REVISTA PRESEI - 10.05.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 10 mai 2011

ADEVĂRUL

Un vătaf în piaţa de publicitate

Deranjată de unele articole despre Coca-Cola, publicate de un site independent, găzduit de www.adevarul.ro, o agenţie de publicitate recurge la ameninţări. Agenţia McCann- Erickson, condusă de Bogdan Enoiu, a condiţionat acordarea unor contracte de publicitate în "Adevărul" de un anumit tip de conţinut editorial. Agenţia de publicitate McCann-Erickson România a ameninţat voalat conducerea Adevărul Holding că-şi va sfătui toţi clienţii să-şi retragă reclamele produselor din paginile ziarelor editate de trustul de presă, invocând o serie de articole ce ar fi lezat interesele companiei Coca-Cola, aflată în portofoliul său. Materialele de presă invocate fuseseră însă publicate de administratorii site-ului "Think Outside the Box", produs media doar găzduit de platforma www.adevarul.ro, şi complet independent editorial de trustul Adevărul Holding.

Părerea specialistului: Petre Barbu. Ameninţările tovarăşului Trandafir

Cei mai puternici oameni din presa românească sunt... oamenii de publicitate. Pentru că ei administrează bugetele de comunicare ale clienţilor, ei taie şi împart feliile din tortul publicităţii la care râvneşte presa. Dacă jurnaliştii nu joacă aşa cum cântă aceşti "supermani", companiile de presă rămân fără bugetele angajate de clienţi. Aşa încât aceşti puternici ai zilei nu trebuie supăraţi, nu trebuie să le ieşi din cuvânt, trebuie să le asculţi ordinele, să le accepţi mofturile, să-i linguşeşti, să-i pui în vitrină, bibelou de porţelan! Mihai Trandafir, şeful diviziei Universal Media din agenţia de publicitate McCann-Erickson, este unul dintre bibelourile industriei noastre de publicitate. El crede că are la picioare toată presa căreia îi dă de mâncare. Aşa crede, că presa îi ciuguleşte din palmă.

FMI nu vrea să ne slăbească deloc nici în noul acord

Finanţatorii externi rămân ponderaţi cu încurajările şi accentuează nevoia continuării reformelor. Anul 2012 este văzut ca unul extrem de riscant. Privatizările şi managementul privat în companiile de stat sunt printre noile cerinţe ale FMI. Adevărul redă, integral, discursul de ieri al şefului misiunii Fondului, Jeffrey Franks.

Investiţiile în pârloagă aduc profit garantat

Marii latifundiari din România nu-şi lucrează terenurile, dar se bucură de subvenţii de 176 de euro pentru fiecare hectar. Taxa pe pârloagă este ineficientă atâta vreme cât proprietarii acestora primesc subvenţii. Terenul nelucrat aduce profit însemnat străinilor care deţin zeci de mii de hectare în România. Dintre cele 9,5 milioane de hectare de teren agricol din România, peste un milion de hectare sunt nelucrate, potrivit statisticilor Ministerului Agriculturii. Acest lucru plasează ţara noastră pe locul al doilea în regiune în funcţie de suprafaţa terenurilor necultivate. Actuala Politică Agricolă Comună îi încurajează pe proprietarii de terenuri să le lase pârloagă pentru că primesc subvenţii de până la 176 de euro pe hectar.

USL a câştigat primul meci electoral important

Candidatul Opoziţiei a obţinut Primăria Baia Mare din primul tur, în timp ce reprezentantul PDL a ieşit doar pe locul trei. Analiştii politici spun că alegerile pot fi un semnal pentru regresul democrat-liberalilor în mediul urban. Candidatul USL, Cătălin Cherecheş (32 de ani), a câştigat alegerile pentru funcţia de primar din Baia Mare, obţinând 51,66% din voturi. Înfrângerea PDL este accentuată de faptul că locul doi a fost adjudecat de un fost membru PSD, Mircea Dolha, care a candidat ca independent şi a obţinut 23,34% din voturi. Chiar dacă PDL a aruncat în luptă un personaj cu notorietate - directorul aeroportului din oraş, Mihai Pătraşcu - acesta nu a obţinut decât 13,07% din voturi, clasându-se al treilea.

Blaga înregistrează o înfrângere înaintea Congresului PDL

Tabăra lui Vasile Blaga, contracandidatul lui Emil Boc la şefia PDL, a fost învinsă de echipa adversă care şi-a impus punctul de vedere în privinţa organizării votului la Convenţia Naţională. Comisia pentru organizarea Convenţiei a decis ieri ca delegaţii la congres să voteze secret preşedintele partidului, pe judeţe şi nu în ordine alfabetică, aşa cum dorea secretarul general al partidului. Ordinea în care democrat-liberalii îşi vor exprima opţiunea pentru unul dintre candidaţi a constituit de altfel un motiv de dispută între Emil Boc şi Vasile Blaga. Susţinătorii secretarului general au acuzat că votul pe judeţe face posibilă controlarea acestuia. Întrebat în legătură cu aceste acuzaţii, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat ieri că un astfel de scenariu nu este posibil câtă vreme fiecare candidat are reprezentanţi la fiecare urnă de vot.

Ziua Victoriei şi zâzania dintre Medvedev şi Putin

Oligarhii ruşi au probleme faţă de cine să-şi arate loialitatea pentru că nici liderul de la Kremlin, nici premierul nu au spus clar cine candidează la preşedinţie. În ultima vreme, tandemul Medvedev-Putin a început să scârţâie, susţin unii analişti. Alţii spun că totul este calculat şi face parte din strategia electorală. În epoca sovietică, analiştii ghiceau care mai este balanţa puterii în Biroul Politic al PCUS (Partidul Comunist Sovietic) observând aşezarea demnitarilor sovietici la paradele din Piaţa Roşie, cine stă în picioare în partea de sus a mormântului lui Lenin. Această abordare nu se dovedea întotdeauna infailibilă, dovadă că prăbuşirea sistemului sovietic a luat prin surprindere pe mulţi, scrie "Washington Post".

Grecia: un an de austeritate degeaba

În urmă cu un an, pieţele răsuflau uşurate după ce Atena primea asistenţă externă de la UE şi FMI. Acum, situaţia grecilor este la fel de gravă. Datoria publică a Greciei a crescut anul trecut de la 115% la 144% din PIB şi, pentru prima dată, oficialii europeni recunosc faptul că ţara va avea nevoie de ajutor suplimentar.

Italienii au părăsit Roma de frica unui cutremur devastator din 11 mai

Dacă turiştilor li se va părea Roma deosebit de liniştită miercuri, va fi pentru că mii de localnici au părăsit oraşul de frica unui cutremur devastator prezis de un om de ştiinţă foarte respectat. Raffaele Bendandi a prezis un cutremur puternic în 11 mai 2011, potrivit Yahoo News. Omul de ştiinţă a mai anticipat cutremurul din 13 ianuarie 1915 de la Avenzzano, pe cel din 6 mai 1976 din Friuli, dar şi seismul care a avut loc în Senegal pe 2 ianuarie 1924. Bendandi a mai spus înainte să moară că un cutremur devastator va avea loc pe 11 mai 2011 în Roma şi va face ca acest oraş să dispară, demonstrându-şi spusele cu ajutorul mai multor calcule.

Apple a bătut Google, devenind cel mai valoros brand din lume

Studiul BrandZ, realizat de agenţia de cercetare de marketing Millward Brown, arată că producătorul iPhone şi iPad a devenit în 2010 cea mai valoroasă companie de tehnologie la nivel mondial. Brandul Apple valorează 153 de miliarde de dolari, aproape jumătate din capitalizarea de pe piaţă a companiei. Peter Walshe, director la Millward Brown, a afirmat că Apple s-a detaşat de ceilalţi producători de electronice prin atenţia la detalii şi prezenţa gadget-urilor acesteia în mediul corporatist. Şase din primele zece branduri din clasament aparţin unor companii de tehnologie sau telecom. Astfel, alături de Apple şi Google, în top sunt prezente IBM (locul 3), Microsoft (locul 5), AT&T (locul 7) şi China Mobile (locul 9).

CURENTUL

Judecătoarea Larisa Dragomir a recunoscut că "a vândut justiţia pe bani"

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au precizat în motivarea deciziei prin care judecătoarea Larisa Dragomir de la Judecătoria Cornetu poate fi cercetată în libertate că aceasta şi-a recunoscut fapta, în timp ce procurorii DNA au precizat că aceasta a înţeles "să vândă justiţia pe bani". Magistraţii CAB au apreciat că odată ce Dragomir şi-a recunoscut vina ea nu ar mai putea influenţa administrarea probelor sau buna desfăşurare a anchetei. Potrivit instanţei, asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal este una dintre condiţiile pentru a se dispune arestarea preventivă, însă "în situaţia inculpatei este greu de crezut că aceasta va încerca în vreun fel să influenţeze bunul mers al procesului".

Niculae: Străinii primesc subvenţii pentru 150.000 de ha de teren agricol nelucrat în România

Firme din străinătate deţin în România peste 150.000 de hectare de teren agricol pe care nu le lucrează, dar pentru care primesc subvenţii de la statul român, afirmă Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme InterAgro. "Ar fi foarte bine venită legea taxării celor care nu îşi lucrează terenurile şi ar duce la o concentrare a terenurilor agricole. Atât timp cât tu, statul român, îi dai subvenţie pentru teren nelucrat, ai voie să îl taxezi. Dacă ne uităm la francezi, statul a mers până la a lua înapoi aceste terenuri nelucrate. Franţa are o astfel de lege, este în vigoare şi a avut efecte pozitive, şi ar trebui s-o aibă şi România", a spus Niculae. El a adăugat că România a ajuns în situaţia de a exporta subvenţii, pentru că foarte mulţi italieni, germani, austrieci, unguri au cumpărat terenuri şi primesc pentru ele sprijin de la stat, fără să le fi lucrat vreodată.

Ciocâlteu: Experimentăm dializa fără aparat, în locul căruia folosim chiar organismul uman

O invenţie a medicilor români de la Spitalul "Sf. Ioan din Capitală, premiată cu aur în 2010 la Salonul de Inventică de la Geneva, prin care pentru dializă este folosit propriul organism (peritoneul) în locul aparatului, îşi caută încă sponsorii, deşi preţurile pentru tratament ar scădea de zece ori.

Politica de râsu"-plânsu"

Victoria lui Cătălin Cherecheş la Baia Mare nu e motiv de sărbătoare pentru niciun partid politic sau alianţă din România, deşi Crin Antonescu şi USL în ansamblu au desfăcut deja şampania în direct la televizor. Cherecheş a plecat din PSD pentru că nu-l mai suporta pe Ponta cu aerele sale de mare şef, iar din PNL l-a dat afară chiar Crin pentru că deputatul maramureşean nu era de acord să facă jocul PSD în plan local. Iar astăzi, cei doi lideri îi declară la unison iubire veşnică, că doar e învingător, iar ei au şansa să se împăuneze cu cea mai importantă victorie în alegerile locale din 2008 până în prezent. Acest tablou tragicomic al politicii dâmboviţene doar nenea Iancu ar fi capabil să-l descrie pentru a realiza cu toţii că suntem în faţa unui spectacol de prost gust.

PSD plăteşte, PNL chefuieşte, USL decontează

O circulară semnată de Ponta-Crin a creat, la finele săptămânii trecute, un scandal de proporţii în teritoriu, acolo unde baronii PSD s-au arătat extrem de iritaţi faţă de impunerea a două institute de sondaje care ar urma să afle cine este cel mai iubit candidat USL din ţară. Numai că sondajele acestea vor fi plătite din vistieriile locale ale PSD, fără însă ca ele să fie beneficiarii produsului finit. Astfel, rezultatele acestor sondaje judeţene vor fi trimise întâi la centru, acolo unde ştabii PSD şi PNL vor face cărţile pentru cine urmează să candideze din partea USL. Mai pe scurt, unii vor plăti şi alţii vor fi aleşi.

CURIERUL NAŢIONAL

Japonia închide centrala de la Hamaoka, de frica tsunami-ului

Centrala nucleară situată la 200 de km vest de Tokio este amplasată într-o zonă unde un cutremur puternic are loc la circa trei decenii. Operatorul centralei estimează că va dura doi-trei ani pentru a construi un zid antitsunami de 12 metri înălţime, cum cer autorităţile nipone. Operatorul centralei nucleare Hamaoka din Japonia, considerată a fi cea mai periculoasă instalaţie nucleară, din cauza amplasării într-o zonă cu o activitate seismică foarte crescută, a decis închiderea centralei, la cererea Guvernului nipon.

Cât costă bijuteriile armatei americane?

Potrivit Departamentului Apărării, bugetul SUA pe anul fiscal 2010 a fost de peste 500 miliarde de dolari, cu un plus de 130 miliarde de dolari pentru a susţine războiul împotriva terorismului şi 33 de miliarde pentru cheltuieli suplimentare, şi să nu uităm să menţionăm menţinerea Securităţii Interne şi arsenalul nuclear. Northrop Grumman B-2 Spirit, mai bine cunoscut sub numele de "Stealth Bomber", este un bombardier strategic american de tip stealth care poate lansa atât bombe obişnuite, cât şi bombe nucleare. Construit de către compania Northrop Grumman, este cel mai scump avion din lume construit vreodată, acesta valorând în prezent peste 2 miliarde de dolari. Elicopterul Boeing-Bell V-22 Osprey este un aparat de transport hibrid american, o combinaţie între un avion de transport militar şi un elicopter, echipat cu rotoare basculante care îi permit să decoleze şi să aterizeze pe verticală, la fel ca elicopterele de transport greu. Din 2008 Programul Osprey a costat 27 miliarde de dolari, iar începând cu 2010, fiecare unitate a costat 67 milioane de dolari. Portavionul USS George H.W. Bush (CVN-77), numit după fostul preşedinte al Statelor Unite, George H.W. Bush, aparţine clasei Nimitz şi a fost comandat în 2001 şi construit de către Northrop Grumman pentru un cost de 6,2 miliarde dolari.

Polonia - un viitor El Dorado energetic?

"Dacă primele estimări se confirmă, vom asista la o adevărată revoluţie, în genul celei din Norvegia sau din Marea Britanie după descoperirea rezervelor de gaze naturale în Marea Nordului", declară Piotr Krzywiec, geolog la Institutul naţional de geologie din Varşovia. Polonia ar putea deveni astfel primul sau unul din cei mai mari producători de gaze în Europa. Ea poate deveni autonomă pentru următorii 100, 200, chiar 300 de ani, iar Rusia îşi va pierde astfel statutul de mare furnizor de gaze naturale al Poloniei, scria zilele trecute "Nesweek" în ediţia poloneză. Potrivit aceleiaşi surse, gazele din şisturi ale Poloniei sunt evaluate de Agenţia americană de informaţii în domeniul energetic (EIA) la 5.300 miliarde de metri cubi. Aceste zăcăminte traversează ţara pe diagonală, de-a lungul a 650 kilometri, de la coasta Mării Baltice, în nord, până în sud-estul ţării.

Cât vrea să vândă statul din companiile energetice

Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea obţine cumulat 3,5 miliarde euro din listarea la Bursă a unor pachete minoritare de acţiuni. Guvernul va continua programele de vânzare a pachetelor minoritare la Petrom (10%), Transelectrica (15%), Transgaz (15%) şi Romgaz (15%). Din Tarom, iniţial propus spre privatizare, se va vinde doar un pachet minoritar.

Mai există interes pentru casele de brokeraj româneşti

Euro Invest Bank Viena a cumpărat Transilvania Capital. Oficialii companiei austriece consideră că piaţa de intermediere şi-a atins un minim anul trecut. Euro Invest Bank Viena a primit aprobarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru a prelua 99% din acţiunile firmei de brokeraj Transilvania Capital din Miercurea Ciuc, astfel că banca austriacă de investiţii revine pe piaţa de capital din România după o absenţă de cinci ani.

Firmele vor adânci gaura neagră a băncilor

Bruynseels: Rata creditelor neperformante pe retail s-a stabilizat, dar situaţia pe partea de companii va continua să se înrăutăţească. Şeful BCR se aşteaptă la o revenire graduală a pieţei, însă numai când creşterea economică se va accelera. Rata creditelor neperformante s-a stabilizat pe segmentul de retail sub 20%, dar situaţia pe partea de companii va continua să se înrăutăţească şi nu va înregistra o ameliorare decât pe măsură ce economia îşi va reveni, consideră preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels.

EVENIMENTUL ZILEI

Cum ajung politicienii pe lista neagră a Antenelor

Într-un interviu pentru EVZ, Stelian Negrea, un fost jurnalist al trustului Intact, dezvăluie care erau politicienii protejaţi şi care erau cei ce puteau fi atacaţi la Antenele lui Voiculescu. După ce a dezvăluit cum erau luate firmele în vizorul Intact pentru obţinerea de contracte de publicitate, Stelian Negrea, fost senior editor la Antena 3, prezintă în al treilea episod din "presa în trustul lui Vociulescu" cum şi de ce se comandau campanii împotriva unor politicieni.

Regele Mihai, sărbătorit în "Săptămâna regală"

Anul 2011 este anul consacrat serbării celor 90 de ani ai Regelui Mihai, în mai şi octombrie va avea loc la Bucureşti ceremonii şi activităţi publice menite să omagieze personalitatea Maiestăţii Sale, a anunţat ieri directorul de protocol al Casei Regale.

Cum au ajuns Regele Mihai şi Dan Diaconescu sub aceeaşi umbrelă

La 145 de ani de la sosirea lui Carol I la Bucureşti, românii au gânduri amestecate în legătură cu monarhia. Dezvelirea unui bust al Regelui Mihai I la Călăraşi ar fi putut reprezenta un prilej pentru învierea dezbaterii. A venit însă Dan Diaconescu şi s-a ales praful de tot.

Noapte bună, "Adevărul de seară"! Trustul are datorii

Dinu Patriciu renunţă la gratuitele "Adevărul de seară", în condiţiile în care trustul întâmpină dificultăţi economice: tipografiile înregistrează datorii mari, tirajele scad, salariile se dau cu întârziere. Reţeaua de ziare gratuite "Adevărul de seară" (ADS) se desfiinţează. ADS va deveni un supliment inserat în ziarul plătit "Adevărul", care ar urma să fie distribuit, astfel, în aproximativ zece ediţii regionale, potrivit www.paginademedia.ro. Iar "Adevărul de Duminică" va fi, de asemenea, desfiinţat. Comasarea reţelei "Adevărul de seară" are loc în condiţiile în care tirajul "Adevărul" a scăzut dramatic în ultimul an, de la o medie de 125.000 de exemplare pe zi la 40.000. În paralel, datoriile trustului însumează câteva milioane de euro, salariile ziariştilor au început să fie plătite cu întârziere, iar furnizorii să ceară în instanţă falimentul Adevărul Holding.

Scandal în PSD: Sondajele de jumătate de milion de euro

Secretarul general al PSD Liviu Dragnea a impus organizaţiilor judeţene să facă sondajele prin care vor stabili candidaţii la locale cu o firmă a unui colaborator al său. Preţul standard de 13.000 de euro plus TVA i-a nemulţumit pe mai mulţi lideri judeţeni care bănuiesc că e vorba de un business al cuiva din partid. În această seară, la şedinţa Comitetului Executiv, liderii de filiale PSD trebuie să dea răspunsul, iar până lunea viitoare să achite avansul de 50%, la momentul semnării contractului. Liderii de filiale nu au cum să refuze, deoarece riscă să piardă dreptul de a nominaliza candidaţii la ei în judeţ.

Managerii "de import", soluţia finală la companiile de stat

Reprezentanţii delegaţiei FMI în România au cerut autorităţilor manageri profesionişti pentru firmele publice, aleşi printr-un proces de selecţie internaţional şi bine plătiţi. a presiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), autorităţile vor trebui să aducă management privat la companiile din portofoliu, în special la cele cu pierderi. Dacă vor fi instalaţi, într-adevăr, manageri profesionişti şi independenţi, provocările pentru ei vor fi uriaşe, pentru că vor trebui să pună capăt contractelor cu firmele-căpuşă, vor avea de luptat cu cei numiţi politic la toate nivelurile în interiorul acestor companii sau vor fi nevoiţi să facă restructurări masive, deci să înfrunte "eternii" lideri sindicali. Şi lista nu se opreşte aici.

Moartea procuroarei lui Vîntu, un mister aproape dezlegat

Analizele toxicologice în cazul morţii Luminiţei Şega, singurul procuror care l-a pus sub acuzare pe "tatăl FNI", ar putea fi realizate luna aceasta. A fost otrăvită, zilnic, timp de mai bine de un an, de un om al "serviciilor", care i-a picurat în cafea sau în apa minerală câte un strop de alumină? Sau a fost doborâtă de stresul la care a fost supusă muncind până la epuizare pentru a-l pune sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarele "FNI" - "FNA" - "BID" - "Banca Agricolă", pe care le-a instrumentat singură, după ce toţi colaboratorii ei au fost retraşi din anchetă?

FINANCIARUL

FMI vrea management privat în firmele de stat ca în Tanzania, Nicaragua sau Rwanda

Autorităţile române sunt de acord cu vânzarea unor pachete de acţiuni din societăţile energetice. Marile companii de stat pre­cum Hidroelectrica, Nuclear­electrica, Rom­gaz şi Tran­s­gaz vor avea management privat, independent de orice ingerinţă politică, a declarat, ieri, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI. Analiştii sunt de părere însă că un management privat nu va putea lua decizii în afara intereselor politice dacă în consiliile de administraţie vor rămâne în continuare repre­zentanţi ai diferitelor ministere sau membri de partid.

Afacerile cu serveţele se simt bine pe timp de criză. Rom Paper din Braşov - lider în domeniu

Firma Rom Paper din localitatea Cristian, judeţul Braşov are una dintre cele mai mari capacităţi de producţie. Cei care profită de producţia de şerveţele de aici sunt marii retaileri. Pe drumul naţional 73 B, pe partea stângă cum vii din Braşov, se află o clădire care, privită din stradă, pare cât se poate de "normală". Dar, pe măsură ce te apropii de ea realizezi că de fapt este o făbricuţă cu o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi. În fapt, această clădire "ascunde" o afacere de familie, una dintre puţinele care prosperă pe timp de criză. Patronii sunt doi soţi, Claudiu şi Nicoleta Puchin, el are 37 de ani, ea - 35.

Clujenii, preferaţi pentru construcţia de terenuri şi săli de sport

Milioanele de euro din programele privind construirea de săli şi terenuri de sport sau bazine de înot se duc către aceleaşi companii. La fiecare proiect guvernamental se prezintă aceleaşi firme care câştigă pe bandă rulantă contractele cu statul. Mai mult, departajarea se face prin Caietele de Sarcini unde sunt strecurate caracteristicile companiilor câştigătoare. În peisajul construirii tere­nurilor de sport şi a bazinelor de înot s-a mai remarcat şi o altă categorie. Cea a firmelor care câştigă lucrări prin procedura de cerere de ofertă la instituţii subordonate fostului Minister al Tineretului şi Sportului.

FP, o investiţie profitabilă pentru SIF-uri: au cumpărat de pe piaţa gri şi au vândut la BVB

SIF Transilvania a lichidat participaţia la Erste Bank, iar SIF Banat Crişana pe cea de la FP. Listarea Fondului Proprietatea la BVB a generat câştiguri însem­nate pentru SIF-uri, care au vân­dut o parte din acţiuni în T1 după ce au devenit acţionare la Fond încă din momentul tranzacţionării titluri­lor pe piaţa gri. Profitul SIF Transilvania a fost înregistrat din vânzarea a peste ju­mătate din pachetul deţinut la FP, pe lângă lichida­rea participaţiei la Erste Bank şi a vânzării a peste 2 milioane de acţiuni BRD. Cu excepţia SIF Muntenia, toate celelalte SIF-uri şi-au diminuat în T1 pachetul de acţiuni FP. Posibilitatea achiziţionării acţiunilor Fondul Proprietatea pe piaţa gri înainte ca acestea să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a adus câştiguri importante pentru Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) prin vânzarea pachetelor în primul trimestru, la preţuri mai mari decât cele de achiziţie.

Turcii şi indienii vor să construiască şase spitale în parteneriat public-privat. Investiţia: 1,5 mld. euro

Ministerul Sănătăţii va participa în acest parteneriat cu terenurile. Până la sfârşitul anului nu vor demara aceste proiecte, spune preşedintele Colegiului Medicilor. Proiectele în parteneriat public-privat (PPP) ar putea aduce sănătăţii româneşti şase noi spitale regionale de urgenţă. Pentru realizarea acestora, Ministerul Sănătăţii a estimat costuri de 1,5 miliarde de euro, dar finan­ţa­to­rii întârzie să apară, normele metod­o­lo­gice confuze fiind una dintre principalele cauze. Companii de profil din Turcia şi India ar putea deveni principalii finanţatori ai acestor proiecte, iar România - un magnet în turismul medical. Ministerul Sănătăţii va participa în acest parteneriat cu terenurile pe care se vor construi spitalele, iar compa­niile eligibile cu partea de finanţare.

Băncile aşteaptă avizul BNR pentru a da startul programului "Prima casă 4"

Dominic Bruynseels, preşedintele BCR, spune că banca centrală evaluează impactul asupra normelor prudenţiale, rezultat din înjumătăţirea garanţiilor oferite de stat. Oficialul se aşteaptă ca sistemul bancar să încheie anul pe profit. Startul în noul program "Prima casă", prin care garanţia de la stat va acoperi doar jumătate din valoarea împrumutului, se va da în momentul în care Banca Naţională a României va termina de evaluat toate riscurile legate de normele de creditare, a precizat ieri preşedintele executiv al BCR, Do­minic Bruynseels.

Cum s-a născut UE din cenuşa războiului: de la distrugeri de 4.000 mld. $ la PIB de 17.000 mld. $

Potrivit ultimelor estimări, URSS a pierdut în război 43,4 milioane de oameni. Cei patru ani ai conflagraţiei mondiale au înghitit 65% din veniturile ţărilor beligerante. S-au împlinit ieri 66 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Un capitol de istorie care a provocat multă suferinţă, multe pagube materiale şi care încă ridică numeroase semne de întrebare. Ieri, avioanele ruseşti au împrăştiat norii de deasupra capitalei ruse pentru ca parada militară din Piaţa Roşie, eveniment tradiţional dedicat Zilei Victoriei, să-şi poată etala întreaga strălucire. În ajun, la Moscova, preşedintele Dmitri Medvedev a închinat cu veteranii de război un pahar de vodcă: 100 de grame, "norma zilnică de front".

JURNALUL NAŢIONAL

Franks: Eu m-am încălţat, pe voi v-am dezbrăcat

Băiatul cu pantofii rupţi de la FMI, care vine să ne dea lecţii despre cum trebuie să ne gestionăm economia, a evitat să ne vorbească despre ade­vă­ratele probleme cu care ne vom confrunta în acest an. Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, a spus că şi-a schimbat pantofii rupţi cu care s-a încălţat sâmbătă la întâlnirea cu preşedintele Băsescu, dar a refuzat să dea alte amănunte. "Prefer să nu discutăm despre lucruri personale, ci despre Ro­mânia", a retezat Franks curiozita­tea jurnaliştilor. Discuţiile despre Ro­mânia s-au axat doar temele prefera­te ale şefului misiunii FMI, nu şi informaţii despre dezastrul care va continua anul acesta.

Băsescu: "ANAF este una dintre cele mai ineficiente instituţii!"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seară, la TVR, că ANAF "este una dintre cele mai ineficiente instituţii", dând ca exemplu plasarea unor filiale locale în zone care au un nivel redus de colectare, în loc să le concentreze în zonele cu activitate economică şi mai mulţi contribuabili. "ANAF este una dintre cele mai ineficiente instituţii", a spus preşedintele. El a dat ca exemplu cazul din Eforie, din judeţul Constanţa: "Era ANAF Eforie şi ANAF Techirghiol. Unul lângă altul sunt, pe aceeaşi stradă, cu inspectori acolo. Păi câte taxe sunt de colectat din Techirghiol?", s-a întrebat preşedintele râzând. Acesta a propus ca acele filiale să fie concentrate în zonele cu activitate economică, deoarece 90% din taxe se colectează în Bucureşti şi în capitalele reşedinţă de judeţ. "Ia ălea 300 de ANAF-uri din Techirghiol, Eforie, Amara, pentru Borsec, şi du-le la Bucureşti, la Cluj, la Iaşi, la Constanţa, acolo unde este activitate economică", a spus Băsescu.

NAŢIONAL

Pedeliştii se întrec în pilde înainte de Congres

Transformat de bunăvoie în "John", erou de banc, Emil Boc a deplâns multele obligaţii pe care trebuie să le onoreze în calitate de premier. "Se făcea că, în 2008, John se întoarce din America în satul său cu 10.000 de dolari şi împarte fiecărui sătean câte 100 de dolari. În 2009 face acelaşi lucru. Dar în 2010 se întoarce cu 5000 de dolari şi dă fiecărui sătean câte 50 de dolari. Ion şi Gheorghe se duc la John şi îl întreabă de ce au primit mai puţini bani. John le spune: < Nu mai pot să vă dau cât v-am dat până acum pentru că fetele mele, Monica şi Mary, sunt acum la facultate şi trebuie să le asigur cheltuielile >. După ce au primit răspunsul, Ion îi spune lui Gheorghe: < Ăsta îşi ţine fetele la studii pe banii noştri >", şi-a vărsat Boc oful în urechile colegilor strânşi să-l audă lansându-şi a "n"-a oară, moţiunea.

Pesediştii vor să rupă înţelegerea cu liberalii

Conform zvonurilor premergătoare CEx-ului de ieri, liderii mai multor organizaţii PSD, printre care Brăila, Bacău, Iaşi, Galaţi, Vrancea, Buzău, Călăraşi, Vâlcea, au ajuns la Bucureşti decişi să ceară ruperea alianţei cu ACD în cazul localelor din primăvara viitoare. Social-democraţii din respectivele zone, recunoscute drept fiefuri ale PSD, nu admit să ofere PNL-ului pe tavă funcţii de primari şi de preşedinţi ai CJ cu nemiluita, mai ales că PNL-ul singur ar câştiga acolo doar praful de pe tobă. De aceea, propunerea nemulţumiţilor este ca protocolul USL să fie rupt sau suspendat în ceea ce priveşte alegerile locale şi reanimat pentru parlamentarele din toamna lui 2012.

Contestatul vot prin corespondenţă, pe masa Guvernului

Proiectul referitor la introducerea votului prin corespondenţă va fi lecturat de Guvern în această săptămână, anunţă autorul, Teodor Baconschi. Puternic controversat, votul prin corespondenţă va încinge din nou spiritele Puterii şi ale Opoziţiei. Şi asta pentru că el vizează un electorat "rupt" de realităţile ţării, susţin adversarii ideii. Care de fapt nu iartă diasporei votul masiv dat, în 2009, lui Traian Băsescu. Coincidenţa finalizării proiectului taman în preajma congresului la care Baconschi va candida pentru un loc de vicepreşedinte al PDL a dat naştere bănuielii că acesta încearcă să obţină astfel un atu în cursa internă de partid.

PUTEREA

Legea Capitalei - marea bătălie a verii. USL şi PDL au schimbat strategia pentru Referendum

Cu doar o lună înainte de Referendumul din Capitală, Uniunea Social Liberală şi PDL au schimbat strategia prin care încearcă să convingă bucureştenii cum trebuie să voteze pe 19 iunie. În timp ce Opoziţia şi-a concentrat mesajul împotriva Elenei Udrea, cei de la PDL încearcă să convingă populaţia cu alte întrebări decât cele votate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Cele şapte întrebări votate în Consiliul General pentru Referendumul din 19 iunie au mari şanse să fie schimbate. Cel puţin asta declară atât reprezentanţii PDL, cât şi cei ai Uniunii Social Liberale.

Ministerul lui Kelemen Hunor a cheltuit 10 milioane de lei pentru restaurarea unei clădiri din Călăraşi

Restaurarea clădirii care găzduieşte sediul Direcţiei Judeţene pentru Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCPN) Călăraşi a scos, în ultimul an, din vistieria Ministerului Culturii şi Cultelor nu mai puţin de zece milioane de lei fără TVA. Iniţial, lucrările de restaurare au fost atribuite unei firme din Bucureşti în urma organizării unei licitaţii publice. În luna martie a acestui an însă, instituţia condusă de Kelemen Hunor a suplimentat lucrările, atribuind un nou contract aceleiaşi firme, de această dată prin încredinţare directă.

ROMÂNIA LIBERĂ

România a încheiat acordul preventiv cu Fondul Monetar Internaţional. FMI propune: Directori străini în companiile de stat?

Noile directive: Privatizaţi şi scăpaţi de managerii numiţi politic! După 20 de ani în care directorii numiţi pe criterii politice sau de-a dreptul corupţi au dus în pragul falimentului majoritatea companiilor de stat, FMI cere ca selecţia să fie făcută transparent, cu ajutorul unor companii de recrutare. Ei trebuie să vină din mediul privat şi "nu contează" dacă sunt români sau străini. Vor putea ei să schimbe ceva? Consultanţii în management şi resurse umane consultaţi de România liberă spun că ei trebuie să fie bine-plătiţi, lăsaţi să-şi aducă propria echipă şi, cel mai important, să aibă nervii tari.

Vânătorii de alimente expirate

Mulţi români, au găsit în ultimii ani, o soluţie ingenioasă pentru a contracara creşterea preţurilor la alimente. Este vorba despre vânătoarea de produse pe cale să expire şi care pot fi cumpărate şi la sfert de preţ. Ce riscuri pentru sănătate implică totuşi acest stil de viaţă? Preţurile lunii aprilie 2011 pentru românii ingenioşi: banane 2,89 lei/kg, mere 1,68 lei/kg, ciocolată Heidi cu alune de pădure 1,7 lei/100 g, ardei gras 2,49 lei, morcovi 0,99 lei/kg, ouă medii 0,22 lei bucata, caşcaval pane 17,9 lei/kg, ceafă afumată de porc 15 lei/kg, broccoli 1,99 lei/kg, roşii 2,79 lei/kg, smântână 20% grăsime 3,8 lei găletuşa de 900 ml, mozzarella 10,6 lei/kg, lapte 1,5 lei litrul.

ZIARUL FINANCIAR

Scandal fără precedent. BNR respinge la CEC doi vicepreşedinţi fără experienţă bancară, propuşi de PDL. Unul dintre ei este fiul prefectului de Cluj

Ministerul Finanţelor controlat de PDL a adus CEC în situaţia de nedorit ca BNR să-i respingă doi conducători desemnaţi. Banca Naţională a respins no­minalizările Ministerului Finanţelor, care reprezintă statul ca acţionar al CEC Bank, privind instalarea lui Andrei Stamatian, fiul prefectului de Cluj, în funcţia de prim-vice­pre­şedinte cu atribuţii pe financiar, şi a lui Răzvan-Andrei Micu, consilier al mi­nis­trului Gheorghe Ialomiţianu, ca vicepreşedinte pe retail, afirmă surse bancare.

Romgaz a făcut profit de 70 mil. euro vânzând gazele mai scump

Romgaz Mediaş, una dintre cele mai valoroase companii deţinute de stat, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 298,7 mil. lei (70,7 mil. euro), cu 46,7% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, deşi atât vânzările de gaze, cât şi producţia companiei au scăzut. Totodată, şi afacerile companiei au crescut cu circa 4% în perioada de timp analizată, până la 1,18 miliarde de lei (280,5 milioane de euro). "Principalul factor care a dus la creşterea rezultatelor financiare au fost preţurile mai mari pentru gazele pe care le-am vândut pe piaţa internă", a explicat Lucian Stancu, directorul general adjunct al Romgaz.

Codul muncii 2011: ce se schimbă pentru angajat

Noul Cod al muncii prevede ca angajatul să poată cere de la angajator un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul şi vechimea în muncă şi că beneficiază de toate drepturile salariale pentru perioada în care participă la un curs de formare profesională iniţiat de angajator. Totuşi, angajatul care vrea să-şi ia concediu fără plată pentru a participa la programe de formare profesională poate fi refuzat de către angajator dacă acesta susţine că lipsa angajatului va prejudicia activitatea firmei. De asemenea, fiecare angajat va avea trecut în contractul de muncă criteriile de evaluare profesională şi este anunţat dacă angajatorul vrea să ceară informaţii despre activitatea acestuia de la fostul angajator.

Cine este cel mai bine plătit administrator de fonduri din România?

Un administrator de fonduri a fost în 2010 cel mai bine plătit salariat din Bucureşti cu un venit net de 145.000 lei/lună, arată statisticile cu cele mai mari venituri din salarii din Bucureşti făcute recent publice de ANAF. Toate indiciile duc spre Greg Konieczny, administrator al Fondului Proprietatea (FP). În anul 2010 un administrator de fonduri intră în premieră în topul celor mai bine plătiţi salariaţi din Bucureşti direct pe prima poziţie, în condiţiile în care industria locală de fonduri de investiţii, cu active de 1,3 miliarde de euro, este de 60 de ori mai mică decât sectorul bancar, cu active de 80 mld. euro la finele anului trecut.

BCR a strâns 75.000 de cereri de credit de consum în 6 săptămâni

BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a înregistrat o dublare a solicitărilor zilnice de credite de consum în cele şase săptămâni de când a lansat o campanie de promovare a finanţărilor în lei cu dobândă fixă de 12,5% pe an şi scadenţa maximă de 10 ani, până la 2.000 - 2.500 de cereri, totalizând circa 75.000, afirmă Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al băncii.

Cel mai bine plătit CEO american a câştigat anul trecut peste 84 de milioane de dolari

Directorii executivi ai marilor companii americane şi-au văzut veniturile majorându-se simţitor anul trecut, ei fiind recompensaţi pentru profiturile puternice şi creşterile substanţiale ale preţurilor acţiunilor, scrie The Wall Street Journal. Valoarea medie a salariilor, bonusurilor şi compensaţiilor pe termen lung ale directorilor exe­cutivi ai celor mai mari 350 de companii listate din SUA a crescut în 2010 cu 11%, la 9,3 mil. dolari (6,4 mil. euro), conform unui studiu al The Wall Street Journal şi al firmei de consultanţă în management Hay Group. Philippe Dauman, directorul executiv al companiei media Viacom, a fost cel mai bine plătit CEO al unei companii listate din SUA, el câştigând anul trecut 84,3 milioane de dolari (58 mil. euro), mai mult decât dublu faţă de 2009, în principal datorită beneficiilor din noul contract pe care l-a semnat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb