corespunzătoare acţiunilor statului la Banca de Export-Import a României-EximBank vor fi virate la bugetul de stat în termen de cinci zile de la data repartizării lor, se arată într-o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern. Actul normativ a fost aprobat în şedinţa specială a Guvernului de joi seara.

MFP vrea să împrumute 4,2 mld. lei prin titluri de stat

Ministerul Finanţelor Publice vrea să atragă în octombrie 4,2 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat, după ce în septembrie a împrumutat 3,13 miliarde lei, mult sub valoarea programată, de 4,7 miliarde lei. În luna octombrie ajung la scadenţă titluri de aproape 4 miliarde lei, iar dealerii spun că emisiunile programate pentru această lună ar putea acoperi fondurile necesare, conform Mediafax. Trezoreria a planificat şase licitaţii pentru vânzarea titlurilor, iar majoritatea vizează împrumuturile pe termen mai scurt, prin emisiuni de certificate de trezorerie cu scadenţa de cel mult un an şi obligaţiuni la doi şi trei ani.

EVENIMENTUL ZILEI

25 octombrie 2011. Operaţiunea "Instaurarea Monarhiei"

Dan Voiculescu a pus la cale o manevră politică spectaculoasă: Regele să ceară revenirea la regalitate. Invitarea Regelui Mihai în Parlament pentru a ţine un discurs pe 25 octombrie, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, nu este atât de inocentă pe cât pare. Sub acoperirea festivă, se pregă­teşte o manevră politică de mari proporţii. Despre ce este vorba? În acest moment, potrivit surselor noastre, asupra Regelui se fac presiuni mari pentru a introduce in discursul său câteva fraze cheie. Este vorba de critici directe la adresa regimului Băsescu, urmate de cererea adresată Parlamentului de a alege ca alternativă instaurarea monarhiei.

Noul şi vechiul Cod Civil merg în paralel, în lipsa procedurii

Noul şi vechiul Cod Civil se vor aplica în paralel, momentan. Nu avem, însă, şi un Cod de Procedură Civilă. Astfel, judecătorii vor fi nevoiţi să jongleze cu noile prevederi şi cu vechile norme. Cu toate că vechiul Cod Civil este construit pe scheletul celui din 1856, politicienii români par să nu fi avut suficient timp la dispoziţie, pentru a reglementa. Astfel, deşi noul Cod Civil a intrat în vigoare începând cu 1 octombrie, nu avem şi un Cod de Procedură Civilă. Rezultatul: judecătorii vor trebui să aplice prevederile noului Cod Civil, dar să se raporteze la normele din vechiul Cod de Procedură. Brambureala este şi mai mare dat fiind faptul că, cel puţin pentru o perioadă, noul şi vechiul Cod Civil se vor aplica în paralel.

JURNALUL NATIONAL

Diversiunea DIICOT la Hidroelectrica

Un dosar stalinist vrea să bage sub preş clanul de la Cotroceni. Compania Hidroelectrica se află de ani buni sub presiunea cercurilor de interese dirijate politic. Fiecare schimbare de guvern sau de ministru lasă să iasă pe piaţa informaţiilor pu­blice subiecte fierbinţi. Legenda spune că "Băieţii deştepţi" au apărut nu de pe băncile universităţilor bine cotate, ci au căpătat consistenţă financiară pe baza contractelor de energie ieftină de la Hidroelectrica. Problema acestor contracte dăinuie de mulţi ani, dar discuţiile din jurul lor au relevat mai ales legăturile politice dintre beneficiarii energiei furnizate de Hidroelectria şi gruparea din jurul preşedintelui Traian Băsescu. Contractele încheiate din 2001 pentru livrări pe piaţa nereglementată au fost prelungite sau au apărut cu noi beneficiari în perioada regimului Băsescu.

Miliardarul Soros: Politicienii au pierdut controlul crizei economice

Politicienii au pierdut controlul crizei economice, iar pieţele financiare împing lumea în depresiune, a afirmat, vineri, miliardarul american George Soros. Cel mai important pas pe care Europa îl poate face pentru a evita o depresiune globală este "ridicarea unei protecţii împotriva contagiunii unui posibil faliment al Greciei", a spus Soros. "Deoarece un tratat european pentru înfiinţarea unei Trezorerii comune ar avea nevoie de prea mult timp, în acestă perioadă statele membre ar trebui să apeleze la Banca Centrală Europeană (BCE) pentru a umple acest vid. Atât băncile cât şi obligaţiunile unor ţări precum Spania şi Italia trebuie protejate. Pentru a reduce presiunea asupra obligaţiunilor guvernamentale ale unor state precum Italia, BCE ar trebui să scadă rata de discount", a scris miliardarul într-un articol pentru cotidianul Financial Times,

Cursul leu/euro de azi, bucuria bugetului de anul viitor. Cu cât s-ar putea scumpi benzina, energia electrică, ţigările şi băuturile

Statul ar putea aduna cu 370 de milioane de lei în plus în 2012 faţă de 2011 din deprecierea leului faţă de euro. Ţigările, benzina, energia electrică şi băuturile se vor scumpi de anul viitor, o dată cu creşterea valorii în lei a accizelor ca urmare a deprecierii leului faţă de euro. Astăzi este ziua în care vom afla cu cât se vor scumpi aceste produse de la 1 ianuarie. Procentul scumpirii este în funcţie de cât de mult va creşte cursul de schimb leu-euro faţă de cel din 1 octombrie 2011. Dacă referinţa va fi apropiată de cea de vineri, atunci statul va aduna cu 370 de milioane de lei în plus anul viitor faţă de 2011. Potrivit Codului Fiscal, accizele se calculează în funcţie de cursul de schimb leu-euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie.

NATIONAL

Razboiul de 400 de zile cu Mafia Vamilor

Singurul lucru care se schimbase de 20 de ani la granite era faptul ca vamesii si politistii de frontiera luau acum spaga si euro, nu doar lei si dolari. Cati mai multi, "foamea de bani" devorand cariera si integritatea a sute de persoane prinse in lantul coruptiei. Unul care parea imposibil de rupt, sumele aruncate in joc si sistemul de "pile" la cel mai inalt nivel nelasand nici o speranta ca s-ar putea incumeta cineva sa-i deranjeze macar pe membrii celui mai mare grup mafiot de pe teritoriul Romaniei. Si, totusi, o mana de oameni au indraznit. In decembrie 2009, ofiterii sub acoperire ai Serviciului Secret al DGA declarau razboi "Mafiei Vamilor". In februarie 2011, dupa 400 de zile, frontierele erau curatate de "stapanii" in uniforma.

PDL il arunca pe Piedone in lupta cu Oprescu

Conform culiselor politice, Cristian Popescu Piedone nu vrea cu adevarat presedintia PC, ci se se pregateste sa atace, sustinut de pedelisti, Primaria Capitalei. Anuntul ca Piedone demisioneaza din functiile de partid si ca ravneste la presedintia PC i-a bulversat pe conservatori si a trezit curiozitatea tuturor analistilor. Care brusc si-au amintit ca, nu cu multa vreme in urma, "clarvazatorul" Sebastian Lazaroiu sustinea ca actualul primar de la 4 "ar putea sa-l bata pe Sorin Oprescu". Neoficial de aceasta data, alte voci afirma ca din maldarul de sondaje comandate pe sest de toate partidele reiese ca Popescu Piedone ii sufla-n ceafa lui Sorin Oprescu, de unde si pretentia PC-ului de a da el candidatul USL la locale.

Stolojan nu mai crede in lacrimile lui Basescu

Transformat din prim-vicepresedinte PDL in simplu lider al grupului din PE, Theodor Stolojan se pare ca are un dinte impotriva presedintelui Traian Basescu. Dupa o absenta indelungata din prim-planul politicii romanesti, Theodor Stolojan si-a intensificat de ceva vreme iesirile publice. Surprinzator, in toate interventiile sale, democrat-liberalul strecoara si cate un atac la adresa sefului statului. Schimbarea brusca a macazului poate avea doua explicatii. Intai de toate, este posibil ca Stolojan, satul sa arda gazul prin Parlamentul European, sa tanjeasca dupa o functie importanta pe meleagurile natale. La fel de plauzibil este insa si scenariul potrivit caruia, fostul liberal sa-si fi reinnodat coada cu colegii din PNL, cei nemultumiti de politica promovata de Crin Antonescu.

Dan Diaconescu, senzational la Timisoara: "Traian Basescu va fi la puscarie!"

Aflat in plin proces de lansare a candaturii sale la presedintie, Dan Diaconescu a spus raspicat la Timisoara ca va ocupa functia de presedinte al Romaniei si Traian Basescu va fi la puscarie. "Mogul de la OTV" s-a deplasat in orasul de unde au pornit evenimentele din decembrie 1989 pentru a-i convinge pe banateni sa-l pe si partidul ce-i poarta numele la viitoarele alegeri, mentionand ca doar asa poate avea loc o noua revolutie care sa schimbe in bine parcursul tarii noastre.

PUTEREA

"Băieţii deştepţi" vor rămâne fără curent

Procurorii DIICOT au trimis în judecată nouă persoane vinovate de prejudicierea Hidroelectrica şi a statului, implicit, cu peste 130 milioane de euro. Printre inculpaţi se află fostul ministru al economiei Codruţ Şereş (o "cunoştinţă" mai veche a procurorilor DIICOT, în dosarul spionajului economic), foştii directori ai companiei Eugen Pena şi Traian Oprea, dar şi fostul preşedinte al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei Ion Lungu. Infracţiunea principală este subminarea economiei naţionale şi priveşte furnizarea de energie electrică la preţuri preferenţiale anumitor firme, respectiv celor pe care Traian Băsescu avea să-i numească "băieţii deştepţi din energie".

Un liberal propune demisia colectivă a Opoziţiei

Liberalii dezbat zilele acestea ideea unei greve în Parlament, urmată de o demisie în bloc a senatorilor şi deputaţilor din cadrul Opoziţiei. Propunerea făcută de senatorul PNL Cornel Popa a stârnit controverse în rândul USL. Popa acuză că majoritatea parlamentară nu mai păstrează nici măcar aparenţele democraţiei. Parlamentarii PSD nu sunt de acord cu o astfel de măsură. În opinia lor, locul parlamentarilor este în băncile Senatului şi ale Camerei Deputaţilor.

UE, la răscruce de interese. România, la apus de speranţă de Ionel Blanculescu

Suntem contemporani cu tranziţia Uniunii Europene de la extaz financiar la agonie bugetar-fiscală şi cu decăderea României de la stadiul de speranţă la cel fără de speranţă, chiar dacă vom contrazice vorbe înţelepte, potrivit cărora "speranţa moare ultima". Uniunea Europeană se zbate astăzi într-o situaţie dramatică, cu ieşire, nu fără de ieşire, în care a fost aruncată nu de criză, nu de recesiune, ci de clasa politică ce o conduce, într-un mod nefericit, incompetent, interesat, inacceptabil. O clasă politică nepotrivită, la momentul nepotrivit!

Dosar penal pentru Cathedral Plaza

După ce în luna iunie, prin metode mai mult sau mai puţin subversive, s-a reuşit intabularea clădirii, iată că acum, la cererea primarului general al Capitalei, acest lucru a fost anulat. Mai mult, angajaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1 care au intabulat clădirea vor fi cercetaţi penal. Lupta între instituţii pentru colosul de oţel-beton construit în coasta unui monument istoric este departe de a se fi sfârşit, cu toate că o instanţă din România a decis irevocabil să anuleze autorizaţia de construire emisă de primarul sectorului 1, Andrei Chiliman.

Economii la credite

Ordonanţa de Urgenţă 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a adus clienţilor băncilor economii de peste 37 milioane de euro, în primul an de aplicare, potrivit unui studiu prezentat de Consiliul Concurenţei. "OUG 50/2010 a fost una dintre rarele ocazii când România a fost în avangarda Europei", a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Acesta a explicat că, spre deosebire de situaţia din Europa, în România ordonanţa se aplică atât creditelor în derulare, cât şi creditelor cu garanţie imobiliară. Cu toate acestea, Chiriţoiu a ţinut să sublinieze că o mai multă flexibilitate din partea tuturor părţilor ar fi dus la un rezultat mai bun.

ROMANIA LIBERA

SUA sprijină România într-o variantă scurtă a Nabucco

Senatorul Cristian Diaconescu, preşedinte de onoare al UNPR, respinge categoric ideea unei fuziuni cu PDL, deşi sondajele de opinie sugerează că partidul său nu are şanse prea mari la alegerile generale de anul viitor dacă nu intră într-o alianţă. Diaconescu susţine că până la sfârşitul lui 2011 peste 250 de primari vor adera la UNPR şi că viitoarele combinaţii politice vor avea baze ideologice şi doctrinare. Fostul ministru de Externe, care a fost recent într-o vizită oficială la Washington, ne-a mai spus că SUA sprijină România pentru găsirea unei soluţii mai scurte şi mai ieftine pentru Nabucco, iar această nouă variantă ar fi o prioritate pentru Statele Unite.

Este adevărat că BNR manipulează azi accizele?

Taxele pentru carburanţi, tutun şi alcool vor creşte anul viitor cu 2%. Cursul valutar leu/ euro de astăzi va deveni baza de calcul pentru accizele încasate de stat în 2012, fapt care readuce în prim plan tradiţionalele speculaţii cum că BNR se va folosi de ocazie pentru a da o mână de ajutor guvernului să încaseze mai mulţi bani. Concret, Codul Fiscal prevede că accizele dintr-un an fiscal se calculează în funcţie de cursul euro din prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior. În ultimii trei ani nu a mai fost folosită raportarea BNR, care anunţă cursul de referinţă la ora 13, ci al Băncii Centrale Europene, care retransmite cotaţiile pieţei de la ora 16. Însă chiar dacă acest comportament este sau nu real, simplul fapt că piaţa îl suspectează influ­enţează mişcarea cursului.

Comisia Europeană atacă monopolul Gazprom

Percheziţiile efectuate săptămâna trecută de către Comisia Europeană la sediile mai multor firme de energie din Germania, Austria, Polonia şi Lituania au fost îndreptate, conform săptămânalului german Der Spiegel, împotriva gigantului rus Gazprom, acuzat că ar ignora legislaţia europeană anti-trust. În ianuarie, Lituania a depus oficial o plângere la Bruxelles: în aceasta, trustul de energie Gazprom era acuzat că ar abuza de poziţia sa dominantă ca principal furnizor de energie al statului baltic şi că ar împiedica liberalizarea pieţei de energie.

Ambasadorul Republicii Coreea: Se fac studii pentru proiecte de afaceri în agrigultură, energie şi infrastructură

Coreea de Sud a devenit pentru România primul partener strategic din zona Asia-Pacific, la fel cum pentru UE Seulul a devenit primul partener de acest tip pe continentul unde actuala criză încă nu produce şocuri. Într-un interviu acordat RL de ziua naţională a Coreei de Sud, ambasadorul IM Han-taek explică în ce constau eforturile minime pe care Bucureştiul ar trebui să le facă pentru a atrage investitorii străini şi de ce este atât de puţin cunoscută România printre conaţionalii săi. Înaltul oficial vorbeşte şi de capitalurile coreene interesate de trei domenii-cheie din ţara noastră, infra­struc­tura, agricultura şi energia, dar şi de cât de uşor pot profita exporturile româneşti de piaţa sud-coreeană de când UE şi ­Coreea au semnat acordul de liber-schimb.

SAPTAMANA FINANCIARA

Creşterea economică sub aşteptări anunţă noi măsuri de austeritate

O evoluţie pozitivă de doar 2% a PIB-ului va conduce la reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe în valoare de cel puţin 1% din PIB. Decizia FMI de a reduce estimarea de creştere economică pentru 2012 la jumătate se traduce, pentru simplul cetăţean, printr-o nouă austeritate. O reducere a creşterii PIB de la 4 la 2%, cum a anunţat şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, se transpune într-o micşorare a veniturilor publice cu minimum 0,6% din PIB. Dacă la aceasta se adaugă şi pierderile provocate de relocarea Nokia, de aproximativ 0,25% din PIB, dar şi un an agricol mai slab decât acesta, ca urmare a secetei din această toamnă, rezultă un impact negativ asupra deficitului bugetar cuprins între 1 şi 1,5% din PIB. Deprecierea actuală a leului, pentru maximizarea veniturilor din accize de anul viitor, este prima măsură a guvernanţilor în vederea reducerii deficitului.

Statul român a ieşit în profit din afacerea Nokia

Compania finlandeză a adus la buget venituri directe de peste 50 de milioane de euro. În ultimele zile, principala temă de discuţie în mass-media a fost legată de retragerea Nokia din România. Autorităţile (îndeosebi cele locale) afirmă că au băgat 33 milioane de euro în parcul in­dustrial de la Jucu, fără a-şi putea recupera banii. Cum stau de fapt lucrurile? Statul român a înregistrat venituri directe la buget de peste 50 de milioane de euro din aface­rea Nokia. Alte câteva milioane au ajuns în mod indirect la buget de la societăţile furnizoare de servicii. Iar salariile forţei de muncă angajate s-au redistribuit în consum la alte companii locale al căror profit s-a reîntors în vistieria statului.

ZIARUL FINANCIAR

Sunteţi/suntem nişte proşti! Doi miniştri şi un guvern îţi explică, pe şi din banii tăi, cum sunt cheltuielile plătite de stat cu 30% mai mari

Duminică dimineaţă, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, Anca Boagiu, ministrul transporturilor, spunea victorioasă ca a negociat reducerea cu 30% a cheltuielilor de mentenanţă a drumurilor dintr-un contract pe care l-a făcut acum vreo 3-4 ani ministrul liberal Ludovic Orban. În joc sunt câteva zeci de milioane de euro. Ce-i răspunde cu o ironie de opoziţie Orban, cel care a stat vreo doi ani la Transporturi şi s-a făcut remarcat prin cântecele la chitară? Că dacă Anca Boagiu era manager bun obţinea o reducere şi mai mare.

România trebuie să treacă peste plecarea Nokia şi să înveţe ceva din acest episod negru pentru economie. 10 învăţături din cel mai mare eşec al investiţiilor

Închiderea fabricii Nokia de la Jucu, Cluj, lasă urme adânci în economia României, care trebuie să se ajusteze în minus. Plecarea Nokia din România dă peste cap proiecţiile legate de creşterea economică de anul viitor. După ani în care am vorbit doar despre venirea marilor companii străine, plecarea Nokia este un eveniment cu care economia românească nu s-a mai confruntat până acum şi care atinge nu doar prognozele de creştere economică, ci şi exporturile (Nokia era al doilea exportator după Dacia), şomajul la nivel local, veniturile administraţi­ilor locale şi businessul partenerilor locali ai gigantului finlandez. Ce face guvernul pentru ca acest caz să nu se mai repete sau pentru ca efectele plecării unei alte companii mari să fie estompate?

Ce cheltuieli va tăia Guvernul la anul dacă economia nu creşte decât cu 2%, aşa cum este noua prognoză FMI. De ce crede JPMorgan că PIB-ul va avea doar plus 0,8%

Ministerul Finanţelor se pregăteşte să refacă schiţele proiectului de buget pe anul viitor după ce FMI a anunţat înjumătăţirea prognozei de creştere economică la circa 2%, iar Gheorghe Ghergina, secretarul de stat responsabil, spune că va tăia şi venituri şi cheltuieli. El spune că există deja un proiect de buget care va fi ajustat odată cu venirea Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene la Bucureşti în această lună. Pe scena politică au reapărut deja idei precum impozitarea pensiilor pentru obţinerea de venituri suplimentare la buget. De asemenea, revenirea salariilor din sectorul public ar putea fi în pericol, dar în calcul intră şi variabila electorală. Cel mai la îndemână instrument de tăiere a cheltuielilor este de la investiţii.

Isărescu îi face fericiţi pe bancherii care se descurcă mai greu cu lichidităţile: pot obţine cash la schimb cu obligaţiuni în euro ale României emise la extern

De astăzi, băncile pot face rost de lichidităţi de la BNR cedând la schimb portofolii de obligaţiuni în euro emise de Finanţe pe piaţa externă. Chiar dacă banca centrală va livra lei în schimbul acestor active denominate în euro, leii respectivi vor putea fi folosiţi de banca implicată într-o astfel de operaţiune şi pentru a obţine euro de pe piaţa de swap valutar. Este o nouă măsură prin care banca centrală extinde gama de instrumente care le permit băncilor să aibă acces la cash în eventualitatea în care pe piaţă apar sincope de lichiditate sau atunci când o bancă pierde accesul la piaţa interbancară din diferite motive care îi afectează profilul de risc.

Opinie de Daniel Dăianu: Bănci centrale sub foc continuu

Pericolul unui nou val de recesiune în SUA şi Europa este semnificativ; sunt semne (indicatori) care arat într-o asemenea direcţie. Această situaţie face ca bănci centrale să continue să fie în primul rând al eforturilor de evitare a ceea ce este mai rău, o prăbuşire a sistemelor financiare, aşa cum s-a întamplat în Marea Depresiune. Banca centrală a SUA (Fed-ul) nu poate să se retragă din "relaxarea cantitativă" (quantitative easing). În Europa, Banca Centrală Europeană (BCE) este un "pompier de serviciu" fiind forţată de împrejurări să finanţeze deficite bugetare direct şi indirect (prin achiziţii de obligaţiuni suverane). Rolul pe care îl joacă băncile centrale seamănă cu ceea ce Milton Friedman, într-o exprimare faimoasă, a numit aruncarea de bani în economie din elicopter; adică, în condiţii foarte rele, când se manifestă neîncredere ubicuă şi operează "capcana lichidităţii".

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu: Nu ţinem investitorii ascunşi, iată IBM vine la Târgu Mureş. Câţi oameni va angaja şi ce vor face la compania americană?

Ministrul transporturilor Anca Boagiu (44 de ani) susţine, în contextul în care autorităţile române anunţă noi şi noi potenţiali investitori fără să le divulge însă numele, că IBM va investi într-un parc tehnologic la Târgu-Mureş, detaliile afacerii fiind discutate încă de anul trecut, iar un schimb de terenuri având deja loc pentru a se crea infrastructura necesară. Ajunsă în fruntea Ministerului Transporturilor în urmă cu un an, Anca Boagiu, care a mai deţinut acest portofoliu în anul 2000 în guvernul Mugur Isărescu, după ce ministrul Traian Băsescu a câştigat primul mandat de primar general al Bucureştiului (iunie 2000), susţine că în guvernul actual nu există secrete şi numele investitorilor nu sunt ţinute secrete.

Dănilă, BNR: Băncile trebuie să atragă depozite pe termen lung, dar vor câştiga mai puţin din dobânzi

Creditarea din anii de boom a fost susţinută de finanţările atrase de băncile locale de la acţionarii străini, dar strategiile s-au schimbat în criză şi multe grupuri cer acum subsidiarelor locale să obţină mai mulţi bani de la clienţi. Bancherii trebuie să convingă clienţii să-şi depună banii în depozite pe termene mai lungi deoarece modelul actual în care depozitele au scadenţă de trei luni, dar creditele sunt acordate pe perioade de cel puţin cinci ani reprezintă o vulnerabilitate semnificativă pentru sistemul bancar, afirmă Nicolae Dănilă, membru al consiliului de administraţie al BNR.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb