• ADEVARUL
• CCR, înfrângere usturătoare în instanţă
Curtea de Apel a umplut de ruşine decizia CCR prin care Valer Dorneanu putea cenzura opiniile concurente sau separate. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a motivat decizia preliminară pronunţată în august, prin care secţia de contencios administrativ a hotărât că actul prin care preşedintele CCR a primit putere să cenzureze opiniile separate sau concurente ale celorlalţi judecători este un act administrativ, deci poate fi atacat în instanţele comune. "CCR a încercat să suprime dreptul legal al oricărui judecător de a formula opinii concurente", arată Elenina Nicuţ. Sentinţa dată de CAB la acţiunea ridicată de Elenina Nicuţ poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile la Curtea Supremă. "Până când Înalta Curte va de decizia finală, putem spune că CCR a luat o palmă de la CAB", conchide Elenina Nicuţ.
• Hibele din mediul universitar pe care guvernanţii au promis că le rezolvă şi nu au făcut-o
Aproape o jumătate de milion de studenţi au intrat în noul an universitar. Sistemul studiilor superioare este însă departe de a satisface cerinţele lor, susţin reprezentanţii studenţilor şi specialiştii din mediul universitar. Ei reclamă faptul că educaţia în mediul universitar se face într-un mod superficial şi precar, factorii care perpetuează această situaţie fiind lipsa de investiţii cât şi a unei evaluări serioase a universităţilor. Toate problemele din zona studiilor superioare pleacă de la subfinanţarea domeniului (chestiune care de altfel este valabilă pentru întregul sistem de învăţământ), explică reprezentanţii studenţilor din cadrul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
• Viktor Orban şi-a lansat campania electorală în România
Premierul maghiar, Viktor Orban, a promovat timp de trei zile mesaje naţionaliste şi a promis comunităţii maghiare de aici o viaţă mai bună dacă îl votează la alegerile din primăvara anului viitor. Voturile diasporei maghiare ar putea fi decisive pentru viitoarea majoritate de la Budapesta. Premierul Viktor Orban şi-a continuat turneul în România, după ce sâmbătă a fost în Cluj-Napoca şi duminică în Floreşti (localitate din Cluj), prin participarea sa la deschiderea anului şcolar la Universitatea Partium din Oradea, instituţie care are ca principal finanţator chiar Guvernul maghiar. Peste 200.000 de maghiari din Transilvania vor vota la alegerile parlamentare organizate de Budapesta anul viitor.
• S-au înmulţit accidentele rutiere grave în Capitală
Indisciplina, indicatoarele rutiere "ascunse", gropile şi lipsa de empatie a şoferilor faţă de pietonul grăbit sunt doar câteva dintre motivele care duc la producerea accidentelor în Bucureşti. Capitala este marcată şi de agresivitatea şoferilor la volan, care ajung tot mai des să se şicaneze cu ceilalţi participanţi la trafic, susţine Aurel Moraru, consilier în Asociaţia Europeană de Siguranţă şi Antidrog, într-un interviu acordat "Adevărul".
• Secrete de 4 miliarde dolari, pe mâna unui director cu interdicţie să citească documente clasificate
Şeful Institutului Geologic al României trebuie să deţină un certificat ORNISS pentru a putea avea acces la documentele considerate secrete de stat. Altfel este obligat să părăsească postul. Însă Ştefan Marincea, actualul şef al institutului, nu are nici certificat, şi nici vreun gând să-şi dea demisia. El susţine că va rămâne în funcţie până când i se va transmite explicit de ce nu are dreptul să aibă acces la documentele secrete din institut. Concret, SRI sau SIE verifică dacă o persoană numită într-o funcţie publică poate avea acces la informaţiile secrete prin acest certificat ORNISS şi, potrivit legii, dacă era "găsit în regulă" Marincea ar fi trebuit să obţină certificatul cel târziu în luna martie. Iar, datele de la Institutul Geologic pot fi decisive în procesul despăgubirilor de 4,4 miliarde de dolari cerute statului român în cazul Roşia Montana.
• Liviu Pop recidivează: "Fiecare copil merită un viitor. Un viitor mai bun decât cel prezent!"
Liviu Pop a făcut o nouă gafă de exprimare: "Fiecare copil merită un viitor. Un viitor mai bun decât cel prezent!", a spus ministrul Educaţiei luni, 2 octombrie, în cadrul ceremoniei de deschidere a noului an universitar organizată la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi. Şeful de la Educaţie le-a mai transmis studenţilor să "înveţe carte". Alături de ministrul Educaţiei Naţionale, la ceremonia de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi au mai participat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, dar şi ambasadorul Austriei în România, Gerhard Reiweger.
• Liviu Dragnea, despre scumpirile de la 1 octombrie: "Sunt nişte oameni care huzuresc şi tot românul suferă"
Preşedintele PSD consideră că există vinovaţi pentru scumpirile pe care românii le vor resimţi în buzunare începând cu 1 octombrie 2018. Dragnea a făcut câteva referiri la ancheta ANRE, care va investiga creşterea preţului la energie electrică. "Cum să nu existe o vină?! Asta va face comisia de anchetă ANRE, să vedem cum se întâmplă că în România cresc întruna preţurile nejustificat. De ce trebuie să crească, trebuie să vedem de ce? Cei care distribuie energie electrică au pierderi, dacă au pierderi de ce trebuie să le suportăm la factură? Comisia de anchetă va face lumină în acest caz. Da, este o vină", a spus Dragnea. Dragnea a declarat că nu exclude varianta declanşării unei anchete şi în ceea ce priveşte creşterea preţului la carburanţi.
• Petre Roman: Cele mai active site-uri pentru promovarea separării Cataloniei de Spania au fost gestionate din Rusia
Catalonia este victima unui proces de îndepărtare a politicii faţă de oameni, care are drept consecinţă creşterea populismului, iar România trebuie "să se apuce serios de treabă" pentru a evita un scenariu asemănător, a afirmat fostul premier Petre Roman la Adevărul Live. Potrivit fostului prim-ministru al României, separatiştii catalani nici nu şi-au dorit un referendum legal, deoarece nu ar fi câştigat, iar decizia premierului spaniol Mariano Rajoy de a nu discuta cu ei a jucat în favoarea lor. Iar situaţia este speculată de Rusia. În cazul Spaniei, fostul premier a remarcat că site-urile cele mai active pentru promovarea separatismului erau gestionate din Rusia.
• BANCHERUL
• Cum au fost prinşi in ofsaid steliştii de la BNR, Florin Georgescu si Valentin Lazea
Incultura economică a senatorului Zamfir, pe care si-a recunoscut-o, de altfel, este evidentă: toate persoanele din BNR trebuie sa aibă aceleaşi opinii, de exemplu in privinţa salariului minim pe economie. Senatorul ignoră un principiu esenţial al economiei de piaţă si al democraţiei: că opiniile diferite sunt cele care stau la baza calităţii unei analize, studiu, politici etc. Doar in economiile centralizate, cum a fost cea comunista, existau idei, principii si opinii fixe, pe care nimeni nu putea să le critice. Se ştie ca Lucian Croitoru, consilierul de politica monetara al guvernatorului Isărescu, are opinii liberale, in timp ce economistul-şef Lazea este mai degrabă de stânga, adept al intervenţiei statului in economie (keynesianist) la fel ca Georgescu. Problema este ca unii microbişti se transforma in fani si devin extremişti, cu opinii radicale, prin care sunt dispreţuite sau chiar calomniate opiniile diferite sau jucătorii altor echipe.
• COTIDIANUL
• Enigmele generalului Vlad - Cornel Nistorescu
Pleacă dintre noi ca un personaj de roman. Cei care i-au fost mai aproape şi l-au cunoscut au întins tricolorul peste sicriul din capelă. L-au respectat, l-au temut şi l-au iubit. Nici un şef de servicii secrete n-a stîrnit asemenea sentimente. Unii au înţeles că în decembrie 1989 le-a salvat viaţa. Şi l-au adulat. Alţii l-au urît şi-l urăsc fără să-l fi întîlnit vreodată. Îl consideră capul tuturor abuzurilor şi ideilor diabolice ale Securităţii. De o parte stau ofiţerii superiori care depun mărturie că n-a avut nici o înclinaţie spre violenţă şi că s-a opus măsurilor draconice. România liberă de luni îl socotea un "călău adulat", în ciuda faptului că ziarul cumplitului băsism din ultimii ani a ajuns pe mîna unuia dintre acoperiţii Securităţii, trimis în misiune peste hotare şi repatriat după 1989 ca investitor străin.
• SUA: Albania, centru al activităţilor de crimă organizată
Statele Unite au îndemnat, luni, Albania, stat membru NATO, să înceapă combaterea corupţiei şi arestarea liderilor grupurilor infracţionale dacă vrea să adere la Uniunea Europeană, relatează site-ul agenţiei Reuters. Combaterea infracţionalităţii organizate şi a corupţiei reprezintă "cea mai grea provocare" pentru Albania, care a devenit în 2004 candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană şi vrea să înceapă curând negocierile de aderare, a afirmat ambasadorul SUA la Tirana, Donald Lu. "Până nu vor fi prinşi peştii cei mari, până nu vor fi investigaţi şi nu vor ajunge la închisoare, canabisul va reveni, judecătorii vor putea fi corupţi, oficialii guvernamentali vor fi corupţi", a adăugat Donald Lu la o reuniune a magistraţilor albanezi.
• Cele două feţe ale bancherului von Groningen
"Nu le pasă de proteste. Dar ceva trebuie să se rupă, la un moment dat. Ori la noi, ori la ei". Asta a spus presei Steven von Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, în timp ce participa la protestele din Piaţa Victoriei, în februarie 2017, împotriva celebrei Ordonanţe 13. "Înainte de a fi preşedinte de bancă sunt tată şi îmi pasă de viitorul copiilor mei şi al ţării în care locuiesc", a explicat atunci bancherul prezent la protestele antiguvernamentale, după ce a fost criticat de Liviu Dragnea pentru apariţia sa nepotrivită. Acum, când guvernul doreşte să aibă o discuţie cu BNR despre creşterea dobânzilor la creditele în lei, care afectează cetăţenii, inclusiv pe cei care "rezistau" alături de von Groningen în Piaţa Victoriei, bancherul are următoarea replică, citată de Bursa: "Nu reacţionez la declaraţii politice, pentru că nu cred că ne sunt adresate nouă. Cred că sunt doar aşa pentru imagine", a declarat şi Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank".
• CURENTUL
• Cine e Mitică Iliescu, generalul cocalar care l-a jignit pe ambasadorul SUA: porc, nesimţit care îşi vâră râtul, stalinist
Mitică Iliescu a postat în urmă cu două zile pe contul său de Facebook un mesaj în care îl jignea ca la uşa cortului pe ambasadorul Klemm. Motivul? Mitică Iliescu este urmărit penal de DNA pentru fapte de corupţie comise împreună cu Viorel Hrebenciuc, fiind ridicat din trafic de procurori pentru a fi dus cu mandat la audieri. Noua vedetă a Antenei 3 a trecut cu blindatele peste baricada de la INTER. 21 decembrie 1989 ora 17.30. Primul TAB intră în mulţime. Primii demonstranţi mor în faţa Sălii Dalles. Uciderea demonstranţilor continuă pe durata a mai multor ore. Baricada de la Inter a fost in cele din urma spulberată. În acea noapte, 49 de oameni au murit, 700 au fost răniţi şi peste 800 au ajuns în arestul de la Jilava.
• CURIERUL NATIONAL
• Jumătate din gospodării depind de fântâna din curte
94, 9% din populaţia urbană este racordată la sistemul public de alimentare cu apă. În mediul rural, numărul persoanelor deservite de sistemul public de alimentare cu apă este de 2.812.718 persoane (30,8%). Cele mai mari cantităţi de apă distribuită s-au înregistrat în bazinele hidrografice Buzău-Ialomiţa (22,3%) şi Argeş-Vedea (20,9%). În anul 2016, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a crescut cu 218.691 persoane faţă de anul precedent. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), populaţia care a beneficiat de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.853.110 persoane, reprezentând 65,2% din populaţia rezidentă a României în anul 2016. În 2015, procentajul a fost de 63,7% din populaţia rezidentă a României, cu 179.510 persoane mai mult decât în anul 2014 (12.634.419 persoane). Aşadar, asistăm la o creştere de 1,5%.
• Industria auto reprezintă motorul economiei româneşti, pe lângă retail şi IT
Conform studiului realizat de Euler Hermes, industria auto este unul dintre principalii piloni ai economiei româneşti, angajând în total peste 150.000 de persoane şi contribuind la 47% din exporturi în 2016. De la an la an, industria autovehiculelor se bucură de o rentabilitate puternică. În 2016 a înregistrat o rată de creştere impresionantă, + 9% faţă de 2015, iar media globală a avansat cu 1,6%. În acest ritm, se poate vorbi despre o creştere de 6 - 7% pe an până în 2020. Până acum, sectorul a fost condus de producătorii de automobile, unde Dacia-Renault a fost pe locul 11 la nivel european, cu aproape 360.000 de unităţi de produse în 2016. În prezent, cea mai mare parte a creşterii provine de la producătorii de piese şi componente auto.
• Fosta Avicola Târgu Jiu a fost cumpărată
Firma Carmistin a achiziţionat halele fostului combinat de creştere a păsărilor, Avicola Târgu Jiu, care a funcţionat şi sub denumirea AVI Instant. Societatea a anunţat că va face investiţii majore şi va relansa activitatea unităţii de producţie. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat că noua societate vrea să redeschidă combinatul în luna martie a anului viitor. Investiţia se ridică la peste 20 de milioane de euro şi va fi folosită infrastructura existentă. Cosmin Popescu a anunţat că investitorul şi-a propus să angajeze 700 de muncitori. Avicola a intrat în 2015 în lichidare şi era la un moment dat unul dintre principalii exportatori din judeţul Gorj.
• Barcelona: Premierul Cataloniei proclamă victoria secesioniştilor!
Premierul provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a proclamat duminică seara victoria secesioniştilor la referendumul privind independenţa faţă de Spania. Autorităţile de la Barcelona au anunţat că au votat 2,26 milioane din cei 5,34 milioane de alegători, iar 90% din voturi au fost pentru secesiune, precizează Reuters, citată de Agerpres. "Ne-am câştigat dreptul de a avea un stat independent, cu statut de republică", a afirmat Puigdemont, înconjurat de miniştrii săi.
• EVENIMENTUL ZILEI
• De ce a fost OCOLITĂ Italia de atacurile teroriste?
Multă lume s-a întrebat care este secretul faptului că Italia nu a fost şi nu este în vizorul membrilor ISIS, deşi a fost ameninţată de câteva ori. Una din variante este că datorită puterii mafiei din Italia, ISIS nu s-a putut desfăşura. O altă explicaţie ar fi acesta: carabinierii italieni au căpătat o vastă experienţă din lupta contra organizaţiilor mafiote şi sunt deja obişnuiţi să monitorizeze îndeaproape grupuri periculoase. Tot The Economist scrie şi că poliţia italiană are de monitorizat un număr mult mai mic de suspecţi faţă de Franţa sau Marea Britanie.
• Referendum pentru independenţa Ţinutului Secuiesc
Vizita premierului Viktor Orban a deschis noul an universitar, la Oradea, unde a declarat că "Ungaria poate fi mare doar cu maghiarii de dincolo de graniţă", a ridicat multe semne de întrebare în România. În acest context, analistul politic Bogdan Chirieac a zis că ne putem aştepta la un referendum privind Ţinutul Secuiesc. "După exemplul din Catalonia, probabil că anul viitor, că tot se aniversează 100 de ani la Marea Unire, cred că vom avea ceva asemănător. (...) Spania a avut un sprijin internaţional puternic în acest moment. România nu cred că-l va avea în sensul în care un referendum privind independenţa Ţinutului Secuiesc nu va fi amendat de nimeni, cum a fost cel din Catalonia. Mă aştept în primăvara anului 2018 la un referendum, cel mai probabil pe 15 martie", a zis Bogdan Chirieac la Antena 3.
• Guvernarea PSD-ALDE şi-a pus în cap sindicatele EUROPENE
Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, Confederaţia Europeană a Sindicatelor solicită intervenţia autorităţilor comunitare pentru a determina Guvernul României să renunţe la intenţia de a plasa povara contribuţiilor sociale exclusiv asupra angajaţilor de la 1 ianuarie 2018. Potrivit unui comunicat al CNS Cartel Alfa, Comitetul Economic şi Social European a condamnat deja acest plan spunând că planul Guvernului României este de natură să submineze progresele realizate după decenii de campanie pentru justiţie socială şi solidaritate şi pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni.
• Vaticanul a declarat război total ultimei cărţi scrise de Dan Brown!
A vândut mai mult de 200 de milioane de volume în lumea întreagă; cărţile sale au fost traduse în 56 de imbi, iar Codul lui da Vinci, thrillerul care l-a transformat într-un star internţional, este una dintre cele mai bine vândute cărţi din toate timpurile. Acum, Dan Brown se pregăteşte de lansarea thrillerului Origini, care a stârnit pasiuni încă de la începutul anului. Odată cu succesul însă vine şi un val puternic de critici din partea unor grupări religioase sau a unor comunităţi de cititori care îi reproşează autorului felul cum descrie creştinismul în cărţile sale. "Practic, Vaticanul a făcut apel la toate bisericile catolice, cerându-le preoţilor să boicoteze cartea. În felul acesta, veţi răspândi cuvântul Evangheliei şi îl veţi acuza pe autor de minciună", a afirmat Dan Brown duminică, 1 octombrie, într-un interviu acordat CBS.
• Au scăzut rezervele valutare cu 1,6 miliarde! Banii s-au dus pe susţinerea leului şi pe datorii
BNR a cheltuit 1,6 miliarde de euro din rezervele valutare pentru a menţine cursul euro-leu sub pragul de 4,6 lei şi pentru a achita datorii ale statului. Rezervele valutare au scăzut spectaculos, cu 1,6 miliarde de euro într-o singură lună. La 30 septembrie 2017, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33 320 milioane euro, faţă de 34 955 milioane euro la 31 august 2017. Sumele au fost folosite pentru susţinerea cursului euro-leu, potrivit analiştilor. Potrivit analiştilor, BNR face eforturi cotisitoare pentru a menţine euro sub pragul istoric de 4,6 lei. De asemenea, potrivit comunicatului trimis de Banca Naţională, instituţia a plătit în numele statului rate şi dobânzi la împrumuturile luate de ministerul de Finanţe, de peste 1,38 miliarde de euro.
• JURNALUL NATIONAL
• Noi teste confirmă existenţa unor standarde duble de calitate a alimentelor în Slovacia şi Austria
O nouă rundă de teste comparative a confirmat existenţa unor diferenţe în calitatea produselor vândute sub aceeaşi denumire şi marcă, a declarat luni ministrul slovac al Agricultorii şi Dezvoltării Rurale, Gabriela Matecna, informează agenţia TASR. "Cea de a doua fază a testelor a cuprins 33 de produse. Şi aceste teste au confirma existenţa unor diferenţe de calitate pentru jumătate dintre produsele testate. Principala diferenţă priveşte conţinutul. Conţinutul de carne era semnificativ mai mare în produsele vândute în Austria. În cazul produselor din Slovacia, s-a constatat un conţinut mai mic de carne, dar unul mai mare de sare, ceea ce nu este în beneficiul consumatorilor noştri, deoarece sarea creşte riscul bolilor cardiovasculare", a spus Gabriela Matecna.
• Laufer: Legea incubatoarelor de afaceri trebuie modificată, pentru a se introduce un stimulent clar
Legea incubatoarelor de afaceri trebuie modificată, pentru a se oferi un stimulent clar firmelor care vor să le înfiinţeze, a declarat, luni, Ilan Laufer, ministru pentru Mediul de Afaceri, într-o conferinţă organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România). "Cred că este necesar să modificăm legea incubatoarelor. Este o lege care a fost modificată, care nu mai permite finanţare de la bugetul de stat şi, totuşi, trebuie să ne gândim că aceste incubatoare nu trebuie să aibă doar titlul de incubatoare, nu trebuie să fie nişte zone care s-au construit ca nişte incubatoare şi după 3 ani ajung să fie spaţii de depozitare sau ajung să fie pensiuni sau alte chestii. Aceste zone de incubare au un rol extrem de important", a spus Laufer.
• Avioanele F16, întreţinute de o ţară non-NATO. Politicienii vor să cedeze străinilor controlul Armatei
Guvernul ezită să declare Aerostar Bacău centru naţional de mentenanţă pentru avioanele F16, astfel încât aparatele de luptă intrate recent în dotarea Armatei Române ar urma să fie întreţinute în Portugalia, de compania unei alte ţări, care nu este nici măcar membru NATO. Mai mult, politicienii pregătesc înstrăinarea softului care controlează toate forţele armate româneşti, o situaţie fără precedent în întreaga lume. Atitudinea guvernanţilor este extrem de periculoasă şi vulnerabilizează Armata Română, care poate ajunge să fie dirijată, de la distanţă, de forţe ostile. Trei din cele opt programe de înzestrare a Armatei pot fi realizate în România, ceea ce ne poate aduce beneficii economice însemnate.
• NATIONAL
• După DIGI, Moscova ia si PRO TV!
Conform unui raport contrainformativ, Moscova, prin intermediul unor posibili "investitori paravan" bănuiţi a avea legătura cu finanţele temutului FSB a autorizat o complexa operaţiune de "shopping" a celor mai importante televiziuni româneşti. După ce o bancă moscovită apropiată Kremlinului a intrat deja masiv in acţionariatul DIGI, cea mai modernă, cel puţin din punct de vedere al tehnicii, televiziune de la noi, vine acum rândul chiar "simbolului libertăţii presei post-revoluţionare" să cadă sub asaltul Moscovei. Pentru că, pur si simplu, o companie chineză cunoscută pentru relaţiile mai mult decât strânse cu "noul imperiu" rusesc al lui Vladimir Putin si-a anunţat deschis intenţia de a cumpăra de la Central European Media cele patru staţii de televiziune deţinute in Europa Centrala si de Est, inclusiv PRO TV-ul romănesc!
• Lumea are peste 16 milioane de ...milionari
Numărul persoanelor milionare in dolari a crescut anul trecut spectaculos cu 7,5%, până la 16,51 milioane, iar averea lor însumată a atins un record de 63.500 miliarde de dolari. Un salt de peste 8%, estimează compania de consultanta Capgemini. Pe primul loc in zonele cu cei mai mulţi avuţi se situează Asia, cu 5,51 milioane de persoane, cu o avere totală de 18.800 miliarde de dolari. Urmează America de Nord (5,15 milioane de milionari, avere însumată de 17.950 miliarde de dolari), iar Europa (si Rusia) se afla pe un onorabil loc trei, cu 4,5 milioane de milionari/14.700 miliarde de dolari. In ceea ce priveşte Rusia, tara se află pe locul 15, cu 182.000 milionari, depăşind chiar Arabia Saudită, regatul are "numai" 176.000 de milionari.
• Fraţii Dedeman deţin 5,56 % din sistemul energetic naţional
Fraţii Pavăl au ajuns sa deţină 5,56% din Transelectrica, după o tranzacţie prin care au cumpărat 500.000 de acţiuni TEL, prin firma Dedeman SRL din Bacău, potrivit unei raportări trimise Bursei de Valori Bucureşti si datata 2 octombrie. Anterior acestei tranzacţii, cei doi oameni de afaceri români deţineau 3,58 milioane de acţiuni Transelectrica, ceea ce reprezenta 4,88% din capitalul companiei. După tranzacţie, valoarea pachetului deţinut de fraţii Pavăl la Transelectrica valorează circa 117 milioane de lei. Transelectrica are o capitalizare de doua miliarde de lei. Dragoş si Adrian Pavăl au o avere estimata la 920-950 de milioane de euro si se plasează pe locul doi in Top 300 cei mai bogaţi români
• ROMANIA LIBERA
• Europa riscă o fărâmiţare naţionalistă, după unda de şoc produsă de Catalonia
Carles Puigdemont, liderul catalan, consideră că cetăţenii merită declaraţia unui stat independent, după modul exemplar în care s-au manifestat la referendum, în ciuda brutalităţii poliţiei spaniole. "Este impresionant răspunsul cetăţenilor. Legitimitate şi demnitate pentru ei!", a precizat acesta. Europa priveşte cu încordare ceea ce se întâmplă în Spania. Indiferent de rezultatul referendumului, Uniunea Europeană nu va interveni pe un subiect atât de delicat, din cauza riscului ca şi alte regiuni ale blocului comunitar să vrea să-şi declare independenţa, ducând nu la o federalizare dorită, ci la o fărâmiţare pe criterii naţionaliste, anti-UE.
• Pensionar de lux la CCR: Valer Dorneanu ia 30.000 de lei pe lună de la stat
Cinci dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale (CCR), în frunte cu preşedintele Valer Dorneanu, cumulează salariul cu pensia. Dorneanu are trei surse de venit care îi aduc anual în jur de 420.000 de lei. Preşedintele CCR Valer Dorneanu a încasat 145.836 de lei din pensii, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, depusă în 2017, care se referă la veniturile din 2016. Dorneanu a mai obţinut 226. 041 de lei în calitate de preşedinte al CCR şi 49.985 de lei ca profesor la Universitatea "Nicolae Titulescu". Din veniturile sale, 371.000 de lei provin de la stat, ceea ce echivalează cu peste 30.000 de lei lunar.
• ZIARUL FINANCIAR
• După creşterea ROBOR, toate privirile sunt aţintite asupra şedinţei de politică monetară a Băncii Naţionale
BNR poate să dea mai multă lichiditate în lei băncilor prin reducerea RMO (rezervele minime) sau să îngusteze coridorul din jurul dobânzii-cheie, după cum anticipează unii analişti. Tensiunea românilor a atins în ultimele săptămâni cote alarmante după ce a început raliul dobânzilor pe piaţa interbancară, iar cursul de schimb s-a mutat în apropierea pragului psihologic de 4,6 lei/euro. Şi toate privirile sunt aţintite acum asupra Băncii Naţionale în aşteptarea deciziilor pe care boardul instituţiei urmează să le ia în şedinţa de politică monetară de astăzi. Dobânda-cheie va fi menţinută astăzi la nivelul de 1,75% de consiliul de administraţie al BNR, în opinia celor mai mulţi analişti financiari.
• Banii ruseşti continuă să intre în Germania în pofida sancţiunilor occidentale
După ce a lucrat pentru compania rusă Gazprom mulţi ani, Schroeder deţine acum o poziţie de top în cadrul altui gigant rus, Rosneft. Acţionarii celei mai mari companii petroliere ruse l-au desemnat pe Schroeder în poziţia de preşedinte al boardului. Firma este controlată de statul rus, fiind de asemenea ţinta sancţiunilor impuse de UE, însă fostul politician nu pare prea preocupat de acest lucru. Şi alte firme din Rusia investesc în această ţară, în pofida sancţiunilor, relatează Deutsche Welle. În ianuarie acest an, Rosneft a preluat controlul asupra unei rafinării din oraşul german Schwedt şi a obţinut participaţii minoritare în cadrul altor două rafinării din sudul Germaniei. Compania a deschis de asemenea o reprezentanţă în Berlin în luna mai, anunşând investiţii de 600 milioane de euro.
• Casa Albă respinge orice discuţie cu regimul din Coreea de Nord în privinţa problemei nucleare
Casa Albă a anunţat, luni, că nu ia în calcul discuţii cu regimul din Coreea de Nord în privinţa chestiunii nucleare, singurele comunicaţii cu Phenianul fiind despre eliberarea unor cetăţeni americani, relatează site-ul agenţiei Yonhap. "Am fost foarte clari că acum nu este momentul pentru discuţii. Singurele conversaţii care au avut loc sau care ar putea să aibă loc sunt pentru a aduce înapoi americanii care au fost reţinuţi acolo. Dincolo de acest lucru, la ora actuală nu vor mai exista discuţii cu Coreea de Nord", a spus Sarah Sanders, purtător de cuvânt al Casei Albe. Duminică, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a precizat, prin intermediul contului de Twitter, că Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu "micul om rachetă" privind denuclearizarea Peninsulei Coreene.